"Nu cred că moştenirea Gojdu este îngropată definitiv la Budapesta"

- este de părere jurnalistul George Damian, din cadrul Departamentului de politică externă al cotidianului Ziua

- Stimate domnule George Damian, prezenţa dumneavoastră în Oradea se datorează şi faptului că aţi fost invitat să susţineţi o conferinţă la Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu", cu ocazia sărbătoririi patronului spiritual al acestui renumit institut de învăţământ din acest colţ de ţară. E bine cunoscut faptul că, alături de domnul Victor Roncea şi Asociaţia CIVIC MEDIA, aţi dus în ziarul ZIUA o campanie de susţinere a Fundaţiei Gojdu, în vederea recuperării moştenirii marelui patriot român. Cine se face vinovat - în opinia dumneavostră - de îngroparea moştenirii Gojdu pentru totdeauna la Budapesta?
- Eu nu cred că moştenirea Gojdu este îngropată definitiv la Budapesta. Ea rămâne. Drepturile asupra moştenirii Gojdu sunt valabile şi vor fi valabile multă vreme de acum înainte. S-a făcut o oarecare confuzie în timp referitor la cine este adevăratul proprietar al moştenirii lui Emanuil Gojdu. În Testamentul lui Gojdu se specifică clar: moştenitorii sunt românii ortodocşi din Ungaria şi Transilvania! Aceştia sunt adevăraţii moştenitori, după care sunt administratorii moştenirii, care sunt înalţii ierarhi ortodocşi din Ardeal şi Ungaria. Implicarea statului român în recuperarea moştenirii Gojdu a debutat în perioada interbelică şi s-a obţinut Acordul din 1937 prin care statul maghiar se obliga să restituie averea Gojdu. Există acolo lista cu tot ceea ce se obliga Statul maghiar să restituie. Ce s-a întâmplat în 2005-2006 cu moştenirea Gojdu se referă la o confuzie. Este un acord între două guverne, Guvernul României şi Guvernul Ungariei, prin care se înfiinţează o fundaţie căreia îi spune Gojdu, dar această Fundaţie nu este continuatoarea adevăratei Fundaţii Gojdu, care are sediul la Sibiu. Implicarea Statului Român în această poveste s-a făcut, în 2005-2006, într-un mod greşit. Nu s-a cerut recuperarea moştenirii Gojdu, ci s-a făcut o nouă Fundaţie care să administreze o părticică, un minim din acea moştenire, urmând să acorde burse tinerilor ortodocşi studioşi din Transilvania şi Ungaria. Cred că aici a fost marea greşeală. Implicarea prea mult a Statului Român şi a celui maghiar în această poveste. Există mult mai multe probleme în acest acord român-maghiar. Una dintre ele, o chestiune absolut surprinzătoare de care n-am mai auzit în niciun tratat internaţional este nominalizarea unui preşedinte pentru această Fundaţie nou înfiinţată în persoana domnului Sorin Antohi, care s-a dovedit a fi neconform cu acest post. Fundaţia a fost îngropată şi numai prin prezenţa lui Sorin Antohi.
- Cred că vă e cunoscut faptul că Biserica Ortodoxă din Ungaria a primit din partea noii Fundaţii Gojdu suma de 200.000 de euro...
- Acolo a fost o altă mare greşeală, pentru că Biserica Ortodoxă Română din Ungaria nu e singura administratoare a moştenirii Gojdu şi nu are dreptul să negocieze singură şi de capul ei chestiunile legate de moştenirea Gojdu. În Testamentul lui Gojdu lucrurile sunt foarte clare şi foarte simple. Există o Fundaţie Gojdu administrată de înalţii ierarhi ortodocşi din Transilvania şi Ungaria. Câtă vreme aceşti înalţi ierarhi nu s-au reunit sub cupola acestei Fundaţii, oricine altcineva care încearcă să negocieze moştenirea Gojdu nu-i altceva decât un uzurpator. Nimeni nu are acest drept.
- O mare vină în această privinţă le revine ierarhilor noştri ortodocşi din Transilvania care nu au strâns rândurile mult mai devreme în problema Fundaţiei Gojdu.
