Adunaţi ca să se lămurească, useriştii tot încurcaţi cu ei înşişi au rămas. După congresul desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute, mai mulţi parlamentari ai Uniunii au anunţat că vor părăsi partidul. Până să „Salveze România”, USR are nevoie să se salveze pe ea însăşi. Dacă o putea...

 

* Doi senatori PNL, Răducu Filipescu şi Mircea Cazan, o ţin langa cu iniţiativa legislativă care le-ar permite funcţionarilor publici cercetaţi pentru corupţie să rămână în funcţii până la pronunţarea sentinţei. Dacă cei doi parlamentari ar fi de stânga, mai că i-ai înţelege, zicând că ar fi o chestiune de protecţie socială. Să mai apuce şi ei, săracii, să se mai chivernisească puţin înaintea „postului cel negru”. * Bătălia pentru putere a ajuns la şorici. Cică era o tradiţie ca stâlpii statului paralel: Coldea, Koveşi, Dragnea, Maior, Ghiţă şi Oprea să pună ţara la cale, în prag de Ignat, lângă porcul înjunghiat. „Acţiunea” se petrecea la una din vilele de protocol ale SRI cu mijloacele, dotările şi personalul instituţiei, adică pe banii noştri. Până să aflăm ce grade aveau porcinele sacrificate, putem constata, fără teama de a greşi, că politica e o... porcărie şi sunt toţi acolo, la troacă. * Dacă cine ştie ce zvâcnire de respect ancestral faţă de putere v-ar îndemna să vă gândiţi măcar că n-o fi tocmai aşa, citiţi mai departe. Radu Moraru, „Naşul”, de la B1, povesteşte cum a vrut Oprea să-l facă general, deşi el nu făcuse nici măcar o zi de armată. Pe motiv că e băiat fin şi „patriot”, Stăpânul Izmenelor i-a propus prima dată gradul de colonel. Jurnalistul a glumit spunând: „Mi se pare cam puţin?”. La care şeful Internelor, fără să simtă ironia, a plusat imediat, promiţând: o Academie, un doctorat şi gradul de general! Probabil România are deja comandanţi de oşti câţi să exporte către toţi aliaţii din NATO. Ca de obicei, cu trupa, cu cei care pun umărul, stăm mai prost. * Fiindcă umblă vorba că guvernul stă prost la adunat birurile, fostul ministru Darius Vâlcov a primit, de urgenţă, un post la Palatul Victoria. Cu asta, problema e ca şi rezolvată. Taxele şi impozitele se vor achita de aici înainte prin cimitire, sumele fiind ambalate în pungi de plastic, iar avuţia naţională va fi rapid investită în opere de artă care urmează a fi expuse în cavouri familiale. Că, din câte ştim până acum, ăsta pare a fi domeniul de expertiză al dlui Vâlcov. * Cică mai mulţi ştabi din MAI şi-au cadorisit amantele cu chirii în blocul ministerului. Mai c-ai putea să-i înţelegi că au vrut să-şi ştie protejatele cât mai aproape, dar e de neiertat că, la gradele şi poziţia lor socială, n-au auzit vorba aia care te îndeamnă să nu faci treburi ruşinoase sub balcon, că pute. * În ziua în care o ţară întreagă îşi amintea de victimele incendiului din clubul „Colectiv”, pesediştii au găsit de cuviinţă să sărbătorească aniversarea lui Dragnea. În cadru privat, dar tot s-a aflat. Pus să dea explicaţii, senatorul Florin Iordache, fostul ministru al Justiţiei, a făcut încă o dată proba caracterului şi compasiunii de care este capabil. „Păi, asta-i viaţa”, a spus Iordache. Te şi miri că n-a adăugat: „Altă întrebare?”