Iosif Vissarionovici Stalin, născut Ioseb Djugaşvili (21 decembrie 1879 - 5 martie 1953) a fost un revoluţionar bolşevic şi conducător politic sovietic. Stalin a devenit Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice în 1922, în urma morţii lui Vladimir Ilici Lenin, câştigând în anii deceniului al treilea lupta pentru putere cu Lev Troţki şi consolidându-şi pe deplin autoritatea odată cu Marea Epurare, o perioadă de represiune cruntă al cărei apogeu a fost atins în 1937. Stalin a rămas la putere pe tot parcursul celui de-al Doilea Război Mondial, şi după încheierea acestuia, până la moartea sa. Regimul său de ideologie marxist-leninistă este adeseori numit stalinism.
 

Copilăria
Stalin s-a născut în oraşul Gori, Georgia, ca fiul al cizmarului Vissarion Ivanovici Djugaşvili. Mama sa, Ekaterina Geladze, s-a născut într-o familie de iobagi. Ceilalţi trei copii ai lor au murit tineri. Iosif, mângâiat "Soso", a fost, practic, singur la părinţi. Vissarion Ivanovici Djugaşvili era un fost iobag care, atunci când a fost eliberat, a devenit cizmar. El şi-a deschis propriul atelier, dar, în scurtă vreme, a dat faliment, ceea ce l-a forţat să lucreze într-o fabrică de încălţăminte, în Tiflis (Tbilisi). Vizitându-şi rar familia şi îmbătându-se rău, Vissarion îşi bătea des nevasta şi fiul, fără să aibă vreun motiv. Un prieten din copilărie al lui Stalin a scris că "... aceste bătăi nemeritate şi înfiorătoare l-au făcut pe băiat la fel de dur şi fără de inimă precum tatăl său." Acelaşi prieten a scris că nu l-a văzut niciodată plângând pe Stalin. Alt prieten din copilărie, Iremashvili, credea că bătăile pe care i le administrase tatăl său i-au inoculat lui Stalin ura faţă de autorităţi. El a spus, de asemenea, că oricine îşi manifestă puterea asupra celor din jur îi amintea de tatăl său şi de cruzimea acestuia. Stalin înseamnă "om de oţel" în limba rusă.
Unul dintre oamenii la care Ekaterina spăla rufe şi făcea menajul era un evreu din Gori, David Papismedov. Papismedov i-a dat lui Iosif, care o ajuta pe mama sa, bani şi cărţi de citit şi l-a încurajat. Câteva zeci de ani mai târziu, Papismedov a venit la Kremlin să vadă ce a ajuns micul Soso. Stalin şi-a surprins colegii nu numai prin faptul că l-a primit pe bătrânul evreu, dar şi prin faptul că a stat de vorbă cu el în public, plin de bucurie. În cele din urmă, tatăl lui Stalin, Beso, a plecat, în 1888, la Tiflis, lăsându-şi familia fără sprijin material. Au existat zvonuri că ar fi murit într-o încăierare între beţivi într-un bar, deşi alţii spun că l-ar fi văzut în Georgia chiar prin 1931. La opt ani, Soso a început învăţătura la şcoala bisericească din Gori. Când a intrat la şcoală, Stalin era într-un grup de elevi foarte eterogen. Stalin şi colegii lui de clasă erau, în cea mai mare parte, georgieni şi vorbeau una dintre cele şaptezeci de limbi caucaziene, dar la şcoală au fost siliţi să folosească rusă. Chiar şi atunci când vorbeau ruseşte, profesorii ruşi îşi băteau joc de Stalin şi de colegii lui datorită accentului lor georgian. Stalin era ridiculizat şi de cei care erau fii de preoţi sau de negustori. Ei îşi băteau joc de uniforma lui şcolară jerpelită şi de faţa lui cu urme de vărsat de vânt. Tânărul Iosif a învăţat să-şi învingă adversarii intimidându-i. El a exploatat slăbiciunile colegilor, bătându-şi joc cu brutalitate de ei. Pentru a evita confruntările fizice, îi batjocorea acuzându-i că folosesc violenţa ca pe un "înlocuitor pentru creier". Stalin şi-a impus autoritatea asupra celor din familii bogate. Deşi mai târziu Stalin a căutat să ascundă aceste origini georgiene, pe timpul copilăriei sale era fascinat de folclorul local. Poveştile pe care le citea vorbeau despre muntenii georgieni care luptaseră vitejeşte pentru independenţa ţării. Eroul favorit al poveştilor lui Stalin era un tâlhar legendar din munţi numit Koba. El le-a cerut colegilor de clasă să-l numească Koba şi acest nume a devenit şi primul său pseudonim ca revoluţionar. În scurtă vreme a devenit cel mai puternic sportiv şi cel mai bun la învăţătură. El a strălucit în şcoală şi a fost premiant, iar când a împlinit 14 ani a fost răsplătit cu o bursă la Seminarul teologic din Tiflis, o instituţie a bisericii ortodoxe ruse, unde a început să înveţe din 1894. El era plătit pentru cântatul în cor, bani care se adăugau la mica sa bursă. Deşi mama sa a vrut ca el să devină preot (chiar şi după ce devenise conducătorul Uniunii Sovietice), Stalin a intrat la seminar nu datorită vreunei vocaţii religioase, ci datorită faptului că era una dintre puţinele opţiuni educaţionale disponibile, atâta vreme cât guvernul ţarist nu dorea să permită existenţa unei universităţi în Georgia.