- Din ce cauză nu s-au strâns ierarhii ortodocşi din Transilvania şi Ungaria, conform Testamentului lui Gojdu, şi să acţioneze conform acestui testament eu nu pot să ştiu. N-am reuşit să aflu care sunt adevăratele motive. Unii spun că Înalt Prea Sfinţia Sa Antonie Plămădeală a fost bătrân şi bolnav, alţii spun că nu s-au înţeles între ei înalţii ierarhi. Dacă cineva vrea să facă ceva pentru povestea asta legată de Fundaţia Gojdu, atunci trebuie să se reunească ierarhii transilvăneni, conform Testamentului şi să acţioneze prin intermediul Fundaţiei Gojdu de la Sibiu. Aceasta este singura modalitate şi singura modalitate de succes.
- După cum ştiţi, o bună parte din clădirile Gojdu de la Budapesta au fost deja vândute de Statul maghiar!
- Clădirile Gojdu din Budapesta au fost vândute toate, de fapt...
- Credeţi că s-ar putea recupera cel puţin o sumă de bani care să revină Fundaţiei Gojdu în schimbul clădirilor vândute de Statul maghiar ?
- Clădirile în sine nu cred că mai pot fi recuperate, însă Fundaţia Gojdu de la Sibiu poate să-şi recupereze contravaloarea acelor clădiri. Valoarea unui teren sau a unei clădiri poate fi evaluată la diverse sume. Oricum, o sumă poate fi recuperată.
- Acest fapt ar necesita un proces cu Ungaria la Haga, pentru că altfel nu văd cum s-ar ajunge la o înţelegere în acest sens.
- Un avocat de aici, din Oradea, a precizat care este calea de urmat. Fundaţia Gojdu de la Sibiu trebuie să dea în judecată întâi Primăria Sectorului 7 din Budapesta, apoi Statul maghiar, să se meargă pe toate căile de atac, conform juris-prudenţei maghiare, îndeplinirea tuturor formelor legale, după care trebuie să se meargă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) şi să fie obligat Statul maghiar să despăgubească Fundaţia Gojdu pentru toţi banii care sunt prevăzuţi în Acordul din anul 1937.
- Cum comentaţi atitudinea politicienilor români faţă de moştenirea Gojdu? Personal, cred că cei angrenaţi în această poveste se fac vinovaţi de trădarea intereselor naţionale româneşti!
- Trădarea e un cuvânt foarte dur! Politicienii români au acţionat în perioada 2005-2006 nu aş spune ca nişte trădători, aş spune mai degrabă ca nişte fricoşi. Existau presiuni permanente între anii 2005-2006 asupra clasei politice româneşti din foarte multe direcţii, presiuni datorate de apropierea termenului de aderare la Uniunea Europeană, iar afacerea Gojdu derulată în 2005-2006 face parte din tot acest arc de presiuni asupra clasei politice româneşti. Se dorea rezolvarea într-o formă sau alta a problemei. Guvernul care a fost atunci a cedat la aceste presiuni şi a semnat acel acord. Guvernul maghiar voia să rezolve această problemă şi sub ameninţarea că Ungaria se va opune aderării ţării noastre la U.E. , dacă Guvernul român nu va semna acel acord. Şi ai noştri au semnat. Din fericire în Parlament acordul nu a fost ratificat, aşa că el nu poate intra în vigoare. Camera Deputaţilor l-a respins, iar Senatul în calitate de Cameră decizională a amânat luarea unei decizii pe un termen nedefinit, aşa că Tratatul moştenirii Gojdu este în aer în acest moment. Repet, acel Tratat dintre cele două Guverne, român şi maghiar, nu are niciun efect asupra Fundaţiei Gojdu. Fundaţia poate să meargă separat faţă de Statul român.
- Totul depinde aşadar de ceea ce va face Fundaţia Gojdu cu sediul la Sibiu...
- Fundaţia Gojdu e singura structură îndrituită să meargă mai departe şi să lupte pentru moştenirea Gojdu. Şi nu numai pentru moştenirea Gojdu din Ungaria, ci trebuie să lupte şi pentru moştenirea Gojdu din România. Există clădiri în Oradea şi Cluj-Napoca ale Fundaţiei Gojdu, care pot fi recuperate în instanţă. În plus ce mai cred eu că trebuie să se întâmple? Fundaţia Gojdu aşa cum există ea acum este inactivă, nu este o fundaţie care să fie vizibilă, deşi ar avea posibilitatea să devină foarte vizibilă. Este o fundaţie care a obţinut statutul de utilitate publică şi ar putea să înceapă să facă ceea ce are în Statut, respectiv să acorde burse pentru tinerii ortodocşi merituoşi din Transilvania. Şi şi-ar putea extinde activitatea şi către celelalte provincii istorice româneşti.
