Târgul de la Vama Sării - Un festival cu priză la public
Atestată documentar din jurul anului 1200, comuna Vadu Crișului își datorează numele poziției sale geografice situată la ieșirea Crișului Repede din defileu. Toponimul „Vad" semnifică locul din albia unui râu, unde malul fiind jos și apa puțin adâncă, permite trecerea prin apă de la un mal la altul. Aceste elemente și coordonate geografice au la începutul Evului Mediu un important reper economic și strategic. Pe aici treceau caravanele cu sare sosite din centrul Transilvaniei spre Câmpia Panoniei și Europa Centrală. Transportul se făcea cu plutele pe Criș, iar în acest loc sarea era vămuită. Dintre monumentele istorice care aminteşte de acest tranzit, este „Casa Zmăului" (Vama Sării), situată pe versantul drept al Munților Pădurea Craiului. Săpat în stâncă cu ferestre orientate spre Criș, acest punct de observație monitoriza traficul plutelor cu sare pentru vămuire.
Tradiția a fost reînviată în urmă cu 12 ani de actualul primar Dorel Cosma, ea constituind o atracție pentru turiști și mass - media, în fiecare an și prefațează manifestarea folclorică tradițională. De-a lungul anilor, Primăria și Consiliul Local Vadu Crișului în colaborare cu Centrul județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor, au creat un frumos scenariu prin parada formațiilor artistice participante, care defilează de-a lungul comunei până la terenul de fotbal, locul de desfășurare a festivalului. Deschiderea oficială a complexei manifestări a fost și în acest an realizată de Dorel Cosma, primarul comunei, care a salutat prezența doamnei deputat Lucia Varga, a senatorului Cristian Bodea, a lui Dumitru Voloșeniuc consilier județean, precum și primarilor Sztancs Janos și Tarsoly Attila din comunele Felsopakony și Koroszzegapati, din Ungaria, comune înfrățite cu Vadu Crișului. Au fost prezenți de asemenea primarii din comunele Aușeu, Măgești și Vârciorog. Pe parcursul manifestării au sosit și Biro Rozalia, deputat și Cornel Popa președintele Consiliului Județean Bihor.
Semnalul de start în festival l-au dat lansarea celor 100 de porumbei voiajori. A urmat o impresionantă paradă a portului popular etalată de formațiile artistice prezente la festival. A urmat un maraton folcloric de cinci ore, în care s-au scos în evidență frumusețea dansului și a melosului popular din această zonă etno-folclorică. Este un merit al CJCPCT Bihor, care organizează periodic, în diferite localități ale județului, festivaluri și concursuri folclorice, prin care se etalează întregul potențial existent al folclorului tradițional, în scopul conservării și promovării sale. La Vadu Crișului, cu acest prilej s-a desfășurat unul dintre cele mai prestigioase manifestări de gen, în care autenticitatea repertoriului și calitatea interpretativă au ridicat spectacolul la rangul de „gală folclorică". Spectacolul a debutat cu un recital al tarafului „La obârșii la izvor" din Oradea, în care prof. Aurel Moț a oferit un moment de excepție la taragot. Au urcat pe scenă apoi, 11 ansambluri folclorice: „Datina" a Colegiului Tehnic „Alexandru Roman" din Aleșd, „Floare mândră de pe Criș" din Tileagd, Ansamblul Căminului cultural din Măgești, „Dorulețul" din Luncșoara, „Dumbrava" din Bălnaca, „Ardeleana " din Tulca, Ans. Căminului cultural din Șuncuiuș, „Sărcăuța" din Borod, „Cununa de pe Criș" din Telecuș, Ansamblurile „Moșuț" și „Floare de colț" din Vadu Crișului. La capitolul interpreți individuali (19), s-au remarcat tineri cu reale calități vocale, ce au pășit pe drumul lung al consacrării: Nicoleta Ștef, Mădălina Ile, Tania Bodea, Andreea Codrean, Andreea Pușcaș, Georgiana Sărăcuț, Mariana Matiuță, Viviana Omuț, Rodica Giurgiuman, Maria Alexandra Secan. Alături de aceste tinere speranțe, un „buchet de flori" ajunse la maturitate, a căror prezențe în concursuri și festivaluri județene și naționale au fost răsplătite cu diplome și trofee și apreciate de public și specialiști: Anca Pavel, Violeta Gherman, Nicoleta Cuciula, Monica Blaga, Romina Nemeș, Andeea Suciu, Simona Cap. Un moment colateral festivalului folcloric, dar în ton cu acesta, l-a constituit concursul tradițional de gătit bograci, început la ora 10 și finalizat la ora 14.30 prin degustarea de către juriu. Au fost acordate diplome și trofee. Locul I a fost ocupat de echipele: „Real" și „Ghiaurii" din Vadu Crișului; locul II revenind echipei„Lolo Vânătorul și Laczi Gonaciul". A fost acordată o diplomă și un trofeu lui Kovacs Laszlo care a pregătit un purceluș la proțap. Începând cu ora 18, pe scena festivalului au urcat profesioniștii: Formația „Desperado" din Ungaria, Denisa Pușcău, Mitică Negrean, Geta Negrean, Otilia Haragoș, Ruby și formația „Compact". Ediția cu nr. 46 s-a încheiat cu lansarea de lampioane și foc de artificii.
Cea mai noua oferta de lucru! Foarte multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: mamaluidavid15@gmail.com