Liceul Tehnologic Nr.1 Salonta a organizat, săptămâna trecută, Târgul Toamnei, eveniment prin care și-a propus să promoveze învățământul agricol și, în special, imaginea școlii.

La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai autorității locale, consilieri locali, inspectorul școlar general, prof. Alin Florin Novac-Iuhas, inspectorul școlar general adjunct, prof. Laura Pintea, directorul Direcției Agricole Bihor, ing. dr. Nicolae Hodișan, directorul AJOFM Bihor, Bekesi Csaba, Marius Vereș, reprezentantul fundației Centrul pentru Educație Economică și Dezvoltare din România, reprezentanți ai APIA Bihor, agenți economici și fermieri locali. De asemenea, au participat elevii de gimnaziu, de clasa a VIII-a, de la 12 școli din Salonta și localitățile din jur. Târgul Toamnei a reunit trei activități principale: Ziua Porților deschise, Ziua Recoltei şi Ziua Internațională a Alimentației.

Activitatea desfășurată în cadrul liceului reprezintă finalizarea proiectului de promovare a școlii din cadrul programului „Liceele agricole, HUB-uri pentru fermele mici și mijlocii”, finanțat de Fundația româno-americană.

Pe platoul din curtea școlii, s-a realizat o expoziţie  de utilaje agricole, semințe și produse fitosanitare, iar în sala de festivităţi a şcolii s-a sărbătorit Ziua Internaţională a Alimentaţiei, unde agenţii economici au amenajat standuri cu produse agro-alimentare și elevii școlii și-au prezentat standurile firmelor de exerciţiu. În ultimii ani, școala sărbătorește Ziua Internațională a Alimentației împreună cu DAJ Bihor, printr-o activitate unde sunt implicați elevii de la specializarea tehnician în gastronomie, coordonați de prof. Rodica Neş.

Elevii de gimnaziu, împreună cu profesorii însoțitori, au vizitat școala, cabinetele, dar și laboratoarele unde elevii școlii, coordonați de profesori, au desfășurat diferite activități practice specifice calificării profesionale. Scopul acestui eveniment a fost de a le prezenta elevilor de gimnaziu importanța învățământului agricol și ce pot realiza dacă urmează o specializare în această școală. Oaspeții evenimentului, elevii de gimnaziu, au putut vedea cu ce utilaje moderne se lucrează azi în agricultură, încercându-se astfel să-i convingă că meseriile agricole sunt de viitor și bine plătite. 

„În acest moment, agricultura României are nevoie de un număr mare de specialiști. Suntem conştienţi de faptul că agricultura asigură hrana omenirii şi este o ramură importantă a economiei unei ţări. Ca această ramură să se dezvolte avem nevoie de specialişti, care se formează pe băncile şcolii şi, implicit, a şcolii noastre, dovadă fiind agenţii economici şi fermierii, foşti elevi ai școlii noastre, care azi au propriile afaceri. Fermierii invitați au avut ocazia să ia contact direct cu elevii noștri, viitorii lor angajați, pe care să-i convingă de multitudinea de oportunități care li se oferă după absolvire”, a menționat directorul școlii, prof. med.vet. Adrian Szatmari.

Urmând cursurile acestei școli, după finalizarea studiilor elevii obțin un Certificat de calificare profesională care le asigură angajarea directă pe piața muncii. Calificările pe care le oferă școala sunt: tehnician veterinar, tehnician agronom, tehnician în industrie alimentară, tehnician în activități economice, tehnician în gastronomie, tehnician în turism, toate acestea la liceu. Învățământul profesional de trei ani oferă următoarele calificări: mecanic agricol, horticultor, brutar-patiser, operator produse din carne, lucrător în agricultură ecologică, chelner-ospătar.

„Vreau să le mulțumesc agenţilor economici, fermierilor și sponsorilor pentru sprijinul acordat în vederea realizării evenimentului, precum şi tuturor directorilor școlilor gimnaziale din zonă care au fost alături de școală și care au înțeles importanța promovării învățământului tehnologic”, a menţionat directorul Adrian Szatmari.

D.S.