În urmă cu mai bine de o jumătate de secol, pentru eliberarea pământului strămoşesc, mii de fii ai neamului românesc, ostaşi ai glorioasei Armate Române, fii de ţărani, muncitori sau intelectuali au luptat cu eroism, demnitate şi respect pentru a salva de sub ocupaţia nedreaptă a duşmanilor fiecare metru pătrat de glie. Despre luptele crâncene şi despre eroismul ostaşilor români ne-a povestit veteranul de război Gavril Puşcaş, un infanterist bihorean, care a luptat cu demnitate şi curaj până la nimicirea totală a inamicului.

Gavril Puşcaş, acum la vârsta onorabilă de 89 de ani, a luptat pe front timp de 4 ani, din anul 1941 până în anul 1945. S-a născut la 28 octombrie 1919, în satul Almaşu Mare, din părinţi ţărani mijlocaşi. A urmat şcoala primară în satul natal, după care, în anul 1934, se înscrie la Liceul Agricol din Şimleu Silvaniei, pe care îl absolvă în 1938, cu diploma de tehnician agricol. Nu avea cum să se bucure de practicarea meseriei, pentru că în anul 1940 ocupaţia horthystă îi dă peste cap toate planurile de viitor. Într-o noapte, le-a spus părinţilor că nu poate suporta ororile regimului horthyst deoarece, ca român, nu şi-a găsit loc de muncă în domeniul pregătirii profesionale şi s-a refugiat, în data de 10 martie 1940, în România Mare, la Deva. A fost bine primit şi i s-a asigurat de către autorităţie locale un post de tehnician agricol. Ca orice tânăr apt de militărie, în anul 1941, a fost încorporat în armată la Unitatea Militară a Regimentului 92 Infanterie, fiind trimis pe frotul de răsărit. Batalionul din care făcea parte era deplasat spre Odesa, la Dalnic, pentru a înfrunta rezistenţele inamice, care se apărau cu îndârjire. De aici, au trecut Marea Azov, în Crimeea, în sudul Ucrainei, un teatru de luptă în războiul Crimeii. A luptat pe linia întâi şi de trei ori a fost rănit: în 11 ianuarie 1942, la data de 1 noiembrie 1942, la Stalingrad, şi la 11 martie 1944. A fost internat în spitale, iar după vindecare, de fiecare dată era trimis înapoi pe front. După armistiţiul din 1944, sergentul Gavril Puşcaş purta pe mâneca vestonului trei semne, adică de trei ori a fost rănit pe front. Avea dreptul să se retragă din armată, dar dimineaţa a ieşit la raport şi a declarat, cu curaj, că vrea să lupte mai departe, până la terminarea războiului, să fie sigur că patria este eliberată de duşmanul nazist şi de horthyşti. A ajuns cu regimentul de infanterie la Hălmagiu, apoi la Timişoara. Aşa a luat parte, împreună cu armata sovietică, la luptele grele date pentru trecerea Tisei. Înainte de aceasta, s-au dat lupte grele la Oroszhaza, Nagz, Kata, apoi în Cehoslovacia, în Munţii Tatra, la cota 1.302. Cu emoţie şi lacrimi discrete în ochi, bătrânul veteran de război ne-a aratat recompensele eroismului de care a dat dovadă. A fost decorat de trei ori cu decoraţia "Bărbăţie şi credinţă", distincţii care pot fi văzute la Muzeul veteranilor de război ai armatei din Oradea.
"La 9 mai 1945, am fost prins în Praga, spune Gavril Puşcaş, nu acasă, mi-am făcut datoria de oştaş al statului român până la capăt. Nu am fost omul care să mă predau, cum au făcut alţii, să îmi ridic mânile în faţa duşmanului."
Întors acasă, la Almaşu Mare, a lucrat ca şef al secţiei agricole la Oradea, în perioada 1948-1956. S-a căsătorit la vârsta de 30 de ani, în 1949, cu Lenuţa, au doi copii şi sunt fericiţi. Acum, la vârsta de 89 de ani, Gavril Puşcaş are o pasiune pentru cultivarea florilor din curtea casei, în special a trandafirilor, are o grădină frumoasă, de invidiat. Datorită lui şi celor care s-au jertfit pentru eliberarea patriei noastre, astăzi trăim în pace şi libertate.

25 octombrie este o zi din istorie, ziua în care Transilvania s-a întors la trupul patriei mamă, din care a fost smulsă vremelnic, prin jocul intereselor vremii, regăsite în Dictatul de la Viena. Se împlinesc 63 de ani de când armatele române au reuşit să elibereze partea de nord-vest a Transilvaniei. Pierderile de vieţi omeneşti au fost considerabile, 29.955 de ostaşi români şi-au pierdut viaţa, lor le aducem omagiul cinstind ziua de 25 octombrie în fiecare an.