Ultima duminică a lunii lui cuptor a coincis, ca în fiecare an de altfel, cu întâlnirea locuitorilor comunei Criștioru de Jos la hotarul dintre satele Săliște de Vaşcău și Poiana, pentru a fi părtași la serbarea câmpenească „La Izvorul lui Horea”, organizată de Primăria și Consiliul Local Criștioru de Jos, în cadrul Zilelor comunei.

Finalul săptămânii trecute a însemnat pentru locuitorii comunei Criștioru de Jos clipe de bucurie și satisfacții deosebite prilejuite de serbarea câmpenească „La Izvorul lui Horea”, în cadrul căreia s-au derulat mai multe activități. Zilele comunei Criștioru de Jos, 27-28 iulie, au atras, ca un magnet, alături de fiii comunei, o mulțime de oameni care a cuprins toate categoriile de vârstă, iar, după afirmațiile multor localnici, au fost bătute toate recordurile de prezență în acest loc cu o încărcătură istorică aparte. S-a mai înregistrat un „record”, neplăcut totuși, prin faptul că este pentru prima oară când nu s-a organizat o competiție de fotbal, nelipsită până în acest an, în care se regăseau echipe de amatori de pe „Valea Coului”. Totuși, sâmbătă seara, tinerii, și nu numai, au avut parte de un foc de tabără și de o „poluare fonică” acceptată, datorită discotecii organizată în aer liber.

Momente solemne la troița lui Horea

Duminică, începând cu ora 13.30, evenimentele au debutat la troița lui Horea, unde un sobor de preoți a săvârșit o slujbă de pomenire a Eroului național Horea, cel care a fost principalul conducător al Marii răscoale din anii 1784-1785. Cărarea ce duce înspre troița lui Horea a fost plină de elevii Școlii Gimnaziale Criștioru de Jos, coordonați de prof. Liliana Mirela Meza, directoarea instituției de învățământ, care au întâmpinat oaspeții îmbrăcați în tradiționalele costume populare, „copiați” fiind și de cadrele didactice care i-au însoțit. La invitația ing. Fănel Tulvan și Călin Tulvan, primarul, respectiv viceprimarul comunei Criștioru de Jos, și a consilierilor locali, au dat curs invitației oameni din lumea mediului de afaceri și politică, printre am remarcat prezența senatorului Cornel Popa și a consilierului județean Ionel Avrigeanu. De asemenea, au răspuns invitației făcute Iulian Balaj și Marius Cioară, primarul, respectiv viceprimarul orașului Ștei; Florin Porge și Ioan Porge, primarul, respectiv consilierul local al orașului Vașcău; Raul Bocșe, primarul comunei Câmpani; Crăciun Cuc, viceprimarul comunei Lunca; Silviu Sim, viceprimarul comunei Cărpinet. La troița ridicată în memoria lui Horea s-au depus coroane din partea Parlamentului României; a Asociației Naționale Cultulul Eroilor „Regina Maria” filiala Bihor; a primăriilor orașelor Ștei, Vașcău și comunelor Criștioru de Jos, Câmpani, Rieni, Lunca, Cărpinet, a Școlii Gimnaziale Săliște de Vașcău, precum și din partea PNL Bihor.

Muzică de calitate, distracție și multe surprize

Dacă tot am folosit cuvântul record, acesta s-a regăsit și în prestația prezentatorului Ionel Goina, care a depășit toate standardele pe care scena de pe „luncă”, cum e cunoscută în zonă, le-a mai „trăit” până acuma, deoarece Ionel, cu un timbru vocal inconfundabil și o prezență scenică aparte, s-a dovedit a fi un „argint viu” într-un adevărat maraton al prezentărilor celor 43 de soliști, din șapte județe, care au urcat, rând pe rând, pe scenă, în fața unui public admirabil. Spectacolul, care a început la ora 14.30, a avut-o în start pe cunoscuta și apreciata bihoreancă Simona Brișcan, care, ca de obicei, a făcut inimile să tresară printr-un repertoriu mult gustat de sexul frumos, iar ca o apreciere aparte pentru invitația avută a cântat în premieră melodia „Au mai fost povești în doi”, mult aplaudată de un public minunat, printre care s-au regăsit și 25 de locatari de la Centrul Rezidențial Băița, însoțiți de preotul Nicolae Bura, președintele Asociației de Asistență Socială „Episcop Nicolae Popoviciu” al cărei președinte este. La orele serii, cei prezenți au avut parte de un spectacol special susținut de un adevărat titan al muzicii românești, Vasile Coca. De fapt, indiferent cât de multă imaginație ai avea, a evoca personalitatea folclorică a lui Vasile Coca înseamnă un act de adevărat curaj, deoarece acesta reușeşte întotdeauna să „hipnotizeze” auditoriul, iar la această serbare câmpenească efectul a fost unul pe măsura prestației, extraordinară, publicul răsplătindu-l la scenă deschisă prin repetatele aplauze. Garanția unui spectacol fără reproș a fost dată de Văru Săndel care nici el nu are nevoie de o prezentare aparte și care a „acaparat” asistența în mijlocul căreia a coborât de pe scenă, practic printre momentele susținute dialogând pur și simplu cu aceasta. Spectacolul a fost filmat de „Hora TV” și va fi transmis pe acest post duminică, 4 august, de la ora 13.00, datorită prietenului devotat al bihorenilor, inegalabilul solist Vasile Coca, cel care administrează postul respectiv. Noaptea s-a „furișat” discret, iar despărțirea celor prezenți a fost iminentă, însă cu speranța că la anul, tot pe „luncă”, se vor reîntâlni din nou la serbarea câmpenească „La Izvorul lui Horea”.