Peşterile din Bihor, un real potenţial turistic
În aceste zile, în Bihor se află o echipă de specialişti francezi care s-au alăturat Consiliului Judeţean în proiectul de valorificare a mediului carstic bihorean. Conducerea CJ Bihor şi-a propus să elaboreze mai multe proiecte care vor avea ca obiect amenajarea a cel puţin opt peşteri din Bihor.
În cadrul proiectului "Deschide porţile Bihorului", Consiliul Judeţean şi-a propus să acceseze mai multe fonduri europene prin care s-ar putea finanţa elaborarea unui studiu de fezabilitate, amenajarea peşterii Valea Sighiştel, ca proiect pilot, respectiv amenajarea altor opt peşteri din Bihor. Au fost identificate două zone în judeţ unde CJ Bihor şi-a stabilit ca prioritate dezvoltarea turistică: Vadu Crişului - Borod, respectiv Sighiştel-Fânaţe-Câmpani. Pentru realizarea acestui obiectiv a fost cooptat Viorel Lascu, preşedintele Federaţiei Române de Speologie. Acesta a şi făcut deja primele demersuri, aducând în Bihor o echipă de experţi din Franţa, care se va alătura eforturilor bihorenilor în vederea studierii şi valorificării mediului carstic. Viorel Lascu a precizat că, pentru început, se doreşte amenajarea acelor peşteri aproape de drumurile publice, cum ar fi cele de la Vadu Crişului, Ungurul Mare, Meziad, Fânaţe, Porţile Bihorului şi Câmpenească. Pe lângă amenajarea efectivă a acestora, se doreşte şi dezvoltarea turistică a zonei, fiind prevăzute spaţii de cazare, centre de informare turistică, drum de acces. Numai în Parcul Natural Apuseni au fost identificate 1.500 de peşteri, din care 60% sunt situate în raza judeţului Bihor. În urma evaluărilor făcute de către experţii francezi, aceştia au concluzionat că cel puţin două peşteri din judeţ ar putea fi incluse în patrimoniul UNESCO, însă lipsa de preocupare a autorităţilor locale şi-a spus cuvântul.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.