Satul Sânlazăr apare pentru prima dată în documentul „Socotelile de Dijmă” din anul 1291 – 1294 sub denumirea – Villa Lazăr – ulterior s-a numit Sancti Lazari, Sanctus Lazarus, Villa Zenthlazar, până la denumirea din zilele noastre. Documentul mărturie spune că la anul 1291 preotul din Villa Lazăr a plătit o uncie taxă obligatorie către Episcopia Romano Catolică din Bihor.

 

În istoria Diecezei Române Unite cu Roma a Oradiei, dr. Iacob Radu ne arătă că Sânlazăr a trecut la unire în timpul episcopului Unit, Samuel Vulcan 1806-1839, iar parohia unită din sat a fost înfiinţată în anul 1862. Prima biserică a fost construită aproximativ în perioada 1450 din pământ bătut, apoi în 1725 s-a construit din lemn pe locul primei biserici.

Preotul satului, Samuel Vulcan, a nu se confunda cu Episcopul Samuel Vulcan, a contribuit la redactarea „Proclamaţiei de la Sarcău”, din 12 iunie 1848, alături de Ion Munteanu şi alţii. A urmat ca paroh al satului Ion Ternoveanu, cel mai longeviv preot care a slujit la altarul bisericii din sat. În anul 1902, pe locul vechii biserici, s-a construit actuala biserică prin contribuţia a o sută de familii de creştini, sub coordonarea celor doi preoţi, Ion Ternoveanu şi Gavril Lazăr, căsătorit cu Mărioara, fiica lui Ternoveanu.

Aceşti doi preoţi au fost şi directori, învăţători în şcoala din sat, dând copiilor o creştinească educaţie, cu aplicaţii practice pe loturile şcolii, cultivând un autentic patriotism în sufletul elevilor, mărturie sunt actele de eroism din timpul celor două războaie şi nu numai. În anul 1918, preotul Gavril Lazăr, din Sânlazăr, persoană marcantă şi bun patriot, protopop al Eriului a participat la data de 3.XI.1918 la Conferinţa Partidului Naţional Român, ţinută în casa avocatului Aurel Lazăr din Oradea. A fost alea membru în Consiliul Naţional Român pentru Bihor. La data de 10.XI.1918 a înfiinţat în Sânlazăr, Garda Naţională Română. Preotul Gavril Lazăr a însoţit o delegaţie voluntară din sat la Alba Iulia. Din delegaţie a făcut parte: Gal Petru, Gal Chiş Paul, Horgoş Mihai şi din partea cercului Marghita ales prin vor a fost şi Horgoş Graţian, tot din Sânlazăr.

Vestea izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial s-a dat într-o zi de duminică, când a tras clopotul cu cel mai jalnic glas, după ce a fost ucis moştenitorul la tron al Austriei, Francisc Ferdinand şi soţia acestuia de către studentul Gavrilo Princip. Aşa s-a dezlănţuit urgia în Europa.

După marea mobilizare şi participare la război rezultatul final s-a văzut şi prin numărul mare de morţi şi dispăruţi din Sânlazăr, un trist bilanţ cu atâţia orfani şi văduve îndoliate. Iată eroii satului prezentaţi de învăţătorul Gal Chiş Gheorghe în „Monografia satului Sânlazăr”: Cearnău Gheorghe, Pop Vasile, Pop Florian, Ţiril Ilie, Horgoş Petru, Raţ Florian, Gal Chiş Mihai, Gal Chiş Gheorghe, Popovici Gheorghe, Păcală Mihai, Tronca Gheorghe, Deac Gheorghe, Horgoş Florian, Horgoş Teodor, Păcală Teodor, Gal Crăciun, Gal Mihai, Horgoş Mihai, Gal Francisc, Lata Ioan, Păcală Gheorghe, Popovici Florian, Bulca Gheorghe şi Horgoş Gheorghe. Speranţa urmaşilor a rămas în „Sfânta Unire”, ce se întrezărea la orizont.

S-au abătut şi alte nenorociri asupra sătucului Sânlazăr. După demisia guvernului maghiar, la cârmă au venit bolşevicii lui Kun Bela, care a semnat pentru români o golgotă a suferinţei barbare. Astfel martirul Florian Popovici, din Sânlazăr a fost executat în faţa copiilor şi a soţiei, după ce a fost plimbat cu baioneta înfiptă în trup de-a lungul satului, pentru că aştepta armata română salvatoare.

Familia evreilor Şoloman din Sânlazăr a fost deportată, fiind regretaţi de consăteni, pentru loialitatea lor. A fost deportată în Bărăgan, Horgoş Aurica, menţionează documentul vremii.

A urmat al Doilea Război Mondial, din satul Sânlazăr au pierit în război şapte persoane: Molnar Alexandru, Gal Vlaicu Vasile, Gal Florian, Popovici Florian, Horgoş Traian, Porţan Alexandru, iar Mierluţ Florian a decedat prin concentrare.

Victimă a comunismului a fost tânărul Şomoghi Nistor, dispărut în puşcăriile comuniste, pentru motiv banal şi fără a fi cineva din familie la proces, dacă eventual a avut loc.

Au mai suferit în închisorile comuniste următorii: Gal Chiş Victor, dus la canal, Horgoş Nicolae, dus la Gherla, la Bârcea Mare, Horgoş Emil, a Crăciunii Turcului.

Au mai suportat şi alte familii răzbunările comuniste, cum au fost: familia preotului Nicolae Puia, familia preotului Aurel Ghiulai, familia Horgoş Crăciun, familia Porţan Vasile, Nicolae Gal şi multe alte familii, care mă vor ierta, pentru că nu i-am amintitm din neştiinţă.

Anul acesta cu ajutorul Tatălui Ceresc, cu sprijinul Consiliului Judeţean Bihor şi al altor sponsori, vom sărbători pentru prima oară ziua satului Sânlazăr, 727 de ani de la atestare, vom ridica monument (sculptor Cornel Durgheu) în cinstea eroilor căzuţi în războaie, dar şi a celor participanţi la Marea Unire de la Alba Iulia.

Prof. Aurel Horgoş