Implicarea lui Stalin în mişcarea socialistă (pentru a fi mai exacţi, în acea ramură care mai târziu se va transforma în mişcarea comunistă), a început în seminar, de unde a fost exmatriculat în 1899, după ce nu s-a prezentat la examenele programate. El a lucrat timp de un deceniu ca ilegalist în Caucaz, fiind arestat în mai multe rânduri şi, în cele din urmă, exilat în Siberia, între 1902 şi 1917. El a aderat la doctrina lui V.I. Lenin, doctrina unui partid puternic centralizat al "revoluţionarilor profesionişti". Experienţa sa practică l-a făcut util partidului bolşevic, fiind ales în Comitetul Central, în ianuarie 1912. Unii istorici au afirmat că în această perioadă Stalin era de fapt spion ţarist infiltrat în partidul bolşevic, dar nu există documente de încredere care să ateste acest fapt. În 1913 el a adoptat numele Stalin, ceea ce înseamnă "de oţel" în rusă. Singura sa contribuţie semnificativă la dezvoltarea teoriei marxiste din acea vreme a fost un tratat scris în perioada scurtă în care era exilat la Viena, "Marxismul şi problema naţională". Prezintă o poziţie marxist-ortodoxă faţă de această importantă problemă. Acest tratat se pare că a avut o contribuţie la numirea sa în funcţia de Comisar al Poporului pentru Afacerile Naţionalităţilor, după revoluţie.


Cultul personalităţii
Sub Stalin, care a înlocuit Noua Politică Economică (NEP) cu planurile cincinale, (introduse în 1928) şi agricultura individuală cu agricultura cooperatistă, Uniunea Sovietică a fost transformată dintr-o societate ţărănească într-o mare putere industrială mondială la sfârşitul celui de-al patrulea deceniu. Agricultura sovietică, care a fost exploatată pentru finanţarea industrializării, a continuat să fie subdezvoltată pe toată durata deceniului. Colectivizarea a trebuit să facă faţă opoziţiei generalizate a chiaburilor, în fapt, cei mai harnici şi gospodari oameni ai satelor, având ca rezultat o luptă înverşunată a multor ţărani împotriva autorităţilor. În acest timp, Stalin a argumentat că fracţionismul Partidului Comunist aflat la putere ar putea slăbi Uniunea Sovietică în faţa inamicilor externi. Pe durata deceniului al patrulea, el, practic, a eliminat opoziţia politică prin intermediul sistemului foarte dur al exilului intern şi prin execuţii, iar prin asigurarea de beneficii anumitor segmente ale populaţiei, a câştigat sprijinul sau cooperarea lor cu regimul. O victorie greu cucerită în Marele Război pentru Apărarea Patriei, 1941-1945, (care a fost posibilă cel puţin parţial datorită capacităţilor de producţie ridicate în timpul industrializării forţate), a pus temelia pentru formarea Pactului de la Varşovia şi a consfinţit poziţia URSS drept una dintre cele două superputeri mondiale dominante, poziţie pe care a menţinut-o pentru aproape patru decenii după moartea lui Stalin (în 1953). Cu toate acestea, generaţiile de conducători care au urmat au repudiat stalinismul. Succesorul lui Stalin şi prim-secretar al partidului, Nikita Hruşciov, a denunţat folosirea represiunii în masă şi cultul personalităţii, (în 1956).