Episcopul greco-catolic Inochentie Micu -Klein(1692-1768) este cunoscut în ultima jumătate de veac doar ca ,, întemeietorul programului luptelor politice şi naţionale ale românilor din Transilvania pentru dobândirea de drepturi şi libertăţi". Puţini ştiu că Inochentie Micu -Klein, înzestrat cu o rară inteligenţă, a fost călugăr în Ordinul Sf.Vasile cel Mare şi preot greco-catolic, la 34 de ani, Episcop, a fost ziditorul Blajului, centru şi cetate de credinţă şi cultură al românilor greco-catolici, numit şi ,,Mica Romă", în care s-a deschis prima şcoală în limba română, citadelă de spiritualitate şi cultură cu rol de neegalat în viaţa poporului nostru, a fost iniţiatorul Scolii Ardelene, un om al datoriei-Un Apostol.

S-a născut la Sadu, localitate din apropierea Sibiului, într-o familie de ţărani. Când, în târgul Sibiului, îl vede un călugăr iezuit, acesta este impresionat de înfăţişarea lui şi-i cere părintelui să i-l dea ,,ca să înveţe carte". Un gând tainic îl făcea să vadă în adolescent un viitor episcop al românilor.Aşa a început un destin... Avea 15 sau 16 ani când s-a ataşat iezuiţilor din Sibiu(1707sau 1708). Acolo îşi începe studiile pe care le continuă la ,,Colegiul iezuiţilor" din Cluj timp de 5 ani. Având rezultate strălucite la studii, obţine una din cele 12 burse destinate studenţilor greco-catolici din cuprinsul Austriei. Intră astfel în ,,Seminarul" din Târnavia(1724-1729), oraş din Slovacia. In drum spre Târnavia a trecut prin Oradea. De-acum, se va dărui studiului, trăind bucuria de a-i fi deshise, prin aprobarea superiorilor, bibloteca iezuiţilor şi a Seminarului. Pe lângă numeroase discipline, învaţă limba latină şi ajunge să o stăpânească perfect. Descoperă că Arhiepiscopul Nicolaus Olahus, cancelar şi regent, a fost român şi că prin opera sa Europa a obţinut referiri istorice privind originea romană a poporului român.Cunoaşte şi opera lui D.Cantemir, ,,Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor" şi , treptat, i se nasc în suflet,,gândurile tainice" de a lupta pentru drepturile românilor din Transilvania.
Intră în Ordinul ,, Sf.Vasile cel Mare", moment în care primeşte numele de Inocenţiu în locul numelui său Ioan, este hirotonit preot şi, în 1729, Impăratul Carol al VI-lea, un protector al românilor, îl numeşte Episcop şi consilier imperial, dându-i şi dreptul de a reprezenta poporul român în Dietele Transilvaniei. Tot atunci i se dă demnitatea de baron, de unde şi numele de Klein( Clain). In 28 septembrie 1732 a fost înscăunat cu mare pompă la Făgăraş.
In anii 1734-1735 este la Viena pentru a obţine schimbarea domeniilor de la Sâmbăta de Jos şi Gherla cu cele de la Blaj şi, în primăvara anului 1737,
a mutat deja reşedinţa episcopală de la Făgăraş la Blaj, păstrând pe mai departe numele de Alba Iulia şi Făgăraş. Când a ajuns la Blaj ,,era o frumoasă zi senină. Pământul şi văzduhul erau pline de haruri...". Inocenţiu Micu, în reverenda neagră, ,, pe marginea căreia se ivea, cu sfială parcă, firul roşu al portului vlădicesc", venise să-şi ia în stăpânire noul domeniu. Pământurile Blajului, unde se ridicase în timp un conac de vânătoare, aparţinuseră prin 1313 voievodului Herbord Blasius, de unde şi numele localităţii. Privindu-şi proprietăţile, ,, prin pânza fumurie a viitorului, vlădica românilor uniţi vedea clădiri de şcoală, o mănăstire, o impunătoare catedrală aşezată pe un dâmb, de unde zările puteau fi scrutate până departe spre Munţii Făgăraşului sau spre Apuseni". In zilele următoare, pe platoul de la îmbinarea Târnavelor, Arhiereul se plimba tăcut, cufundat ,,în meditaţii nepătunse. Merge şi mai stă; măsoară cu ochii şi răreşte pasul". In scurt timp a adus de la Viena pe renumiţii arhitecţi vienezi de origine italiană, Anton şi Johan Martinelli,acesta din urmă era arhitectul