Doar pentru neavizaţi este considerată această perioadă din an ca fiind neadevcată lucrărilor agricole. Numai că, în legumicultură, pomicultură sau pentru întreţinerea culturilor agricole din categoria păioaselor nu există odihnă şi linişte penru cei care lucrează în acest domeniu...
Economie
Directivă europeană privind creditele pentru consumatori
Parlamentul European a adoptat Directiva privind creditele pentru consumatori. Directiva va intra în vigoare în cea de-a 20-a zi după publicarea sa în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
- 19 Ianuarie 2008
- Citeste
Apicultorii sună adunarea!
- 19 Ianuarie 2008
- Citeste
Rezultate economice superioare, armonizate cu mai buna gospodărire a fondului forestier
Despre activitatea şi rezultatele obţinute, în anul 2007, de către Direcţia Silvică Oradea am scris, în repetate rânduri, pe parcursul anului precedent. Acum, la ora evaluării activităţii, pe 2007, a Direcţiei Silvice Oradea ne rezumăm la menţionarea faptului că producţia silvică realizată a însemnat, valoric, 22 500 mii lei, înregistrându-se un profit de 700 mii lei.
- 19 Ianuarie 2008
- Citeste
Combaterea practicilor comerciale incorecte
Începând cu luna ianuarie a intrat în vigoare Legea privind combaterea practicilor comerciale incorecte.
Modalităţile de a păcăli consumatorul sunt incluse într-o listă neagră detaliată a practicilor comerciale considerate incorecte.
Din 31 ianuarie, practicile comerciale incorecte - în vizorul ANPC
- 19 Ianuarie 2008
- Citeste
Suplimentarea cotei de lapte
Cota de lapte alocată fermierilor care au investit în înfiinţarea sau extinderea unor centre de producţie a laptelui a fost suplimentată, de la 40% la 75% din cantităţile solicitate.
- 18 Ianuarie 2008
- Citeste
În luna mai, declararea veniturile din tranzacţii cu titluri de valoare pe 2007
Persoanele fizice care au realizat în anul fiscal 2007 câştiguri din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare vor declara veniturile până la data de 15 mai 2008.
- 18 Ianuarie 2008
- Citeste
A fost demarată a II-a etapă a Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului
Cea de-a II-a etapă a Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi a fost demarată de către Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile (MMDD). Programul se aplică începând cu anul 2007 şi se desfăşoară pe o perioadă de trei ani.
- 18 Ianuarie 2008
- Citeste
În premieră, pentru judeţul Bihor La Oradea, s-a inaugurat Agenţia bancară pentru medici
Banca Transilvania a inaugurat, ieri, la Oradea Agenţia bancară pentru medici, unitate situată pe B-dul Dacia nr. 42. Această Agenţie este o prelungire a activităţii Diviziei pentru Medici - Divizie reprezentând a patra linie de business a Băncii Transilvania.
- 18 Ianuarie 2008
- Citeste
Direcţia Apelor Crişuri - evaluări 2007 Investiţiile, un domeniu de referinţă
Conferinţa de presă organizată, ieri, de către conducerea Direcţiei Apelor Crişuri s-a axat, în principal, pe prezentarea activităţii acestei instituţii în anul 2007 şi a obiectivelor, a proiectelor pentru anul 2008. Ca o remarcă, până să intrăm în detalii, 2007 poate fi considerat, prin realizările Direcţiei Apelor Crişuri, un punct de referinţă pe traiectoria ascendentă a înfăptuirii complexului program dstinat gospodăririi durabile a apelor, protecţiei calităţii resurselor de apă, implementării Directivelor europene în domeniu.
- 18 Ianuarie 2008
- Citeste


