Directivă europeană privind creditele pentru consumatori
Parlamentul European a adoptat Directiva privind creditele pentru consumatori. Directiva va intra în vigoare în cea de-a 20-a zi după publicarea sa în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Scopul Directivei este armonizarea legislaţiilor statelor membre cu privire la protecţia consumatorilor, astfel fiind deschisă piaţa internă a creditelor. În acelaşi timp, noua Directivă vizează armonizarea contractelor de credit pentru consumatori în câteva domenii, cum ar fi: publicitatea şi informaţiile furnizate consumatorilor înainte de semnarea contractelor şi, în momentul încheierii lor, calculele privind costul total al împrumuturilor, dreptul la anulare şi dreptul de a se achita împrumutul total. Printre avantajele Directivei se numără posibilitatea de a contracta un credit de la orice bancă dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în limita cuprinsă între 200 şi 75 de mii de euro, precum şi dreptul la rambursare anticipată a creditelor (situaţie în care creditorul va avea dreptul la o compensaţie corectă şi justificată obiectiv, cu condiţia ca rambursarea să fie realizată pe parcursul unei perioade cu rata fixă a dobânzii). Pe scurt, clienţii vor plăti dobânzi în funcţie de ţara în care au contractat creditul. De precizat că, spre exemplu, dobânda în Finlanda este de 6%, în Germania - de 8%, în timp ce în Portugalia este de 12%. Directiva acoperă, deocamdată, doar creditele care impun dobânda şi nu vizează creditele ipotecare pentru achiziţionarea de terenuri şi bunuri, acestea făcând obiectului unei viitoare directive. Statele Membre vor avea la dispozitie doi ani, după intrarea în vigoare, pentru a o pune în aplicare.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.