Elevii claselor I A şi a IV-a D, îndrumaţi de institutoarele Mariana Tiriteu şi Ioana Căbău, au prezentat, ieri, un program artistic dedicat Zilei Naţionale a României.

 

Serbarea de ieri după-amiază de la Şcoala cu clasele I-VIII "Nicolae Bălcescu" a început cu o lecţie de istorie a românilor, în cadrul căreia elevii clasei a IV-a au avut ocazia să îşi reamintească ceea ce au învăţat la orele de istorie despre hotarele vechii Dacii, pământul strămoşesc al românilor. Au fost evocate momente importante din istoria românilor fără de care reîntregirea României nu ar fi fost posibilă. Printre acestea s-a numărat Unirea de la 1600, înfăptuită de Mihai Viteazul, Unirea Tării Româneşti şi a Moldovei din 1859 sau Războiul de Independenţă din 1877-1878. Corul reunit al celor două clase a intonat în debutul spectacolului imnul de stat, după care cu emoţie în glas micuţii din clasa I au recitat versuri dedicate acestui important eveniment istoric. În spectacol au fost antrenaţi şi părinţii care au cântat alături de elevi: "Noi suntem români / Noi suntem aici pe veci stăpâni". "Unirea românilor este urmarea firească a unei pregătiri de sute de ani, în decursul cărora acest popor a izbutit să-şi apere sărăcia, nevoile şi neamul, rămânând, împotriva tuturor năvălirilor barbare şi vremelnicilor stăpâniri străine, în cea mai strânsă legătură cu pământul strămoşesc. Statul român trebuie preţuit ca unul dintre cele mai statornice, având temeiuri adânci în alcătuirea geografică a pământului strămoşesc în unitatea de credinţă a poporului, în firea acestuia şi în puterea morală a conştiinţei naţionale. Nouă, urmaşilor, nu ne rămâne decât datoria de a nu-i uita niciodată pe făuritorii Marii Uniri", a precizat institutoarea Ioana Căbău. La final micii artişti au fost răsplătiţi cu aplauze binemeritate.