Sculptorul Dan Gavriş - un nume de prim-plan al generaţiei de mijloc a artei monumentale din România - este originar din Bihor (n. în 1958,la Hăuceşti,com. Chişlaz),absolvent al Academiei de Artă din Bucureşti. Are o activitate artistică susţinută pe parcursul a aproape două decenii, bucurându-se de unanime aprecieri,în ţară şi străinătate. Prezent la Oradea cu prilejul expoziţiei sale (de la "Lotus Market" 15 august - 8 sept. a.c) având genericul "Rozarii"- deschizătoare a unui ciclu cu această tematică sacră -,artistul ne-a vorbit despre arta sa, cu ipostazieri semnificative,ca evoluţie într-un context spiritual-estetic de fertile şi revelatoare căutări. "Piatra unghiulară" Dan Gavriş este un artist pe care-l definesc, poate-într-o pilduitoare măsură- ,acele febrile şi vibrante stări graţie cărora conştiinţa de sine şi lumea în care trăieşte, aproape se îngemănează. Dar,lucru esenţial, nu printr-o identificare a punctelor marginale,limitative, ci printr-o adevărată sinteză a interferenţelor, în care expresivitatea la nivelul formelor coexistă - ca spaţiu şi durată -, cu aceea a profunzimilor revelate prin reflecţie şi meditaţie creatoare. Personalitatea artistică a acestui bihorean plecat din lumea frustă a satului, visând a accede în acele lumi ale esenţelor decantate, este nedrept de puţin cunoscută, aici, în arealul obârşiilor sale. Artistul îmi vorbeşte despre începuturi,când,acolo în Hăuceşti, cutreiera împrejurimile cu fratele său mai mare (cu şase ani) Petre, care îşi cultivase, o vreme,veleităţile artistice; dar, din nefericire, nonconformismul său structural i-a frânt, mai apoi tragic zborul". Fratele meu a fost ?piatra unghiulară? a orientării mele înspre şi întru lumea fascinantă a artei, a sensibilităţii transfigurate. El m-a iniţiat în sensul esteticului, dar şi al percepţiilor şi formelor care îşi caută expresie şi formă. Îmi sunt şi acum vii în memorie rădăcina aceea şi piatra pe care o îmbrăţişase o piatră, dar şi mirosul acela iute de terebentină din micul atelier al fratelui meu,discuţiile pe care le aveam până târziu, în noapte, despre artă, lume şi viaţă... "Ucenic al marelui sculptor George Apostu" Dan Gavriş îmi spune că - înainte de a intra la Academia de Artă din Bucureşti - a avut "privilegiul şi unicul noroc de a fi ucenicul marelui sculptor George Apostu, în anii `80-`82, ultimii înainte de plecarea sa definitivă din ţară. Acest lucru a contat enorm pentru mine, în conturarea fermă şi decisivă a drumului în artă şi în viaţă". Continuă apoi, după momente de reculegere şi emoţie: "Mulţumesc lui Dumnezeu că am putut vedea cu propriii ochi - ai minţii şi ai sufletului - ce înseamnă să trăieşti cu toată fiinţa ta în artă şi pentru artă. Am fost cu maestrul Apostu în tabere de creaţie,şi, împreună cu colegii mei,ne-am bucurat de marea sa generozitate: în a ne dezvălui tainele şi miracolele pe care Maica Natură le ocroteşte, şi îi este nespus de dor ca talentul şi harul să le dăruiască celor ce iubesc frumuseţea, şi acel logos inefabil întrupat în artă. Dar ne-a fost dat să cunoaştem şi ceea ce înseamnă exigenţa cu sine în neodihnă şi căutări, în cugetare şi frământări,pentru a stăpâni acel adevărat profesionalism, acel curaj şi acea stare de a tinde mereu spre perfecţiune. Repet,faptul că am fost ucenicul lui George Apostu a fost decisiv în evoluţia mea de mai târziu." Premoniţii călăuzitoare. "Rozarii" Dan Gavriş a obţinut, în ultimul an de facultate, respectiv după absolvire, premiile revistelor "Viaţa studenţească" şi "Amfiteatru", precum şi o bursă republicană a