Proba teoretică pentru permisul de conducere se dă pe calculator
Începând de joi, 24 iulie, proba teoretică pentru obţinerea permisului de conducere se susţine în sistem informatic, fiind instalate 10 staţii de examinare. În prima zi, din 156 de persoane examinate pe calculator, doar 39 au obţinut punctajul necesar pentru a fi admişi.
Prefectul Mircea Ghitea a anunţat că Bihorul este al şaptelea judeţ în care este implementat sistemul electronic de examinare. "Prin introducerea acestui sistem ne propunem asigurarea transparenţei procedurii de examinare, eliminarea tuturor suspiciunilor cu privire la colaborarea dintre candidat şi examinator, precum şi oferirea unei baze de analiză cu privire la actualitatea testelor, calitatea pregătirii candidaţilor şi exigenţa examinatorilor la proba practică", a declarat prefectul de Bihor. De asemenea, acesta a precizat că trimestrial vor fi afişate pe site-ul Instituţiei Prefectului, rezultatele obţinute de elevii şcolilor de şoferi din judeţ, pentru ca viitorii candidaţi la obţinerea permisului de conducere auto să poată să-şi aleagă şcoala care obţine cele mai bune rezultate. Şeful serviciului public comunitar de permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, Alexandru Laza, a precizat că examinarea se face utilizând aplicaţia de tipul "touch screen" (atingerea cu degetul a ecranului). Pentru categoria A sunt 20 de întrebări, care trebuie soluţionate în maximum 20 minute, pentru categoriile B, C, D sunt 26 de întrebări, soluţionate în 30 de minute, iar pentru categoria E, 11 întrebări, soluţionate în maximum 15 minute. Fiecare întrebare conţine trei variante de răspunsuri, excluzându-se posibilitatea ca niciunul dintre răspunsuri să nu fie adevărat. Concurenţii pot amâna răspunsul la o întrebare sau pot modifica răspunsul înainte de a-l trimite. Laza a precizat că un candidat poate fi respins dacă răspunde greşit la mai mult de patru întrebări la chestionarul pentru categoriile B,C sau D, la mai mult trei întrebări la chestionarul pentru grupa A sau la mai mult de două întrebări la chestionarul pentru categoria E. De asemenea, sunt declaraţi respinşi candidaţii care au părăsit sala de examen înainte de finalizarea testului, indiferent de motiv. Continuarea examenului este întreruptă în caz de fraudă, eroare cod de bare sau dacă staţia este defectă. Orice întrerupere din motive tehnice conduce la reluarea testului. Staţiile de lucru sunt dotate cu camere web, care fac trei capturi de imagine cu fiecare candidat. Aceste imagini vor fi comparate cu cele luate la programarea pentru examen şi cu copiile de pe cartea de identitate pentru a se elimina eventualele înlocuiri de persoană. Alexandru Laza a anunţat că programările se fac doar pentru proba practică, dată până la care candidatul trebuie să susţină proba teoretică.
Cei respinşi se pot programa din nou la examen după cel puţin 15 zile, dar nu mai târziu de un an de la absolvirea cursurilor. Programările se fac la sediul serviciului de înmatriculări şi permise, de pe strada Dunării nr. 2, de luni până joi între orele 8.00 şi 16.00, iar vinerea între orele 8.00 şi 12.00.
Cum asq pote optine sala de soferi
Nu mai stiu pe ce data mam programat la sala ploiesti
nu stiu daca este greu, sau usor la sala, dar prima oara am cazut cu 19 si a doua oara am luat cu 25 dar dupa ce am mai citit cartea inca o data si am facut un set de chestionare de la national de 1471 de intrebari.... sa incercati merita garantat
daca nu susti proba pratica dai din nou sala?
romania pute....imi trb mie mecanica....i dau fooc la masina dak se strica si gta...e p bani mei nu p ai lor;)
site'ul ala e un mare kkt ~X(...astia cu politia lor is ratati ... ma intreba intr-un loc ce semnifica indicatorul din imagine ....ce sa zic ... dak mie nu-mi arata POZA !! nu-i de mirare k TARA asta-i praF
si eu am dat am facut 19 puncte acuma mam programat sa dau iarasi dar imi e teama de mecanica cine ma poate indruma spre o varianta mai buna
Am luat sala a doua oara dar ma cazut la oras eram la stop am oprit si din dr veneau masini la distanta si eu am dat sa intru dar ochiosu a pus pic pe frana> porci iei una te cad la alta
romania este o tara de din toate punctele de vedere.va garantez k mai mult de jum.din politisti nu stiu sa raspunda la intrebarile de mecanik din teste.cea mai mare prostie au facut cu examenul pe calculatoe.rusine romania.kktul se va alege de tot
vati speriat dintratita eu am dat de 10 ori pentru categoria c si mai am de dat pina in aprilie am luat cat. asi b pe chestionare din a doua tura am luat cat. d pae calculator din prima si dupa 15 iulie ma chinui sa iau si cat. c si nu pot sa fac mai mult de 21 cu ce mati putea ajuta si pe mine ca au numai intrebari de kkt
Am dat si eu examen in buzau pe calc si vreu sa zic ca e o mare porcarie ce se intampla cu chestionarele astea de kkt...Mecanica ar trebui scoasa din examen nare nici o gara una cu alta.Mecanica de kkt...O intrebare care am avut-o la examen ..Ce trebuie sa faci cand partea din spate a masinii derapeaza spre dreapta? ....Si acum stau si ma intreb ce se face ? Oricum am picat cu 19 pct. dar voi mai incerca .Va doresc la toti succes .
florance vezi pe www.incepator.ro ca mai gasesti niste intrebari de mecanica
hai sa fim seriosi doar in romania se poate intampla asemenea lucruri...sunt de acord cu sustinerea examenului pe calculator dar nu sunt pro pt intrebarile din mecanica...in primul rand nu au scos nici macar carti despre asa ceva si ei deja pun niste intrebari la care nu gasim raspunsuri...eu cred k se va lua o masura in maxim 1-2 saptamani si se vor rezolva problemele
Din pacate te opreste chiar supraveghetorul. Te da afara din sala daca iti intorci privirea, sa nu mai spunem daca incepi sa si vorbesti.
O adevarata bataie de joc in legatura cu obtinerea permisului de conducere categoria B! Fara a fi anuntati in cadrul scolii, candidatii se trezesc in fata testului teoretic cu intrebari de mecanica auto care nu apar in cartile recomandate pentru pregatire si nici in chestionarele puse la dispozitie de scoala! Cine plateste daunele morale si materiale pentru inadvertenta intre pregatirea teoretica de la scoala si cerintele examenului ratat al candidatului?????
Singura tara din lume care mentine chestionare cu mai multe variante de raspuns este....Romanika. Intrebari din MECANICA pentru categoria B???!!!! Frate ce treaba am eu cu mecanica?sunt amator si daca o apuca bazdacii pe masina o duc la SERVICE sau ai dau foc cu bricheta!!!!de ce sunt eu obligat sa stiu mecanica!?!?!?ABERANT,nu mai am cuvinte,suntem culmea. Apropos...de ce acte am nevoie sa renunt la cetatenia romana,stie cineva?
este adevarat ca unele poze nu se vad bine, dar ce va impiedica sa intrebati supraveghetorul?