Săptămâna a început prost pentru preşedintele PSD, Liviu Dragnea. L-au chemat la DNA ca să îl informeze că a fost pus sub acuzare într-un al treilea dosar. N-a părut prea impresionat. E deja rodat. * După experienţele anterioare, când l-au aşteptat unii zornăind cătuşe şi, altă dată, când partidul i-a asigurat bodyguarzi, a fost rândul colegilor să facă zid în jurul „conducătorului iubit”. Până la urmă, e treaba lor cu cine sunt solidari. Dar care o fi legătura dintre gorilele lui Codrin Ştefănescu şi colegii domnului Dragnea? * Nu toţi pesediştii s-au dus la uşa dnei Koveşi să-şi tămâieze şeful. Alţii i-au întors spatele. Gheorghe Piperea, consilier al premierului Tudose, a spus că, în situaţia sa actuală, Liviu Dragnea trebuie să demisioneze, PSD fiind ţinut ca „într-o colivie”. Până să plece Dragnea, apropo de colivie, a zburat Piperea. * PRM, fracţiunea moştenitoarei Tribunului, Lidia Vadim, are un nou şef. Victor Iovici este un fost preşedinte al organizaţiei de Bucureşti pe care Corneliu Vadim Tudor l-a făcut „lichea”, după ce acesta a trecut la UNPR. Încurcate sunt căile politicii, dar un lucru e clar. Cu cât eşti mai lichea azi, cu atât ai mai multe şanse ca mâine să devii şi mai mare. Asta se numeşte selecţie contra naturii şi explică de ce, în România, lucrurile merg aşa cum merg. * Uite un exemplu. Cică Eduard Hellvig a fost epurat, în 2012, din Guvernul Ponta datorită unei „notiţe” a SRI, care semnala unele incompatibilităţi. No, deci, căzând în sus, fostul purtător de geantă al lui Antonescu, trecut spectaculos în tabăra Iohannis, a ajuns şef taman la ăia care l-au lovit, la SRI. * Hopa! Iohannis le-a dat peste mână liberalilor. În vreme ce PNL se agita ca să dărâme guvernul, preşedintele era de părere că „luptele politice nu îşi au locul” în situaţia în care, datorită „revoluţiei fiscale”, românii o duc tot mai rău pe zi ce trece. Poţi să-l înţelegi pe preşedinte. O fi socotit că, dacă pică guvernul, n-are încotro, trebuie să aducă PNL la putere şi, hotărât lucru, liberalii nu sunt încă pregătiţi. * După ce au aruncat cu bani, mai mult în stânga decât în dreapta, pesediştii s-au trezit că trebuie să taie din cheltuielile statului. Anul care vine o să ne aducă concedieri de bugetari, tăieri de ajutoare sociale, reduceri prin ministere. E criză? Dacă e să ne luăm după premier, „suntem pe locul trei în lume la creştere economică”. A crescut de nu se mai vede... * La Camera Deputaţilor a fost coadă. Aleşii au beneficiat, în mod gratuit, cum altfel?!, de un vaccin antigripal. Nu-s pe lumea asta vaccinuri câte ar trebui să facă ei: anticorupţie, antiprostie, antimârşăvie... Şi ar mai fi ceva de remarcat: când e vorba de imunizare, toţi dau buzna. * Bomba săptămânii: Ponta, Teodorovici, Şova şi Grindeanu sunt cei care l-au turnat pe Dragnea la DNA! De acolo i se trage ultimul dosar, Teldrum, paguba estimată de 21 de milioane de euro. E destul de limpede că „arhanghelii dreptăţii” urmăreau să revină la butoanele partidului. * În această gravă situaţie, prin PSD s-au găsit repede câţiva chibiţi care să şi facă unele socoteli privind o nouă conducere de partid. Mare tragedie! Ponta nici n-a intrat în calcule. L-au lăsat afară fiindcă-i trădător. Până şi un pesedist ştie că cine a turnat o dată va turna şi a doua oară. * După ce a „popit” câţiva liberali, pentru că ar fi făcut blaturi cu PSD, Ludovic Orban, preşedintele PNL, şi-a trimis colegii de partid prin Parlament după voturi pentru moţiunea de cenzură. Fie ele şi de la pesedişti, numai să fie! Păi, n-ar strica totuşi ca liderul opoziţiei să fie mai lămurit cu el