Recent, a ieşit de sub tipar noul număr (9) al revistei de cultură "Caietele Oradiei", care apare trimestrial, cu sprijinul Consiliului Local Oradea, având, după aproape patru ani, un profil al notorietăţii aparte. Facem referire, desigur, la etica şi estetica de tip conţinutistic şi formal, în ascendente interferenţe.

Noul număr, 9, recent apărut, este încă o pledoarie în acest sens. De la editorialul semnat de Mircea Popa-Papiu, intitulat "Lepădarea de sine la români", până la "Cartea străină", prezentată de Dana Sala, consemnăm, între cele două "extreme", numele regretatului critic Marin Mincu, într-o discuţie cu oameni de litere din Bihor, adusă la cunoştinţă cititorilor de poetul Mihai Vieru, urmată de celelalte rubrici consacrate ale revistei. Astfel, cronici de carte semnează: Lucia Cornea, Corneliu Crăciun, Alexandru Sfârlea, Mircea Popa-Papiu, Cosmin Chirodea şi Eugen Evu, iar Ioana Cistelecan şi Florin Toader Tomoioagă prezintă eseuri, acestea aflându-se în bună vecinătate cu "Poemul de-o pagină" al lui Robert Şerban. "Monogramele literare" stau într-un fericit "echilibru prin poezie", asigurat de Dana Banu, Petru Covaci, Iulian Onciuc (cu o prezentare de Lucian Scurtu), Gheorghe Vidican, şi proză, prin: Angela Baciu, Mircea Pora şi Alexandru Sfârlea. Doru Sicoe prezintă în revistă documentarul "Regina Maria la Oradea", Agata Chifor scrie despre "Aurel Roşu şi vocaţia modernităţii", iar Elisabeta Pop - despre "Zilele culturii ruse la Lyon". Dan H. Popescu îl prezintă pe poetul scoţian John Burnside (cu un grupaj de versuri în traducerea Antoniei Pâncotan), iar Radu Tîrnovean este autorul "Jurnalului de galerie 2010". La toate acestea se adaugă aspectul grafic atractiv al publicaţiei, datorat şi secretarilor tehnici Teodor Cârciumaru şi Laura Gligor.

Cei interesaţi pot procura revista de la Librăria Gutenberg din Oradea, la preţul de 10 lei.