Curţii împărăteşti. Cu ei a reuşit să ralizeze tot ceea ce şi-a propus: să ridice clădirile necesare pentru ca să facă din Blaj un centru de spiritualitate şi cultură. A zidit pentru început reşedinţa episcopală, Catedrala,o mănăstire şi şcoli(Vestitele şcoli din Blaj au fost deschise de succesorul său, Episcopul Petru Pavel Aron). Mai dorea ca Blajul să fie şi un centru economic, industrial şi comercial, de aceea a adus colonişti români, mai ales meşteşugari. Inflăcărat pentru cauza ,,Unirii" cu Roma, câştigă 600 de preoţi pentru Biserica Greco-Catolică, încât la recensământul din 1733 reieşea că numărul preoţilor neuniţi era de 458, iar a celor uniţi de 2742. Cu deosebită tenacitate şi-a apărat preoţii, apelând la ,,Diplomele Leopoldine"din 1699 şi din 1701, prin care se afirma că preoţii uniţi se vor bucura de aceleaşi drepturi ca şi preoţii latini. In sesiunea Dietei din 1738, Inochentie a prezentat un proiect care cuprindea dezideratele Bisericii sale şi formula în 17 puncte drepturi obligatorii pentru preoţii săi. Episcopul obligă pe toţi preoţii greco-catolici să se instruiască şi să se cultive, hirotonirea urmând să se facă doar după terminarea studiilor telogice. Mărturisirea credinţei sale catolice o dovedeşte întreaga sa viaţă şi emoţionantele cuvinte din ,,Testmentul" său: ,,...ca ultima clipă a vieţii mele să o sfârşesc în mărturisirea credinţei catolice şi în Unirea cu Sfânta Biserică Romană pe care totdeauna am iubit-o şi cât am putut, n-am încetat a o răspândi".
Din secolul al XVIII-lea, românii din Transilvania au în istoria luptelor politice pe Episcopul Inochentie Micu -Klein, un ,,dârz şi neînfricat ierarh, gata să-şi dea până şi viaţa pentru a câştiga pe seama poporului său drepturi şi libertăţi, asemeni cu acelea care le aveau pe atunci clasele privilegiate ardelene"( Op.cit., p.70). In Dietă, a cerut respectarea promisiunilor cuprinse în Diplomele Leopoldine: ridicarea românilor la rangul de a patra naţiune în Transilvania( naţiunile ,,recepte" erau doar ungurii, saşii şi secuii).Argumentele lui sunt: vechimea poporului român, originea romană şi prezenţa lui majoritară. Şi aceste argumente se regăsesc continuu în vorbele şi scrisul său. Lupta politică iniţiată de Episcopul Inochentie Micu -Klein ,,pentru a obţine drepturi şi pentru poporul său de iobagi, drepturi egale cu celelalte naţiuni din Transilvania"a fost preluată şi continuată de succesorii săi. In 1791, în timpul Episcopului Ioan Bob, s-a redactat cunoscutul memoriu ,,Supplex Libellus Valachorum".
Atitudinea Episcopului a creat nemulţumire în Dietă şi ideea de a-l înlătura era tot mai simţită. Răzmeriţa declanşată în Ardeal împotriva Unirii cu Roma de un călugăr ortodox sârb care se credea sfânt şi care nici româneşte nu ştia, a grăbit înlăturarea lui Inochentie Micu -Klein. Mitropoliţii sârbi au urmărit mereu- era o practică veche- ,, acapararea" ortodocşilor din Transilvania sub jurisdricţia lor. In felul acesta, acel călugăr ciudat a primit misiunea să învrăjbească Transilvania. Episcopul Inochentie Micu -Klein va pleca la Viena, dar aici ajunseseră deja învinuirile Dietei pentru ,, râvna foarte mare pentru neamul său". In această situaţie s-a refugiat la Roma, unde a rămas până la sfârşitul vieţii. Urmaşul său a fost Episcopul P.Pavel Aron al cărui destin era să deschidă, la Blaj, vestitele şcoli confesionale gândite de predecesorul său.
Episcopul Inochentie Micu -Klein a murit la 23 septembrie 1768 şi a fost înmormântat în biserica ,, Madonna del Pascolo". La 22 iulie 1997 este exhumat şi transferat în biserica, ,, Bunei Vestiri" a Colegiului Român din Roma. La 2 august 1997 se întoarce acasă , după mai bine de două veacuri, iar în 19 octombrie a aceluiaşi an este aşezat în mormântul din Catedrala Blajului, ctitorită de el.