însuşi. Ori cu, ori fără? * Până la urmă s-a dovedit că nu e bine nicicum. Raluca Turcan a luat ea palme pentru decizia şefului de partid. Colegii de la Cameră i s-au urcat în cap femeii, spunând, pe bună dreptate, că e ridicol să-l curteze pe Ponta. Ce v-am spus? Ştie Iohannis că nu are cu cine... să ia puterea. * Oaia lui Daea nu e „vaca săracului”, e armă strategică, a doua armată. După ce, acum câteva luni, o turmă a blocat înaintarea unui convoi american pe timpul celor mai mari manevre NATO din România, punând în pericol joncţiunea forţelor terestre, acum oile ameninţă scutul de la Deveselu. Stâna unui cioban, gard în gard cu unitatea militară, le face nopţi albe soldaţilor din serviciul de gardă. Sar ăştia ca arşi la fiecare behăit. Situaţia e gravă, dar de oi nu se atinge nimeni. N-a zis ministrul Agriculturii că sunt „patrimoniu naţional”? Ori îl punem pe Daea să schimbe strategia agricolă, ori ieşim din NATO. Poate că şi ciobanu’ ăla e un omuleţ mic, verde şi spion la ruşi. * Noroc că pe alte planuri ne mişcăm mai cu talent. SRI a expulzat un spion sârb care voia să vadă în teren cam tot ce se poate vedea astăzi, pe internet, din satelit. Mai mult, fiindcă a spus că el şi ungurii lui nu sărbătoresc de 1 Decembrie, Kelemen Hunor a rămas fără „Steaua României”. Vai de steaua lui! Preşedintele UDMR a întors-o ca la Odorhei, spunând că el oricum ţinea cu Sepsi Sf. Gh. * Cică generalul Oprea bate ţara încercând să strângă oastea pribegită a fostului UNPR. E treaba lui ce strânge, dar i se pare cumva că a ispăşit destul, că a făcut tuşa suficient de mult, că nu l-a strâns laţu’, cât să i se uite şi să i se ierte toate?! O fi simţind miros de ciolan. A început să pută interesul naţional şi chestia asta cere ca strategul izmenelor pătate să ajungă, ia auzi, ia!, europarlamentar. Vezi, băi Gabi, că nici pe Severin nu l-a scăpat Bruxelles-ul de puşcărie! * Asta e tare! Hoţii nu se mai tem de nimic. Chiar aşa, dacă au ajuns să fure maşina deputatului „mitralieră” fix din faţa sediului SRI, în inima Bucureştiului. Ei, să fi avut el acum kalaşnikovul ăla din decembrie ’89, făcea dreptate. Aşa, s-a dus maşina de 150.000 de euro. * Şi ce tupeu pe Cătălin Rădulescu ăsta! Când a constatat furtul, şi-a anunţat bodyguardul, pe ministrul de Interne şi pe preşedintele partidului. Ca şi cum dispariţia unui automobil ar fi problema lor! V-am spus, între gorile şi pesedişti există o legătură ale căror temeiuri deocamdată ne scapă. * Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şi-a pus în cap să convingă Curtea Constituţională că membrii guvernului pot decide ce vor ei, însă nu pot fi traşi la răspundere, în penal, pentru asta. Să trăieşti, boierule! Şi noi pe lângă mata, să vedem circul care urmează. Desigur, dacă guvernul nu decide să-l vândă şi pe ăsta. * Aristide Şerbănescu, primarul septuagenar al comunei Schela, e acuzat că ar fi bătut un consătean cu vreo 40 de ani mai tânăr ca el. Alesul zice că nu e adevărat, că s-a dus doar să închidă în urma reclamantului, iar acesta şi-a prins piciorul la uşă, lovindu-se, ce coincidenţă, cu capul de aceasta. De mai multe ori, nu?! Programul de guvernare câteodată mai şi doare. * Adunaţi la Herculane pentru o evaluare a activităţii Guvernului Tudose, pesediştii au decis că trebuie să iasă în stradă. Nu în sprijinul lui Dragnea, cel cu trei dosare bune de-nchisoare, n-are el nevoie de aşa ceva, ci pentru că, aşa cum se exprima un parlamentar al PSD, „procurorii anticorupţie ne urmăresc pe toţi”. Până la urmă, chiar dacă ar fi aşa, unii dintre noi n-au de ce să se teamă. *

Dr. Nu(O)prea