- Aş dori să luăm în discuţie o problematică foarte actuală, la zi, anume proclamarea independenţei provinciei Kosovo. Şi eu sunt în asentimentul celor care cred că Transilvania nu este Kosovo, dar cred că atitudinea unor lideri UDMR ar trebui să-i pună serios pe gânduri pe români.
- România este singurul stat dintre statele apărute în urma Primului Război Mondial pe ruinele vechilor imperii din secolul al XIX-lea care a rezistat până în prezent şi a dovedit că este un stat viabil şi funcţional. Cehoslovacia a dispărut, s-a împărţit în Cehia şi Slovacia, Iugoslavia s-a spart în foarte multe bucăţi, insă România a reuşit o integrare statală extrem de funcţională. În acest moment România din punct de vedere economic nu ar putea funcţiona despărţită sau în autorităţi diferite. Pentru întreaga regiune chestia asta ar constitui un dezastru, în momentul în care România nu ar mai fi un proiect unitar. România este acum un centru de greutate, o ţară stabilă din punct de vedere politic, vorbind la nivel macro, nu există tulburări maxime, nu există o rezistenţă activă faţă de Guvern, e pur şi simplu o ţară funcţională şi care e în stare să-şi îndeplinească angajamentele internaţionale. De exemplu, Ungaria a avut şi are mari probleme cu NATO. Ea nu-şi îndeplineşte angajamentele faţă de NATO. La fel, Ungaria are mari probleme cu UE. Trebuia în cadrul NATO ca Ungaria să aloce un procent de 4% din PIB pentru armată, chestie pe care nu a făcut-o. La fel, unul dintre angajamentele Ungariei în cadrul UE este menţinerea inflaţiei sub 3%, or ei sar de la an la an la peste 8%. Ungaria nu-şi îndeplineşte toate angajamentele internaţionale, nu se dovedeşte un partener credibil care îşi asumă o poziţie şi o duce mai departe. În schimb România încearcă şi cred că reuşeşte să-şi îndeplinească angajamentele. Şi e vorba de angajamentele serioase. Pentru că problema gen câini vagabonzi poţi găsi şi la Budapesta şi prin alte capitale europene, ori dacă nu sunt câini, sunt pisici, dar aceasta e o problemă de suprafaţă. Angajamentele serioase, precum angajamentele militare ale României, care sunt unele dintre cele mai substanţiale din Europa, e vorba de mii de soldaţi români trimişi pe diverse fronturi din întreaga lume, România se dovedeşte de la o zi la alta a fi un partener credibil al Occidentului şi care îşi face treburile pe care şi le asumă. Dacă României i se cere să trimită 1000 de militari într-o parte sau alta a lumii şi România spune că poate trimite 500 de militari, chiar trimite atâţia câţi a spus că trimite. Cam aşa funcţionează parteneriatele în UE şi NATO. Or agitarea unor probleme de genul naţionalismului separatist în România nu e foarte bine văzută în UE şi în cadrul NATO.
- Cum comentaţi afirmaţiile domnului Marko Bela: "În 1526, strămoşii noştri au pierdut acest teritoriu pentru un secol şi jumătate, ţara nu a mai fost a noastră. Ultima dată această patrie s-a pierdut în 1918, iar datoria noastră este să recâştigăm acel pământ înstrăinat. Să redobândim tot ce am pierdut: casele, pădurile, pământurile, steagul..."?
- Domnul Marko Bela, ca şi mulţi alţi politicieni maghiari, trăieşte într-un trecut. Din punct de vedere istoric, pe perioadă lungă, Ungaria poate fi definită ca un agent al occidentalizării. Ei se susţin că sunt continuatorii Regatului maghiar care îşi asumase titlul de Regat apostolic. Misiunea lor asumată era aceea de a „creştina", de a trece la ritul catolic pe cei de la graniţele Regatului maghiar. Or Regatul maghiar a eşuat în această poveste. Era una dintre misiunile asumate de Regatul maghiar pe termen lung faţă de papalitate, iar altă misiune asumată de Regatul maghiar era păzirea graniţelor Europei Occidentale în faţa atacului otoman. Ungaria din 1526 a dispărut ca stat pentru că nu a făcut faţă misiunilor asumate, acelora de a catoliciza populaţiile înconjurătoare şi de respinge atacul otoman. Din acel moment Ungaria a devenit o imitatoare a vechii Ungarii, Ungaria luptătoare, care se manifesta ca un agent politic activ în estul Europei. Or liderii maghiari trăiesc în această istorie şi se văd ca pe nişte agenţi de culturalizare a popoarelor. Ei se cam înşeală pentru că există o cultură răsăriteană care se ţine pe picioare singură, cultura bizantină, şi se ţine aşa de mii de ani.
