Deconturile de taxă pe valoarea adăugată depuse de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA pot fi corectate fie la solicitarea contribuabilului, fie de către organul fiscal, la iniţiativa acestuia.
Potrivit legislaţiei în vigoare, se consideră erori materiale ce pot fi corectate prin "rectificarea" decontului/deconturilor de TVA depuse următoarele: erori de transcriere (cum sunt: preluarea eronată a sumelor din jurnale, inversarea unor cifre din sumele trecute în decont, preluarea eronată a datelor din decontul perioadei fiscale anterioare); înregistrarea în decont a diferenţelor de taxă pe valoarea adăugată de plată, constatate de organele de control, contrar reglementărilor legale în materie; erori provenind din înscrierea în decontul de taxă pe valoarea adăugată a sumelor ce au fost solicitate la rambursare în perioada anterioară. Poate fi considerată eroare materială şi situaţia în care contribuabilul, deşi putea să solicite rambursarea soldului negativ al TVA, la întocmirea decontului a omis să bifeze caseta corespunzătoare. În acest caz, persoana impozabilă poate solicita corectarea erorii materiale prin depunerea unei declaraţii pe propria răspundere, din care să rezulte constatarea situaţiei, precum şi exprimarea intenţiei de a îndrepta eroarea materială. Declaraţia se poate depune până la data depunerii decontului de TVA aferent perioadei fiscale următoare, dar nu mai târziu de termenul legal pentru depunerea acestui decont. În această situaţie, termenul de soluţionare a solicitării de rambursare a TVA va fi de 45 de zile de la data depunerii declaraţiei prin care se corectează decontul eronat întocmit.
Corectarea erorilor se poate face în cadrul termenului de prescripţie de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a fost depus decontul ce urmează a fi corectat. În cazul depunerii solicitării de corectare a erorilor materiale din decontul de TVA după expirarea termenului de prescripţie, se consideră o recunoaştere voluntară a taxei pe valoarea adăugată de plată şi a diferenţelor de TVA de plată astfel stabilite, acestea fiind considerate legal datorate.
Pentru corectarea erorilor materiale din decontul de TVA la cererea persoanei impozabile, aceasta trebuie să depună o solicitare de corectare la registratura unităţii fiscale sau prin poştă, cu scrisoare recomandată de primire. Compartimentul de specialitate va comunica în scris persoanei impozabile data, ora şi locul la care trebuie să se prezinte, precum şi documentele necesare justificării erorilor.