. * Deşi, cu o săptămână mai devreme, la ceremoniile de Ziua Armatei, nici nu şi-au vorbit, preşedintele Iohannis s-a îndurat totuşi să-i trimită lui Liviu Dragnea un buchet de flori, cu mesajul „La mulţi ani”. E drept că n-a zis unde, putea să fie în opoziţie, la puşcărie... Dar, până una alta, gestul contează. Adică, neamţu’ tot neamţ, nu ca alţii. * Conform spuselor sale, primarul din Ulmeni, Maramureş, Lucian Morar, a invitat la nunta sa 7.000 de persoane. Chiar dacă au fost prezenţi „doar” 1.300 de oameni, alesul nu s-a supărat, printre nuntaşi numărându-se Udrea şi Băsescu. Evenimentul s-a desfăşurat în şapte săli, a ţinut trei zile şi trei nopţi, ca-n basme, şi a adus tinerei familii nu mai puţin de 150.000 de euro. Dacă, la sfârşit de mandat, primarul n-o avea altceva ce să le arate celor care l-au votat, cel puţin le poate aminti cât de bine au petrecut împreună. Dacă se mai implică şi într-un botez de proporţii similare, e ca şi reales. * Discret, pe după perdea, vorba aia, „ca hoţii”, majoritatea face eforturi pentru a le îngădui penalilor ca, de aici înainte, să poată ocupa şi cele înalte demnităţi de stat. Geaba se dă Opoziţia cu şezutul de băncile Parlamentului. România ţine să devină, într-o tot mai mare măsură, o insulă bananieră. Mai rămâne să-i spună Belina. * Şerban Nicolae crede că „Partizanii anticomunişti din munţi au slăbit capacitatea de apărare a României”. După o astfel de declaraţie, într-o ţară normală, senatorul PSD s-ar fi transformat instantaneu într-un cadavru politic. Dar în ţara lui „lasă că merge şi aşa”, dacă eşti la putere, poţi ameninţa cu mitraliera, poţi să arunci cu noroi în eroi, îi poţi avea drept mentori politici pe marii corupţi ai naţiei şi, în ciuda acestor fapte, îţi poţi găsi loc pe o listă electorală. Chiar aşa, Cătălin Voicu, puşcăriaşul pesedist care tranzacţiona funcţii şi grade prin instituţiile de forţă, punea miniştri şi-l ataca la baionetă pe preşedinte, n-a „slăbit capacitatea de apărare a României”?! Nu, a consolidat-o. Păi, atunci, să-i facă statuie! * După povestea cu ouăle şi ciorapii de casă, cu care românii comit grave fapte de evaziune fiscală, Varujan Vosganian a mai descoperit un inamic al statului, vaca. „Nu e normal ca eu să văd vaca că (sic!) paşte pe câmp şi să îmi pun, în cafea, lapte din Austria”, a declarat senatorul ALDE. Desigur, el, fost ministru, nu are nicio răspundere. Acu’ ce-o vrea, taxa pe ţâţă?! Aşa ajungem la vorba aia: cu un bir cu toţii suntem datori, „De la cel cu ţâţa-n gură, pân’ la cel cu barba sură”. * S-a burzuluit neamţu’. Preşedintele a ieşit la scenă deschisă şi le-a cerut celor de la Putere să nu „arunce ţara într-o aventură cu final trist”. Este vorba de preconizatele măsuri fiscale care ar urma să intre în vigoare de la începutul anului viitor. În afară de câteva replici, scrâşnite printre dinţi, gen: „Ba p’a mă-tii!”, pesediştii îşi văd de treabă. Ăsta-i adevăratul stat paralel! Unora le e perfect paralel. * Culmea tupeului! Dan Voiculescu cere despăgubiri pentru condiţiile improprii în care şi-a petrecut perioada de detenţie. Ce-ar fi să cadă el la o înţelegere cu sistemul? Să i se compenseze „daunele” cu o parte din prejudiciile încă nerecuperate. Poate aşa se îndură Varanu’ şi vine cu diferenţa. * A fost ziua lui Daea. Şeful de la Agricultură a pus la cale o petrecere faraonică. Platouri, sucuri naturale, şampanie, fructe, prăjituri... Oaie n-a fost, nici măcar pastramă. Cotizaţia „benevolă”, 10 lei, pe cap de angajat la stat furajat. Observaţi coincidenţa. Cam tot atât a cerut şi domnişoara Daea, funcţionar la tata în minister, ca să vadă litoralul. Cică au fost unii care au luat darul pe cont propriu, ca să se remarce, desigur. După baia de mulţime, ministrul a ţinut şi un discurs pe care nu l-a ascultat nimeni. Funcţionarii de la Agricultură sunt cei mai sătui de adevărurile fundamentale pe care le debitează şeful lor. Ar trebui să capete chiar şi un spor! *

Văru Jean Vosganian