Uniunii Artiştilor Plastici din România,la sculptură. A participat la expoziţii de grup municipale şi republicane în Bucureşti încă din facultate,la simpozioanele de sculptură organizate de U.A.P. şi Ministerul Culturii Sălişte, Sighetul Marmaţiei, tabere de creaţie (sculptură) la Soveja (`90), Oarba de Mureş (`91), abără de ceramică . În 1990 este primit în U.A.P., rima expoziţie personală vernisând-o un an mai târziu, a Galeria "Orizont" din Bucureşti, rmate de altele, în anii următori, la Galeria "Simeza". Sculptorul Dan Gavriş are lucrări în colecţii de Stat din România, precum şi în colecţii particulare din: România, Belgia, Spania, Germania, Franţa, S.U.A.,Israel, Anglia, Grecia. În anii "95 face călătorii de documentare în Grecia, în insulele Creta şi Andros, iar în 2000,în capitala Italiei,la invitaţia Comunităţii Ortodoxe Române de acolo. "La Roma, după ce am ajuns, am rugat-o pe gazda mea să-mi explice cum se merge la Columna lui Traian,dar,în loc să ajung acolo, paşii m-au purtat spre grota unde au fost întemniţaţi Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel: mi-am amintit aceasta,ca pe o întâmplare premonitorie, pentru că - aşa cum spuneam într- un interviu la TVR -, simţeam, de multe ori, cum Dumnezeu mă călăuzeşte în drumurile şi căutările mele". În legătură cu Expoziţia "Rozarii" din Oradea - care mai rămâne la dispoziţia publicului până în 8 septembrie -, artistul spune că a avut o revelaţie într-o biserică din Bucureşti, cu câţiva ani în urmă, în urma căreia mintea şi sufletul i-au fost călăuzite, parcă, spre imortalizarea în opera sa a semnificaţiilor sacre ale rugăciunii Rozariului, adresată lui Iisus, prin Fecioara Maria. Ca o fericită coincidenţă, acest an, 2003, este Anul Rozariului, artistul intenţionând să verniseze expoziţia aceasta şi în Bucureşti - la Biblioteca Centrală Universitară -, dorinţa sa cea mai fierbinte fiind însă de a vedea "Rozariul" expoziţional - prin dezvoltarea artistică a proiectului - expus în oraşul italian Pompei, din apropierea Vezuviului. "Unul din cei mai înzestraţi şi originali artişti ai generaţiei sale" Iată ce scria unul dintre cei mai importanţi critici de artă din România, Corneliu Antim, despre creaţia sculptorului Dan Gavriş: "Poetica plastică a lui Dan Gavriş este una inconfundabilă: câmpuri riguros delimitate din suprafaţa lemnului (material predilect cu care lucrează) sunt cepuite şi finisate pedant în ceea ce ar defini componenta dominantă expresivă a sculpturii sale. În felul acesta, materia fibrei lemnoase, altfel caldă şi mlădioasă ca o ceară încremenită, dobândeşte atribute plastice noi, mai apropiate de sensibilitatea percepţiei contemporane, ataşată artifexului tehnicist şi designului funcţional. Dan Gavriş vine în întâmpinarea acelui "feeling" al noului val cu rigorismul construcţiilor lui spaţiale,dar fără să anihileze senzualitatea formei, acurateţea tactilă a modelajului şi sensibilul, prin simplitatea lui,amendament cromatic cu care îşi înnobilează compoziţiile sculpturale. Artistul are un respect aş spune religios pentru valorile expresive naturale ale lemnului. (...) El intră în relaţie simpatetică cu particularităţile intime ale fibrei lemnoase, fiind uşor de desluşit o învăluitoare simbioză poetică între viziunea artistului şi matca flexibilă a lemnului. Iată calităţi care îl recomandă pe Dan Gavriş drept unul dintre cei mai înzestraţi şi originali artişti ai generaţiei sale". Aşadar,- cum ar zice un promotor fervent al postmodernismului revolut- , avem de-a face cu un artist pentru... mileniul trei.