Aplicarea îngrăşămintelor în cursul perioadei de vegetaţie (fertilizarea fazială) asigură plantele cu azot în perioada critică şi de consum maxim.
La cerealele de toamnă se poate aplica fertilizarea cu azot la desprimăvărare, folosind mijloace terestre, la începutul perioadei de vegetaţie, sau avioane şi elicoptere când culturile sunt mai avansate deoarece mijloacele terestre ar produce pagube importante prin distrugerea plantelor sau compactarea solului. Cantitatea de azot aplicat cu acest prilej reprezintă 40-60% din doza optimă economică.
La culturile prăşitoare se pot aplica, în cursul perioadei de vegetaţiei, 2-3 fertilizări ale solului, concomitent cu executarea lucrărilor mecanice de întreţinere sau cu apa de irigaţie prin aspersiune. La fiecare aplicare se foloseşte 15-20% din doza optimă de azot. Pentru a evita prelungirea perioadei de vegetaţiei a plantelor, aplicarea îngrăşămintelor cu azot în timpul vegetaţiei nu trebuie să depăşească momentul de consum maxim, iar cantitatea totală de azot nu va depăşi 50% din doza optimă economică.
Fertilizarea de stimulare a plantelor se face cu soluţii de îngrăşăminte, concomitent cu lucrările obligate de erbicidare, combaterea bolilor sau dăunătorilor sau odată cu executarea lucrărilor de întreţinere. La cerealele păiose se aplică azot sub formă de uree dizolvată în soluţia de erbicid sau în soluţia preparatelor de prevenire a bolilor foliare şi respectiv de combaterea ploşniţei. Pe lângă uree se pot adăuga cantităţi corespunzătoare de microelemente şi de substanţe fiziologic active cu scopul intensificării metabolismului plantelor. Această tehnică poate fi folosită şi în cazul tratării curative a unor dereglări ale metabolismului plantelor, provocate de insuficienţa sau de excesul unor elemente nutritive în plante.
La folosirea soluţiei de uree şi a preparatelor complexe de stimulare a metabolismului plantelor prin aplicarea pe frunze se acordă atenţie compatibilităţii fizice şi chimice a acestora cu soluţia substanţelor fitofarmaceutice folosite (erbicide, insecticide).
Concentraţia ureei în soluţia de pesticid se diferenţiază în raport cu planta de cultură şi temperatura aerului. Astfel, la grâul şi orzul de toamnă aflate în faza de formare a paiului, concentraţia de uree admisă este de 8% la temperatura de 15°C şi de 6% când temperatura este de 20°C. Alte culturi (porumbul, floarea-soarelui, cartoful, soia, tomatele şi altele) nu tolerează ureea pe frunze dacă se depăşeşte concentraţia de 2,5% în soluţie.
Fertilizarea aplicată pe plante cu soluţii de uree şi preparate complexe de stimulare metabolică se caracterizează prin grade de utilizare aparentă a elementelor nutritive foarte ridicate.