Pe 15 iunie, s-au împlinit 131 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, considerat cel mai bun poet român din toate timpurile. Pentru a marca acest eveniment, artista şi poeta orădeancă Alexandrina Chelu organizează sâmbătă, 20 iunie, de la ora 18.00, un spectacol închinat „Luceafărului” care va fi transmis pe pagina personală a artistei.

„Dorim să le aducem aminte prietenilor culturii adevărate că poetul național, poetul nepereche Mihai Eminescu, dorit sau nedorit de societatea actuală sau de vremile trăite de el însuși, a trecut la cele veșnice în urmă cu 131 de ani, la 15 iunie 1889. Întrucât nu am dorit să ne suprapunem cu alte spectacole online realizate de artiști, care s-au pregătit cu mult înainte, am preferat să alegem o altă dată în care să ne putem revedea”, anunță Alexandrina Chelu.

Live-ul se va transmite pe pagina personală a artistei, de la ora 18.00.

„Îl vom cinsti, cum se cuvine, prin muzică, dar altfel decât ceea ce se cam cunoaște, în special romanțat. În aproximativ 20-30 de minute, vom pătrunde în tainele inegalabilului Eminescu și sperăm să gustați, alături de noi, versuri de reală valoare”, mai spune Alexandrina.

„Întrucât încă traversăm vremuri ciudate, nu ne putem întâlni precum ne-am dori și, chiar dacă am putea, regulile ne par totuși prea nepotrivite pentru firescul unui spectacol autentic, în care să nu purtăm grija metrilor între noi sau grija purtării unei măști, chiar dacă, de altfel, aceasta este o atitudine necesară. Evităm acest lucru și dorim să ne revedem tot live”, conchide artista.

Născut în 1850, Eminescu și-a făcut debutul literar la 16 ani, în revista Familia, condusă de Iosif Vulcan. Au urmat 3 ani de călătorii prin Transilvania, iar apoi s-a angajat la Teatrul Național București, unde l-a cunoscut pe Ion Luca Caragiale. Între 1869-1872, a studiat la Viena, iar apoi, la Berlin. S-a întors în țară, în 1874, devenind director al Bibliotecii Centrale din Iași. În 1877, a plecat din nou spre București, intrând în redacția ziarului Timpul, al cărui redactor-șef a devenit 3 ani mai târziu. Internat în spital în 1883, a fost trimis la un sanatoriu din Viena. În 1884, a revenit la Iași, în noiembrie internându-se la Spitalul Sfântul Spiridon. A decedat pe 15 iunie 1889.