Cât de greu e titlul de erou...

În 2004 apare legea care face ordine în problemele revoluţionarilor. Până în acel moment au existat în ţară zeci de mii de persoane care au primit certificat de revoluţionar şi au beneficiat de multe privilegii fără a avea însă nici un merit. Au beneficiat de scutiri la impozite, au primit terenuri şi spaţii comerciale, au putut contracta credite cu dobândă subvenţionată de stat etc. La nivel naţional existau înainte de 2004 aproximativ 29.000-30.000 de "revoluţionari", după reverificarea dosarelor mai rămânând cu patalama circa jumătate dintre aceştia.

"Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989" îi împarte pe revoluţionari în mai multe categorii. Pentru aceasta s-au instituit următoarele titluri: erou-martir, pentru cei ucişi; luptător-rănit şi luptător-reţinut de forţele de represiune; luptător remarcat prin fapte deosebite, atribuit celor care, "în perioada 14-25 decembrie 1989, au mobilizat şi condus grupuri sau mulţimi de oameni, au construit şi menţinut baricade împotriva forţelor de represiune, au ocupat obiective de importanţă vitală pentru rezistenţa regimului totalitar şi le-au apărat până la data judecării dictatorului". Al treilea titlu, "participant la Victoria Revoluţiei Române" este onorific.
Dintre bihoreni, titlul de erou-martir l-au primit cei trei soldaţi ucişi la datorie în alte oraşe, civilul mort lângă Remeţi, precum şi pilotul elicopterului doborât lângă Alba Iulia, după cum am arătat în episodul precedent. Ceilalţi revoluţionari orădeni au primit titlul de "revoluţionari remarcaţi prin fapte deosebite".
În 1996 exista o listă cu 32 de persoane care dobândiseră certificat de revoluţionar cu merite deosebite. Aceştia erau: Herman Laszlo, Bradu Mircea Ioan, Aron Ioan Marius, Nemeş Gheorghe, Popa Horea Radu, Pop Gheorghe, Stanik Stefan, Oprean Cornel, Kovacs Lucian, Tirla Gheorghe, Ţinta Doru Laurenţiu, Ciortin Augustin, Ban Doru, Jurcă Petru, Bochiş Gheorghe, Jurjuţ Poviciu Marieta, Bar Florian, Negruţ Pavel, Lupea Livu, Gogoneaţă Liviu Constantin, Sabo Mihaiu, Raţiu Gheorghe, Vâlceanu Dan, Vulcu Daniel, Davidescu Radu, Toderaş Teodor, Popoviciu Traian, Bozîntan Constantin Gavril, Flonta Aurel, Manicea Gheorghe, Bordei Ion, Kolompar Augustin. Pe lângă aceştia, care se cunoşteau între ei, unele cazuri fiind însă contestabile, au apărut personaje-surpriză.
Locotenentul de miliţie Nicolae Balaciu deţinea certificat de revoluţionar, dar în 2007 a fost deconspirat de CNSAS ca fiind colaborator al Securităţii Statului. Aceeaşi soartă a avut şi Aron Mateiaş care a deţinut certificat de revoluţionar în perioada când lucra în Poliţia Bihor, dar odată cu reanalizarea dosarelor nu şi-a mai reînnoit cererea.
Deţinători ai certificatelor de revoluţionar cu acte în regulă sunt fostul maior de miliţie Liviu Gogoneaţă şi locţiitorul comandantului Miliţiei din 1989, col.(r) Teofil Moş. Primul a fost delegatul Miliţiei în Comitetul Judeţean al FSN, omul de legătură. Cât îl priveşte pe col. Moş, două din faptele sale au cântărit enorm în acordarea titlului: faptul că nu a urmat ordinele de reprimare a călătorilor din trenul Timişoara-Iaşi în ziua de 19 decembrie - misiune de care răspundea "cu capul" - şi faptul că a colaborat cu revoluţionarii începând cu 22 decembrie. Fiind militar, a fost anchetat de procuratura militară şi verificat de CNSAS, instituţii care i-au dat aviz favorabil.
O altă figură interesantă care a deţinut certificat de revoluţionar este ministrul Vasile Blaga, unul dintre cei care i-a organizat pe revoluţionari la Ştei (pe atunci dr. Petru Groza). Ulterior, inginerul de la Uzina mecanică a ajuns prefect al judeţului, Director al Regionalei Vamale Oradea şi ministru în mai multe guverne.
Viorel Sebastian şi căpitanul Liviu Rad au fost răniţi din greşeală, primul la Timişoara celălalt la Aeroportul Oradea când s-a tras din prostie asupra unui camion frigorific şi a fost omorâtă o femeie nevinovată. Ambii au fost recompensaţi de asemenea cu certificate şi terenuri în Oradea. În total 58 de bihoreni deţin certificatul de revoluţionar, obţinut fie în Bihor fie în alte judeţe.
Evocând cei 20 de ani scurşi de la Revoluţie, Marius Ioan Aron -directorului Teatrului Arcadia - unul dintre cei care s-a pus atunci în slujba oraşului, declară cu mâna pe inimă că "dacă nu eram noi organizaţi, în Oradea s-ar fi murit mai mult decât în oraşele martir". În plus, se declară mândru că niciunul dintre cei care au constituit puterea revoluţionară în acele zile nu a profitat material. "Alţii care nu au avut nimic de-a face cu Revoluţia au făcut ulterior acest lucru. Unii, pe care chiar noi i-am făcut oameni numindu-i în funcţii importante, nici măcar nu ne mai salută..."

"Cei care erau adunaţi în faţa Primăriei, au crezut sincer să fac o Revoluţie. Că vor schimba ceasurile istoriei. Fiecare dintre ei a dat tot ce era mai bun într-o minunată activitate patriotică, în cel mai bun sens al cuvântului. Niciunul dintre adevăraţii revoluţionari orădeni n-a ajuns nici primar, nici prefect, nici deputat, nici senator. (...) În numele lor au ajuns alţii, dintre care mulţi îi privesc doar cu condescendenţă. Pentru că revoluţionarii credeau sincer în destinul ţării", spunea Mircea Bradu, în urmă cu un deceniu, la jubileul primilor 10 ani de la Revoluţie.