Studenţii Facultăţii de Arte Oradea, viitorii muzicieni sau artişti plastici, se bucură de recunoaştere, semn că aceştia au devenit mai responsabili cu privire la viitorul lor, dar şi că au parte de cadre didactice implicate. Tinerii îşi doresc, după absolvire, ca prin propriul exemplu să aducă îmbunătăţiri sistemului educaţional din România, pentru ca în viitor să ne aliniem standardelor vestice.

 

Viziunea lor nu se referă însă la investiţii materiale excesive, cât se referă la motivarea copiilor talentaţi şi la crearea unei atmosfere de lucru prieteneşti.

Recent, Departamentul de Muzică al Facultăţii de Arte Oradea a organizat un Concurs de Interpretare şi Teorie Muzicală. Concursul a fost dedicat exclusiv studenţilor orădeni şi a avut drept scop încurajarea spiritului de competiţie fairplay, dar şi motivarea tinerilor spre performanţă. Organizatorii concursului au fost lect. univ. dr. Ariadna Mircescu, director al Departamentului de Muzic; şi lect. univ. dr. Anca Spătar, prodecan al Facultăţii de Arte. „Tinerii noştri s-au remarcat de-a lungul anilor de studiu. Au participat la concursuri naţionale şi internaţionale. Au colaborat cu orchestre profesioniste, au fost invitaţi în recitaluri şi în festivaluri. Nu aveam însă un concurs al nostru, în care să le dăm şansa de a se privi unii pe alţii cu alţi ochi, de a se cunoaşte şi într-un cadru competiţional, nu doar la cursuri”, a spus Ariadna Mircescu.

Crişana vă prezintă astăzi ocupanţii locului al II-lea. La categoria instrumente premiul a fost obţinut de Szavuly Albert (trombon), iar la categoria interpretare vocală premiul a fost obţinut de Vlad David. Vlad şi Albert sunt proaspăt absolvenţi ai facultăţii, sunt tineri aflaţi la începutul unei cariere promiţătoare şi dau dovadă de realism. Nu pentru că nu şi-ar dori să fie solişti pe marile scene ale lumii, ci pentru că şi-au ales aceste profesii din pasiune pentru muzică şi consideră fiecare pas o împlinire. Vlad şi-a descoperit pasiunea pentru muzică la vârsta de 10 ani; fiind încurajat de părinţi, ambii cadre didactice. „Am început să studiez muzica în şcoala generală, susţinut de părinţii mei, amândoi învăţători. Am urmat apoi Liceul de Arte Oradea, perioadă în care am câştigat o serie de concursuri naţionale de interpretare vocală”, îşi aminteşte Vlad. Penultimul an de studenţie, anul 2016, i-a adus o serie de provocări cărora le-a făcut faţă cu brio. A obţinut premiul special al juriului la Concursul Naţional de Interpetare Vocală Braşov 2016 şi a participat la Festivalul Internaţional de Interpretare Vocală din Ungaria. „Selecţionerii festivalului m-au remarcat în recitaluri şi m-au invitat la eveniment. A fost o surpriză plăcută”, spune Vlad. Concursul organizat de Facultatea de Arte a avut loc cu doar o zi înaintea concursului Mândru-i cântecu-n Bihor. La primul a luat locul al II-lea, iar la folclor a câştigat Marele Premiu. „Mi-am descoperit recent afinitatea pentru folclor. Nu am studiat, deşi tehnica vocală este diferită. Sunt autodidact”, a explicat absolventul. După obţinerea licenţei, Vlad vrea să-şi îndrepte paşii spre pedagogie. „Mi-aş dori foarte mult să predau copiilor. Cred că aceasta este cea mai importantă etapă în dezvoltarea artistului de mai târziu. Sunt importanţi aceşti primi paşi şi mi-ar plăcea ca sistemul de predare să fie mai maleabil, mai apropiat copiilor. Să te respecte; dar să simtă că le eşti prieten, iar atmosfera de lucru să fie familiară”, a completat Vlad David.

 

Nobleţea instrumentelor de alamă

Pentru Szavuly Albert concursul organizat de facultate a fost cea de-a doua oportunitate de a participa la o competiţie, după ce, în 2016, participase la un concurs internaţional din Debreţin. „În România nu prea avem concursuri dedicate trombonului, iar acces în străinătate avem foarte greu. Asta pentru că în ţările vestice există instrumente performante şi se implementează noi tehnici de predare, adecvate. Noi lucrăm pe instrumentele clasice”, a explicat Albert. Chiar dacă nu a avut ocazia de a se lansa în diverse competiţii, Albert şi-a făcut un real stagiu de practică încă de pe băncile şcolii, lucrând alături de instrumentiştii Filarmonicii de Stat Oradea sau colaborând cu Teatrul Szigligeti şi Teatrul Regina Maria la diverse musicaluri.

„Tatăl meu a fost clarinetist în fanfară, aşa m-am îndrăgostit de muzică şi de instrumentele de alamă. Am avut şansa de a studia trombonul, instrumentul de care m-am simţit cel mai atras, încă din anul 2005. Ştiu că pentru noi sunt foarte puţine partituri şi sunt foarte dificile, dar mai cred că atunci când ai o pasiune trebuie să o urmezi”, susţine tânărul. Aşa că şi-a ajustat dorinţele în funcţie de realitate şi a realizat că s-ar simţi împlinit într-o orchestră. Următorul pas după obţinerea licenţei va fi acela de a susţine concurs la Filarmonica Oradea. „Trombonul este ca şi tacâmul la o masă. Poţi şi fără, dar cu el te apropii de nobleţe”, a spus Szavuly Albert. Şi pentru ca acea nobleţe să fie pe deplin atinsă, tânărul crede că ar fi necesar ca educaţia muzicală a viitorilor instrumentişti din România să se apropie de standardele internaţionale, atât în ceea ce priveşte instrumentele moderne, cât şi în ce priveşte adaptarea tehnicilor de predare.