Spectacolul Niște Zile Ciudate, de Elise Wilk, regia Rareș Budileanu, a fost prezentat la finele lunii septembrie adolescenților din Carei, Zalău, Târgu Mureș și Cluj. Reprezentațiile s-au bucurat de prezența psihologului Ioana Drugaș și au fost urmate de discuții cu liceenii, și părinții lor.
Cultura
Programul lunii octombrie la Teatrul Regina Maria - „Revizorul” revine pe scenă
Spectacolul Revizorul, de N.V. Gogol, regia Petru Vutcărău revine pe scena Teatrului Regina Maria în luna octombrie. Spectacolul, care i-a adus actorului Răzvan Vicoveanu un premiu UNITER, s-a bucurat de foarte puţine reprezentaţii după premieră, nemafiind programat după izbucnirea pandemiei Covid-19.
- 29 Septembrie 2021
- Citeste
Preotul-regizor Ciprian Mega își lansează filmul la Oradea - „Glasul care strigă-n pustie”
Duminică, 3 octombrie, la ora 19.30, va avea loc avanpremiera filmului „Glasul care strigă-n pustie”, în regia preotului Ciprian Mega, numit paroh la Biserica „Sf. Spiridon”, la începutul anului 2018.
- 28 Septembrie 2021
- Citeste
Două spectacole selectate în Festivalul Național de Teatru - Teatrul Regina Maria, un nou succes
Teatrul Regina Maria se bucură de recunoaștere și în acest an, două dintre producțiile sale fiind selectate pentru a participa la cea de a 31-a ediție a Festivalului Național de Teatru (FNT) București. Cele două spectacole alese sunt Trei femei înalte și Moștenirea norocului.
- 28 Septembrie 2021
- Citeste
Carte educativă pentru copii și părinți - „Jurnalul unei povești”, de Mirela Niță Lupu
Actrița Mirela Niță Lupu, în colaborare cu Editura Ratio et Revelatio și cu Teatrul Regina Maria, invită orădenii la lansarea cărții „Jurnalul unei povești sau „Cum am devenit spectacol de teatru de păpuși pentru copii”.
- 28 Septembrie 2021
- Citeste
În cadrul proiectului Cetăţeni activi la puterea a treia - „Expoziţia Opriţi timpul!”
La Muzeul Oraşului Oradea, a avut loc ieri vernisajul expoziției de artă plastică și decorativă „Opriți timpul!”, eveniment organizat de Uniunea Femeilor din Bihor, în parteneriat cu Muzeul Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal. Manifestarea a fost onorată cu prezența de viceprimarul Arina Moș și de Anca Grama, directorul Direcției de Asistență Socială Oradea.
- 28 Septembrie 2021
- Citeste
La Festivalul de Teatru „Városmajor” - Două premii pentru Teatrul Szigligeti
Trupa Szigligeti a participat la ediţia din 2021 a Festivalului de Teatru „Városmajor”, cu producţia Occident Express şi a adus acasă două premii, ambele obţinute pentru prestaţia artistică a actorilor.
- 27 Septembrie 2021
- Citeste
Vioara Bara - scrisoare deschisă către autorităţi
„Eugen Ionesco pălește în fața teatrului absurdului pus în scenă și în viața culturală a Oradiei”, spune Vioara Bara în cadrul unei scrisori deschise, amintind apoi că „în Oradea noastră, pe care cu toții ne-o dorim Oradea Culturală, Teatrul Regina Maria traversează o perioadă foarte grea, dusă până la limita absurdului”.
- 23 Septembrie 2021
- Citeste
Teatrul Regina Maria, în turneu - Festivaluri pentru mici şi mari
Începutul de stagiune la Teatrul Regina Maria a dat startul participărilor celor două trupe de teatru, Trupa „Arcadia” și Trupa „Iosif Vulcan”, la festivaluri de profil din țară.
- 23 Septembrie 2021
- Citeste
Prima premieră a stagiunii la Teatrul Regina Maria - „Tartuffe”, un succes de casă
Prima premieră a Teatrului Regina Maria din această stagiune, Tartuffe, de J.B.P Molière se anunţă un real succes de casă după entuziasmul cu care au fost întâmpinate de public primele două reprezentaţii.
- 21 Septembrie 2021
- Citeste


