Venituri proprii de peste 220 milioane lei la bugetul local
Directorul Direcţiei Economice a Primăriei municipiului Oradea, Eduard Florea, a anunţat că, în anul 2009, cei 130.000 de contribuabili persoane fizice şi 12.000 persoane juridice au adus venituri de peste 220 milioane lei la bugetul local. Acesta a menţionat că s-a înregistrat o creştere minimă, de doar 1%, a veniturilor totale în anul 2009 comparativ cu 2008.
Potrivit directorului adjunct, Tănase Miculescu, în anul 2009 s-a remarcat o tendinţă de subevaluare a valorii de impozitare a terenurilor intravilane, încasându-se 8,9 milioane lei. În ceea ce priveşte impozitul pe clădiri, în anul precedent s-a menţinut cota de impozitare pentru persoanele fizice, înregistrându-se un trend descrescător pentru persoanele juridice. Din impozitul pe clădiri, la bugetul local s-au încasat 37,45 milioane de lei. Totodată, a crescut numărul mijloacelor de transport şi a cotelor de impozitare a acestora, fiind aplicat şi un impozit suplimetar pentru mijloacele de transport utilizate în transportul internaţional. Miculescu susţine că s-au înregistrat dificultăţi privind evidenţa deţinătorilor de mijloace de transport. Suma totală colectată a fost de 11,4 milioane lei. În ceea ce priveşte veniturile din activităţile impozabile, cum ar fi cele din reclamă şi publicitate stradală, autorizaţii de construcţie, taxa pe spectacole şi hotelieră, acestea au fost mult reduse faţă de anul 2008. Printre realizările privind activitatea fiscală pe anul 2009, Tănase Miculescu a menţionat menţinerea schemei locale de ajutor de stat pentru acordarea de facilităţi fiscale investitorilor, nivelul încasărilor impozitelor şi taxelor, introducerea plăţilor prin POS şi online, intensificarea activităţilor de inspecţie fiscală. "La nerealizări putem remarca nivelul în scădere al gradului de încasare comparativ cu debitele constante, creşterea numărului de agenţi economici în faliment şi a numărului de contestaţii a actelor de impunere", a precizat directorul adjunct. La rândul său, directorul Eduard Florea a menţionat că în 2009 controlul bugetar a fost mai bun, fiind înregistrate mai puţine rectificări bugetare. De asemenea, Florea susţine că Direcţia pe care o conduce s-a încadrat în termenele de raportare. "Un aspect pozitiv consider că a fost şi rezultatul raportului Curţii de Conturi pe anul 2008, precum şi menţinerea cotaţiilor de rating în condiţiile financiare actuale. De asemenea, am reuşit, în 2009, să facem o reevaluare a patrimoniului municipiului Oradea", a declarat Eduard Florea. Acesta a menţionat, la nerealizări, faptul că nu s-a realizat, încă, implementarea unui sistem de indicatori pentru măsurarea performanţei în administraţie, nici a procedurilor de preluare automată a raportărilor ordonatorilor secundari şi terţiari. Eduard Florea a precizat că gradul de realizare a veniturilor faţă de prevederile bugetare a fost de doar 74%, în timp ce fondurile nerambursabile "devin vizibile" pe tabloul veniturilor totale. În ceea ce priveşte investiţiile, acesta susţine că banii au fost dirijaţi spre învăţământ, investiţii în transportul public, străzi, apă-canalizare etc.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.