Amputat, discreditat, pus la stâlpul infamiei, tras pe linie moartă şi resuscitat pe jumătate, CNSAS continuă să fie în mijlocul disputelor politice. Judecând după procesele aflate pe rol - Dan Voiculescu, Rodica Stănoiu, diverşi magistraţi cu funcţii şi înalţi ierarhi - CNSAS trebuie pedepsit pentru deranjul adus securiştilor şi turnătorilor şi anihilat, ca măsură de prevedere că dosariada nu se va mai repeta niciodată. Pe fond, este vorba de victoria restauraţiei la care asistăm, susţinută acum chiar de societatea civilă marca Ciuvică-Constantinescu.

Reacţia la dosariada declanşată în 2005, mică dar extraordinar de vioaie în media, a venit mai rapid decât se aşteptau idealiştii societăţii civile. Încă de la început - să ne amintim de lista scurtă a celor 29 de parlamentari - a fost clar că toate partidele aveau "scheleţi" bine dosiţi prin dosare şi seifuri, motiv de complicate trocuri politice. Problemele cu adevărat mari pentru CNSAS au apărut, însă, din momentul în care preşedintele Băsescu a dispus predarea arhivei SRI şi SIE, iar Felix-Voiculescu a primit oficial adeverinţă de colaborator. În plus, lupta politică pe tema condamnării comunismului şi a raportării la deconspirare dintre Traian Băsescu şi PNL a agravat situaţia. Ordonanţa 16/2006 păstra toate racilele vechii legi, inclusiv sintagma "poliţie politică", şi părea, mai degrabă, un instrument prin care PNL dorea să recupereze elita intelectuală care părăsise barca lui Călin Popescu Tăriceanu. Condamnarea comunismului în plenul parlamentului a fost, însă, cea care a despărţit definitiv apele. Circului făcut de PRM i s-a contrapus, în acel moment, doar tăcerea PSD şi PNL, mulţi dintre membrii acestora fiind surprinşi de camere mustăcind satisfăcuţi. De altfel, campaniei imunde împotriva Raportului Tismăneanu, dusă de ziarul Ziua, i s-au alăturat şi atacurile sub centură venite inclusiv din partea guvernului şi a reprezentanţilor acestuia. CNSAS şi-a semnat, însă, condamnarea prin decizia de colaborare cu Securitatea dată lui Voiculescu-Felix. Cel care încerca să convingă opinia publică de patriotismul, necesitatea, întinderea şi implacabilitatea turnătoriei, emanând istorica apreciere că "toţi românii care lucrau la stat au dat informaţii Securităţii", a reuşit să desfiinţeze CNSAS. Reacţia clasei politice, cu doar câteva excepţii, a arătat că, pe fond, toată lumea dorea să scape de incomodul CNSAS. Doar vehemenţa societăţii civile şi faptul că PNL a înţeles, în ultimul moment, că lucrurile ajunseseră într-un punct de cotitură, au dus la apariţia Ordonanţei de Urgenţă 24, care i-a mai dat instituţiei o falsă gură de oxigen. Ce a urmat, însă, nu mai lasă loc îndoielii asupra viitorului instituţiei. Camera Deputaţilor a modificat, în punctele esenţiale, legea, din care a ieşit un Colegiu bun doar să lectureze documente şi să se târâie ani la rând prin tribunale cu turnătorii, în speranţa deşartă că va obţine verdicte de colaborare. Comisia juridică a Senatului îi urmează cu bravură exemplul. În plus, o deosebire importantă faţă de primul episod Voiculescu. Reacţia societăţii civile este mult mai moale de data aceasta. Oboseala, dezgustul, resemnarea îşi spun cuvântul. Protestului ONG-urilor care au reuşit atunci să reînvie CNSAS din cenuşa lui Felix i se contrapune acum contraofensiva societăţii civile marca Ciuvică-Constantinescu-Tăriceanu, adică acele ONG-uri fantomă, abonate la bani guvernamentali, care, în vară, cereau debarcarea lui Daniel Morar. Domnul Ciuvică, în misiune antibăsesciană şi, probabil, tributar afacerilor pe care le derulează cu clanul Voiculescu, tropăie neobosit prin studiourile Antenelor demonstrând inutilitatea CNSAS şi stringenţa desfiinţării lui. Asta ca să dau exemplul cel mai vizibil. Nici măcar progamul de guvernare al PD-L nu conţine vreun cuvânt despre CNSAS, lustraţie sau recomandările finale ale Raportului Tismăneanu. Nu mai discutăm de programele celorlalte partide. Constatarea e amară pentru puţinii supravieţuitori ai războiului restauraţiei: Securitatea şi nomenclatura vor ieşi, în final, învingătoare.