Evoluția unui popor mic sau mediu depinde de doi factori: 1. evoluția conjuncturii internaționale și 2. evoluția structurilor interne de putere. În primul caz oricine se apleacă cât de cât asupra istoriei va vedea că evoluția istorică are rațiuni care încă scapă puterii de pătrundere a oamenilor.

Au trecut şi alegerile astea. După cum vedeţi, le-am supravieţuit. Nici măcar penibila performanţă a PNL n-a făcut gaură-n cer. Mult mai interesant a fost cazul şefului secţiei de votare care, acum o săptămână, s-a prezentat beat la datorie. Luat la întrebări, omul a declarat că treaz nu poate suporta nici măcar această minimă formă de complicitate cu clasa politică.

Alegerile actuale reflectă exact starea de fapt a poporului român, care se împarte în calupuri distincte, ca și cum nu ar face parte dintr-o unitate. Pe de-o parte sunt înregimentații în partidele politice. Pe 11 decembrie a votat doar minoritatea înregimentată. Din procentele rezultate se vede clar fiecare partid ce procent din populație a reușit să înregimenteze. Pe de altă parte este imensa parte a electorilor, cca. 12 milioane, din cca. 19 milioane, care de lehamite și de scârbă de politicieni a refuzat să voteze, dar este tensionată, iritată și mocnește vindicativ.

​La fel ca Universul, teoria s-a născut dintr-o singularitate. A primarului sas votat câteva mandate la rând de românii nostalgici după seriozitatea gospodarilor nemţi de altă dată din Ardeal. Un val de voturi l-a făcut primul om în stat şi i-a băgat la apă cariera politică lui Victor Ponta. Crucişătorul roşu era avariat serios după Colectiv. Românii şi-au luat ţara înapoi doar pentru ca Iohannis şi liberalii să o dea cadou pesedeului în 11 decembrie.

Democraţia costă, îţi mănâncă timpul şi presupune participare. Combustibilul care o pune în funcţiune este implicarea cetăţenilor cu drept de vot. Lenea, delăsarea şi indiferenţa faţă de obligaţiile cetăţeneşti o gripează, democraţia funcţionează prost şi, în timp, se distruge. Dispreţul sau lehamitea nu pot fi invocate ca scuză pentru neparticiparea la vot, care reprezintă gradul cel mai înalt de iresponsabilitate civică.

„Zarurile au fost aruncate”, a trecut şi nebunia asta adică. Politic vorbind, ieri ne-am culcat pe o parte şi azi ne-am trezit... Chiar aşa, oare cum ne-am trezit? În fond, alegerile nu-s un capăt de lume, iar lumea însăşi nu s-a schimbat prea mult de ieri până azi. Să sperăm că, indiferent cu cine am votat, ne va fi mai bine azi decât ne-a fost ieri.

Președinția statului nostru a constituit recent un colectiv complex de specialiști, în mare parte format din istorici, care să pregătească acțiunile dedicate aniversării unui veac de la marea împlinire din 1918 - formarea statului național unitar român.

În România post-decembristă, locul socialismului a fost luat de un „capitalism sălbatic”, în acelaşi timp având loc o ofensivă puternică a capitalului străin. În timp ce alte țări și-au luat măsuri de protejare a investiţiilor şi firmelor româneşti, mai ales în ramurile de interes strategic, guvernele României au stat și au privit cum se năruie întreaga economie națională.

Democraţia a crescut greu, în odaia în care comunismul şi-a dat, timp de peste două decenii, sfârşitul. Duhoarea a otrăvit aerul, ţintuind încremenite, ca într-un insectar, speranţele. O mare parte din vieţuitoare, peste trei milioane, au fugit pe sub uşă, ori s-au strecurat prin crăpăturile pereţilor, în alte lumi. Cei rămaşi, în aerul rarefiat şi aproape irespirabil, s-au târât încercând să construiască ceva. Nu a venit nimeni să deschidă larg ferestrele.

Un interviu acordat de premierul Dacian Cioloş emisiunii „Viaţa satului” a fost pus la păstrare de TVR pe motiv că e campanie electorală. Ce mai tevatură! Că televiziunea publică trage pentru PSD, că premierul a fost „cenzurat”... În fond, cine l-a pus să anunţe că mai vrea un mandat? Dacă el nu-i candidat, nici Cioloş n-a fost cenzurat.