Dintre toate meseriile pe care le-am practicat, cea care mi-a făcut şi îmi face cea mai mare plăcere, cea care mă face fericit profesional este cea de profesor. E greu să explic cuiva care nu e profesor de ce această meserie te poate face fericit, de ce poţi să te simţi împlinit omeneşte şi profesional predând chiar într-un sistem de învăţămînt ca şi cel din România, care nu pune accent pe calitate, pe performanţa celor care predau sau care învaţă, ci de multe ori e o formă de asistenţă socială, de şomaj mascat, de chioşc de diplome.

A fi profesor e un har, trebuie să te naşti pentru asta, şi dacă faci bine, cu dăruire, lucrul pentru care ai fost dotat sau trimis în lume, atunci acest lucru te poate face fericit. Fericit e profesorul care îşi face meseria cu dragoste şi dăruire, fericit medicul, fericit preotul ş.a.m.d. În plus, anumite profesii au parcă şi ceva mai nobil, prin aceea că ele constă în servirea celorlaţi. Iar a fi profesor înseamnă a-i servi, a le aduce servicii elevilor sau studenţilor. A-i face mai bogaţi în cunoştinţe, uimiri, curiozităţi, interese, a le explica, a-i învăţa, a le deschide ochii asupra frumuseţii lumii - iar acest lucru poţi să îl faci indiferent dacă eşti profesor de matematică, de desen sau poate chiar şi de contabilitate. Pentru că a fi profesor nu înseamnă doar a informa, ci şi a forma. Nu înseamnă doar a prezenta inteligibil nişte cunoştinţe, ci şi a lucra cu intelectul, sufletul şi conştiinţa elevilor sau studenţilor. A-şi lăsa amprenta asupra devenirii, fiinţei lor. Şi asta înseamnă responsabilitate. Şi consum de energie şi trecere a interesului personal în plan secund, uneori. Dar munca profesorului, dispreţuită sau puţin preţuită de multe ori, are o răsplată imensă. Nu în ceruri, ci aici pe pământ. E bucuria de a întâlni oameni vii, oameni frumoşi, oameni dornici să înveţe. Colegi, până la urmă, pentru că asta sunt elevii şi profesorul, colegi - de la con-legere, "a citi împreună". Şi profesorul învaţă de la elevi. Şi eu am învăţat şi învăţ de la studenţii mei. Cel mai frumos lucru despre profesia mea l-am citit de curând în compunerea unei studente despre "ţelul ei profesional". Respectiva studentă se numără printre cei ce se întreţin muncind de la o vârstă fragedă. În compunerea scrisă într-o germană frumoasă spunea că a lucrat în sistemul bancar, dar a simţit că nu asta e chemarea ei. Acum lucrează la o firmă şi noul job nu îi lasă mult timp pentru frecventarea facultăţii. Dar recuperează învăţând mult individual. A scris că visul ei e să devină profesor, chiar dacă aşa va câştiga mai puţin decât la firmă sau la bancă. Şi argumenta de ce doreşte asta. Pentru că la firmă ai concediu scurt, şefi tâmpiţi şi timp puţin pentru a citi, pentru a învăţa ceva nou. În schimb, a fi profesor înseamnă să îţi foloseşti mintea, să citeşti, să înveţi mereu ceva nou. Înseamnă, a spus în încheiere, să ai şansa să fii mâine mai bun decât azi. Mi-aş dori ca odată copiii mei să aibă şansa de a avea profesori ca şi ea.

Orlando BALAŞ