În data de 23 august 2017 s-a publicat OG nr.14/2017 prin care se aduc modificări și completări la Codul Rutier, care se vor aplica începând cu data de 20 mai 2018. O parte din prevederi au intrat în vigoare încă din luna septembrie a anului trecut.

Astfel, principalele modificări aduse Codului Rutier se referă la: Art. 44 alin.2) se completează în sensul că „În circulația pe autostrăzi, pe drumurile expres și pe cele naționale europene (E) conducătorii de autovehicule și tractoare agricole sau forestiere sunt obligați să folosească și în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă”.

Art. 108 alin. 1) litera a) punctul 7 care prevede că se sancționează săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de 2 puncte de penalizare, fapta ce constă în nerespectarea obligației de a folosi luminile de întâlnire și pe timpul zilei ori a luminilor pentru circulația diurnă, pe autostrăzi, drumuri expres și pe drumuri naționale europene (E).

Transmiterea dreptului de proprietate

Din data de 20 mai 2018 se vor aplica modificări aduse conform Directivei 2014/46/ a Uniunii Europene. Astfel, dacă noul proprietar (cumpărător) nu solicită transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în termen de 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului, înmatricularea autovehiculului se suspendă până la momentul transcrierii. În cadrul acestui mecanism, organul fiscal care operează scoaterea autovehiculului din evidenţa fiscală a fostului proprietar va avea obligaţia de a notifica autorităţii competente înstrăinarea acestuia în cadrul schimbului de informaţii prevăzut de reglementările în materie fiscală în termen de cinci zile lucrătoare autorităţii competente. Codul rutier prevede sancțiuni pentru șoferii care circulă cu mașini a căror înmatriculare va fi suspendată. Ei riscă o amendă cuprinsă între 1.305 lei și 2.900 lei. Polițiștii rutieri îi vor reține și certificatul de înmatriculare și vor retrage plăcuțele cu numărul de înmatriculare.

 

Expirarea/anularea inspecţiei tehnice periodice

Noţiunea de suspendare a înmatriculării ca operaţiune administrativă constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public, precum şi regimul juridic al acestei operaţiuni/măsuri, respectiv situaţiile în care aceasta se produce de drept, respectiv când încetează, precum şi sancţiunile aplicate în cazul nerespectării interdicţiei de a circula cu un vehicul a cărui înmatriculare a fost suspendată.

Situaţiile în care se propune producerea suspendării de drept a înmatriculării vizează următoarele:

-noul proprietar al autoturismului (cumpărător) nu solicită transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în termen de 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului;

- expirarea / anularea inspecţiei tehnice periodice a vehiculului.

Astfel, se defineşte suspendarea înmatriculării ca operaţiune administrativă care constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi a utiliza un vehicul pe drumul public.

„(1) Este interzisă circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic, a celor neasigurate pentru răspundere civilă pentru caz de pagube produse terţilor prin accidente de circulaţie, a celor pentru care a intervenit suspendarea înmatriculării, precum şi a vehiculelor înregistrate al căror termen de valabilitate a inspecţiei tehnice periodice a expirat.

(2) Constatarea deficienţelor vehiculelor aflate în trafic pe drumurile publice se face de către poliţia rutieră, în baza verificării stării tehnice a acestora de către instituţiile abilitate de lege.”

Noi denumiri folosite

În noul Cod nu mai este folosită sintagma „defecțiuni tehnice”, ci „deficiențe”, clasificate în trei categorii, respectiv minore, majore și periculoase. Vehiculul a cărui stare tehnică pune în pericol grav siguranța circulației este denumit, acum, „vehicul […] care prezintă deficiențe periculoase la sistemul de frânare sau la mecanismul de direcție”. De asemenea, dispare Registrul Auto Român din textul legii și apar „instituţiile abilitate de lege”, întrucât și Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier are competențe de a verifica vehicule. Totodată, polițistul rutier nu mai poate elibera certificatul de înmatriculare reținut, decât dacă șoferul aduce un document care dovedește remedierea defecțiunii.

Permisele de conducere

Conform noilor modificări, permisele de conducere vor trebui să conțină: datele personale - numele, prenumele, codul numeric personal, fotografia și semnătura titularului, locul și data nașterii, domiciliul sau reședința, precum și, opțional, un număr de telefon și adresa de poștă electronică ale persoanei; categoriile de vehicule pentru care posedă drept de conducere; codurile armonizate ale Uniunii Europene; datele de identificare a permisului de conducere.