- Problema e că aceste idealuri, atât ale domnului Marko Bela, cât şi ale domnului Laszlo Toekes, sunt împărtăşite de majoritatea ungurilor din Transilvania. Domnul Laszlo Tokes a ajuns europarlamentar datorită voturilor conaţionalilor săi. Înseamnă că domnul Tokes nu e singular. La fel domnul Marko Bela. Înseamnă că majoritatea ungurilor se regăsesc în opiniile liderilor lor. Se simt persecutaţi, oprimaţi, deznaţionalizaţi, marginalizaţi etc...
- Să vă spun care este părerea mea, de ce proiectul românesc de integrare a unei ţări, a avut mai mare succes decât proiectul sârbesc. Proiectul sârbesc a încercat să integreze cu ana-sâna (cu forţa) oameni care nu prea aveau foarte multe în comun. Diferenţele dintre bosniacii sârbi şi croaţi sunt mult mai mari decât asemănările. Asemănarea se opreşte la limbă, după care tot restul ţesăturii sociale este extrem de diferit. Serbia a exercitat o presiune foarte mare asupra acestor popoare care au intrat în cadrul Iugoslaviei şi a căutat diverse modele de integrare. În România a existat o toleranţă chiar dusă la extrem faţă de manifestarile celor care nu au aceeaşi părere cu majoritatea românilor. Ori eu cred că tocmai această toleranţă e chestia care ţine România în picioare. Domnul Tokes are dreptul lui să se manifeste şi vreau să fie lăsat să se manifeste cât de mult poate. Este foarte bine că domnul Tokes este un europarlamentar. Dacă nu ar fi fost europarlamentar el ar fi putut spune: „Domnule, sunt oprimat"! Gândiţi-vă la domnul Marko Bela, în ce poziţie se pune în momentul în care spune că ungurii din România sunt discriminaţi, sunt apăsaţi, nu mai pot de atâta suferinţă. Afirmă toate astea în condiţiile în care partidul pe care îl conduce se află la guvernare. Cu alte cuvinte, ungurii îi oprimă pe unguri. Sunt nişte situaţii ilogice. E OK! Maghiarii din România trebuie să rămână la guvernare în România. Trebuie să primească ministere, să guverneze, pentru că lucrul acesta îi implică în viaţa politică şi socială românească. Ei sunt deja dependenţi de România. Oamenii de afaceri maghiari din România nu pot să-şi facă afacerile de altă parte decât în România. Sunt parte din România şi trebuie lăsaţi să-şi manifeste ideile şi opiniile. E dreptul lor, iar chestia asta nu poate fi decât de bun augur.
- În calitatea dumneavoastră de expert în probleme de politică externă a României, cum caracterizaţi ultimii 18 ani ai României pe plan extern?
- România a navigat prin ape foarte dificile şi foarte tulburi. În anii 90-92, România făcea parte din zona gri, făcea parte dintr-o zonă de conflict, în care nu se ştia dacă tulburările interetnice se vor aprinde masiv în România sau în Iugoslavia. Nu se ştia ce se va întâmpla cu toată această regiune din care forţa sovietică se retrăsese pentru că nu mai putea să o ţină şi să o controleze, iar Occidentul era reticent în a veni. A fost o perioadă lungă în care România a fost pur şi simplu singură. Nu existau niciun fel de investiţii externe, nu exista nici un sprijin tehnologic pentru România. În anii 90 România a stat multă vreme cu Daciile vechi, ne-am făcut singuri maşinile, televizoarele etc., nu a existat nici un sprijin nici din partea Rusiei, nici din partea Occidentului. A fost o perioadă neagră a istoriei româneşti, în care România a încercat să rămână unită şi să-şi găsească un aliat extern pentru a putea merge mai departe. Acum, România, mulţumită lui Dumnezeu, are un viitor clar, fiind membru al UE şi al NATO. Şi asta e urmarea a 14 ani de negocieri.
- Deci priviţi cu încredere spre viitor!
- Nu putem fi decât optimişti. O atitudine pesimistă denotă frică! Nu avem de ce să ne temem!