20.05.2010
Azi, prima formaţie a avut zi liberă, pe care fiecare o petrece cum crede de cuviinţă. Unii şi-au dedicat-o programului gosopodăresc, alţii, pentru vizite, cumpărături, sport, plimbare, relaxare. Avem acces aici şi la o sală de sport superdotată, care are în imediata sa apropiere şi o cabină de masaj.

 

21.05.2010
Zi călduroasă azi. Ne deplasăm la programul de după-amiază la Pavilion. Azi am luat masa de prânz la Restaurantul Maria, situat în pavilion, la etajul 2. Îmbrăcat în costum popular, mă aşez la masă şi imediat mă acostează o tânără, vorbind în limba engleză, să-i recomand ceva ce să mănânce, considerându-mă, probabil, un cunoscător. Mă uit eu prin meniu şi ezit să-i recomand ceva anume, ca nu cumva să nu-i placă, o întreb de unde este şi, surpriză, îmi spune că este din România. Îi zic: "Atunci de ce nu mă întrebi în limba română"? Trecem apoi la poveşti şi îmi spune că a plecat din România la vârsta de 8 ani şi s-a stabilit în Canada. Îmi povesteşte apoi, cu un vădit accent străin, într-o română greoaie, cum a ajuns în China, ca urmare a faptului că nu avea de lucru în Canada şi aici a găsit un post bine plătit, că lucrează la o şcoală de limbă engleză, într-un orăşel situat la vreo 2 ore de mers cu trenul de Shanghai. Am rămas impresionat: cât curaj să te iei de una singură la o asemenea vârstă (27-28 de ani), într-o ţară necunoscută, fără să cunoşti limba ţării respective, ba mai mult, care are şi o ortografie ca aceea a limbii chineze! Mi-a spus că are noroc că lucrează la acea şcoală unde se vorbeşte doar în engleză, că nu a reuşit să înveţe chineza în trei ani, dar nici nu s-a străduit, că nu-i place. Fiind un orăşel mic fără prea mare afluenţă de străini, este privită oarecum cu detaşare de către colegi şi se va întoarce în Canada după terminarea anului şcolar. (va urma)