Locuitorii comunei Tinca din judeţul Bihor, aflaţi sub lupa atentă a dascălului de geografie, cu talent de condeier, Radu Turla, au fost cuprinşi cu obiceiurile, activitatea cotidiană şi realizările de-a lungul anilor în volumul "Oameni şi fapte din zona Tinca", apărut de curând la Editura Imprimeriei de Vest din Oradea.


Autorul ne propune spre lectură locuirea într-un univers pe cât de variat pe atât de interesant modelat în eseuri, unele dintre ele publicate anterior în pagina culturală a ziarului "Crişana". Veritabil educator, aplecat cu pasiune asupra luminării conştiinţelor elevilor care i-au fost încredinţaţi în munca la catedră, beneficiază de calităţi mai rar întâlnite azi, de a fi meticulos şi realist în descrierea semenilor şi a muncii lor prin care aceştia contribuie la prosperitatea şi bunul mers al treburilor comunei. Oamenii locului devin astfel în cartea lui personaje deosebit de stimate, fie că e vorba de înaintaşii tincani, fie că se referă la contemporanii săi. Radu Turla îşi trage seva din satul natal Oşand, fiu al unor onorabili învăţători. Acolo a fost impregnat de frumuseţea naturii, a obiceiurilor de altădată, de bogăţia culturii populare, de omenia şi iubirea de Dumnezeu şi de cele sfinte, acolo a deprins pentru tot restul vieţii respectul şi dragostea pentru semeni. Autorul ni se adresează într-un limbaj accesibil, natural, fără ocolişuri, cu acurateţea frazei, propunându-ne câteva teme esenţiale pentru cunoaşterea localităţii şi a locuitorilor săi. Se desprind astfel : istoricul comunei Tinca, realizări şi perspective, cultele religioase şi activitatea lor, şcoala, căreia, cum era firesc, scriitorul îi afectează un spaţiu mai amplu, Primăria şi sfera de lucru a acesteia, transporturile, obiceiuri locale, despre Casa de copii, despre fiii comunei care s-au ridicat în diferite demnităţi, despre scriitorii şi cântăreţii care s-au inspirat de pe meleaguri tincane şi, ca o temă predilectă, Staţiunea balneoclimaterică Tinca, acesteia dedicându-i un studiu aparte. Se apleacă, de asemenea cu atenţie, asupra vieţii satelor aparţinătoare comunei Tinca, creionând o lume aparte într-un tablou care stârneşte emoţie. Volumul cuprinde şi fotografii sugestive care evocă aniversări ale comunităţii, prezintă personalităţi locale, precum şi locuinţe frumoase şi familiile care le însufleţesc, este ca un document în care autorul surprinde momente şi oameni de pe toate treptele sociale cu frământările şi cu năzuinţele lor.