Incident cu urmări tragice în Oradea. Un bărbat de 37 de ani, care ar fi „colecționat” ilegal muniție din cel de-Al Doilea Război Mondial, a fost la un pas de a fi desfigurat de un proiectil care i-a explodat în mână pentru că ar fi încercat să îl desfacă. Norocul lui a fost că explozia nu a ajuns la celelalte bombe și proiectile pe care le depozitase în anexa casei.

Dumneavostră știți ce ține vecinul de lângă casă în locuință? Dacă nu, aveți grijă să nu pățiți precum locuitorii de pe Vasile Alecsandri care au fost la un pas de o mare tragedie fără să aibă habar.

Sâmbătă, 4 ianuarie, în jurul orei 15.15, o femeie a sunat la 112 solicitând intervenția echipajelor specializate pe strada Vasile Alecsandri, pentru acordarea asistenței medicale de urgență unui bărbat de 37 de ani, rănit, conform acesteia, în urma exploziei unei petarde. Doar că, ceea ce au văzut acolo, i-a convins rapid pe medici că nu era vorba despre așa ceva.

La fața locului, s-a deplasat de urgență, un echipaj de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea, care a acordat îngrijirile necesare victimei ce suferise multiple plăgi la nivelul mâinilor și al feței, transportând-o ulterior la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean.

Polițiștii au verificat, în jurul orei 17.20, imobilul de pe Vasile Alecsandri, descoperind, în holul casei, urme de sânge, iar într-o anexă, un arsenal demn de o unitate de artilerie din cel de-Al Doilea Război Mondial.

 

„Nu-și va mai putea folosi mâinile”

Echipajul pirotehnic al Detașamentului 2 de Pompieri Oradea, solicitat de polițiști și mobilizat operativ la fața locului, a identificat nu mai puțin de 1.366 de muniții și elemente de muniție (483 de bombe aruncător, proiectile de diferite calibre, grenade ofensive și defensive, cartușe, respectiv 883 elemente de muniție) provenite din cel de-al Doilea Război Mondial, pe care le-a ridicat, transportat şi depozitat în condiţii de siguranţă, urmând a fi distruse ulterior prin explozie controlată.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că bărbatul era autorizat pentru deținerea unui detector de metal cu ajutorul căruia ar fi adunat elementele de muniție din timpul celui de-al Doilea Război Mondial găsite de polițiști.

Deși se află într-o situație gravă, medicii spun că bărbatul a avut noroc.

„Este puțin probabil să fi explodat un obuz, mai degrabă un cartuș de un calibru mare. Are multiple fracturi și leziuni la nivelul feței și mâinilor. Plăgi, fracturi și amputări parțiale ale degetelor. Dată fiind situația, se poate spune că a avut noroc. În ceea ce privește mâinile însă, prognosticul e rezervat. Probabil le va mai putea folosi, dar nu ca înainte. Și dacă, și cum, le va putea folosi, va depinde de recuperarea pe care o va face în următorii ani”, a spus, pentru Crișana, șeful UPU-SMURD, medicul Hadrian Borcea.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, Alina Fărcuța, a declarat că în cauză s-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și deținerea unor muniții interzise.

Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” reaminteşte cetăţenilor că în cazul descoperirii munițiilor sau elementelor de muniţie, trebuie să apeleze de urgenţă numărul unic 112, semnalând descoperirea acestora şi să asigure securitatea locului respectiv până la sosirea echipajului pirotehnic. De asemenea, se interzice ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în diferite încăperi sau locuinţe, comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase, lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă, introducerea muniţiilor în foc, topirea elementelor metalice de muniţii, tăierea muniţiilor cu ferăstrăul, scule electrice sau prin sudură, folosirea muniţiilor pentru improvizarea diferitelor unelte, demontarea focoaselor sau a altor elemente componente sau folosirea, pentru joacă, de către copii, a unor muniţii, cum sunt: grenadele, proiectilele şi focoasele sau alte elemente din componenţa acestora.