Subiectul diferenţelor enorme de venit şi standard de viaţă care separă ţări dezvoltate ale lumii de ţările sărace îi preocupă de mulţi ani pe cei mai buni economişti, politologi şi sociologi ai planetei. Unele ţări erau sărace acum 200 de ani şi sunt în continuare sărace şi azi. Care este explicaţia? Care sunt motoarele prosperităţii?

Pentru explicarea diferenţelor uriaşe dintre ţările dezvoltate din Occident precum SUA, Marea Britanie, Germania şi ţările sărace din Africa Subsahariană, America centrală, Asia de Sud şi, de ce nu, Europa de Est, au circulat de-a lungul timpului mai multe teorii. Prima dintre ele (în cronologie istorică, fondată de filosoful politic Montesquieu) este ipoteza geografică, conform căreia dezvoltarea popoarelor dintr-un anumit stat este determinată de amplasarea ţării respective pe glob. Sărăcia ţărilor de la tropice ar fi determinată de faptul că oamenii sunt mai leneşi, nefiind nevoiţi să lupte pentru existenţă, prin urmare, sunt conduşi în mod natural de despoţi.

O a doua abordare este ipoteza culturală, tot cu ascendenţă selectă, bazele ei fiind puse de sociologul Max Weber, conform căreia Reforma şi etica protestantă pe care le-a generat au jucat un rol cheie în ascendenţa societăţii industriale moderne în Europa de Vest. Ipoteza culturală nu mai are la bază doar religia, ci subliniază deopotrivă şi alte tipuri de credinţe, valori etc. Din acest punct de vedere, se consideră că unor popoare africane sau din America Latină le-ar lipsi etica muncii, sunt leneşi, delăsători, risipitori.

Cea de-a treia teorie importantă este ipoteza ignoranţei, care afirmă că inegalitatea mondială există deoarece popoarele şi conducătorii lor nu ştiu cum să facă din ţări sărace ţări bogate.  Această teorie este eminamente economică şi a generat Prima teoremă a bunăstării, care identifică circumstanţele în care alocarea resurselor într-o economie de piaţă este socialmente oportună din punct de vedere economic. Teoria explică şi „eşecul pieţii”, iar mai multe „eşecuri” fac diferenţa între ţările bogate şi cele sărace. O soluţie propusă de economişti ar fi planificarea economiei.

Toate trei teoriile sunt ample, merită analizate în detaliu, dar aici am încercat să le comprim la esenţă. Niciuna din ele nu este însă convingătoare. Şi totuşi, care sunt motoarele prosperităţii, cheia spre un standard de viaţă ridicat?

Toate instituţiile economice sunt create de societate. Politica este procesul prin care o societate îşi alege legile care să o guverneze. Politica poate determina, influenţa sau îngrădi instituţiile economice. Când apare un conflict în societate cu privire la instituţii, rezultatul depinde de ce grup de oameni iese câştigător în jocul politic – cine poate să câştige mai mult sprijin, să obţină resurse, să formeze alianţe mai eficiente. Pe scurt, câştigătorul depinde de distribuţia puterii politice în societate. Dacă distribuţia puterii este restrânsă la un număr mic de oameni şi neîngrădită, atunci instituţiile politice sunt absolutiste, dictatoriale. Acest gen de instituţii va genera instituţii economice extractive, pentru a se îmbogăţi, pentru a-şi spori şi păstra puterea, în detrimentul societăţii. În opoziţie cu acestea, instituţiile politice care distribuie larg puterea în societate şi o supun limitărilor sunt pluraliste. În loc să fie plasată în mâinile unui singur individ, sau a unui grup restrâns, puterea politică aparţine unor coaliţii largi sau multitudini de grupuri. Prin urmare, există o evidentă legătură strânsă între societăţile pluraliste şi instituţiile economice incluzive, care generează prosperitate.

Şi totuşi, de ce nu aleg popoarele întotdeauna prosperitatea?

Instituţiile politice şi economice, care reprezintă, în fond, alegerea societăţilor, pot fi incluzive şi pot genera creştere economică sau pot fi extractive şi devin obstacole în calea dezvoltării. Naţiunile eşuează atunci când au instituţii economice extractive, sprijinite de instituţii politice extractive. Acest lucru conduce la formarea unui cerc vicios care nu este uşor de spart. Grupul restrâns ori individul care deţine puterea se va opune progresului şi reformării instituţiilor deoarece pierd putere şi bogăţie. Alt grup sau individ va urmări preluarea puterii şi bogăţiei, dar va păstra sistemul intact pentru el şi acoliţii lui.

Iată pe scurt o teorie care abordează o temă crucială a lumii în care trăim: diferenţa enormă de venit dintre ţările bogate şi cele sărace ale lumii, cu efecte directe la care suntem martori sau participanţi direct – migraţie, războaie, revolte, mişcări pentru libertăţi civile etc.

Volumul „De ce eşuează naţiunile – Originile puterii, ale prosperităţii şi ale sărăciei” este o carte care merită citită cu atenţie. Scrisă de doi experţi de talie mondială în domeniul dezvoltării, „volumul ne arată că nu geografia, bolile sau cultura, ci chestiunea instituţiilor şi a politicii explică mai degrabă de ce unele naţiuni sunt bogate şi altele sărace” (Francis Fukuyama). O carte care îţi arată de ce este importantă implicarea cetăţenilor în politică, inclusiv a votului prin care susţin diferiţi lideri politici.

„De ce eşuează naţiunile - Originile puterii, ale prosperităţii şi ale sărăciei”, autori Daron Acemoglu, James A. Robinson, Editura Litera, Bucureşti, 2018 (734 pagini).