Teatrul de Stat Oradea - Ultimele lucrări contractate pentru reastaurarea instituţiei de cultură
Municipalitatea orădeană se pregăteşte să finalizeze şi ultima etapă necesară procesului de restaurare a Teatrului de Stat Oradea. După ce zilele trecute a fost semnat contractul pentru ultimele lucrări ce trebuie realizate la componentele artistice din interior, miercuri a avut loc procedura de deschidere a ofertelor pentru achiziţionarea mobilierului, aceasta fiind etapa finală menită să desăvârşească programul de investiţii demarat în urmă cu trei ani la această instituţie de cultură.
Construcţia Teatrului orădean s-a realizat, în condiţiile tehnologice de acum un secol, într-un an (1899-1900). Acum autorităţile locale nu sunt în măsură să finalizeze lucrările de întreţinere a acestei clădiri monument. Lucrările au fost începute în 2007, iar actorii orădeni vor reveni din "pribegie" abia la finele lunii martie 2011, atunci când ar trebui finalizate lucrările de restaurare, etapa a III-a. Săptămâna viitoare va avea loc predarea amplasamentului către aceeaşi firmă, Constructorul Sălard, care a executat şi celelalte lucrări interioare. Noul contract semnat, în valoare de 5.224.520 lei, prevede recondiţionarea componentelor artistice din holul de la intrare, mai exact a oglinzilor, candelabrelor, respectiv refacerea mozaicului deteriorat. De asemenea, va fi refăcută şi instalaţia de încălzire şi ventilaţie de la subsol. În exteriorul clădirii, proiectul prevede recondiţionarea celor două statui de la intrare, realizarea unui nou pavaj exterior, folosindu-se piatră cubică, respectiv repunerea în funcţiune a vechilor lampadare. În paralel, interiorul va trebui mobilat corespunzător. În acest sens, zilele trecute a avut loc deschiderea ofertelor pentru achiziţia de scaune, fotolii şi canapele. Au fost înregistrate două oferte, una aparţinând firmei Ergomixt Bucureşti, respectiv Constructorul Sălard în asociere cu alte două firme, una din Ungaria şi cealaltă din Cluj-Napoca. Solicitarea Primăriei s-a făcut pentru 600 de scaune, 10 fotolii, 30 canapele şi 10 măsuţe. Vechiul mobilier nu era cel original, acesta având o vechime de 40 de ani. Pentru a redobândi aerul autentic al atmosferei de început de secol, arhitectul Ernest Pafka şi directorul Teatrului, Lucian Silaghi, au vizitat Teatrul de Comedie din Budapesta, care a fost realizat tot după un proiect al celebrei firme vieneze de arhitectură Fellner & Helmer. Se va folosi pentru tapiţeria care va îmbrăca scaunele culoarea roşu-bordo. Faţă de modelul precedent, spătarul va fi rotunjit. De asemenea, distanţa dintre rânduri va creşte cu 10 centimetri. Dezavantajul este că s-a renunţat la 60 de scaune. "Clădirea Teatrului este o construcţie eclectică, cu un interior prevăzut cu decoraţiuni baroce. Coloristica interioară este bordo-roşu. Aceste nuanţe vor fi păstrate şi pentru tapiţeria lojelor, pentru mochetă, dar şi pentru scaune, fotolii şi canapele", ne-a declarat arhitectul Ernest Pafka. Acesta a mai precizat că va fi recondiţionat mobilierul de la garderobă şi cuierele aferente. Valoarea estimată a mobilierului este de 1.234.000 lei, fără TVA. Toate aceste componente de mobilier vor trebui furnizate şi montate în termen de patru luni de la semnarea contractului.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.