La cei 14 ani ai săi, Paula Lezeu, această "mică privighetoare a Bihorului", se poate lăuda deja cu peste 50 de spectacole susţinute împreună cu Ansamblul folcloric "Auşana", atât în judeţ, cât şi în ţară, şi în Ungaria, la care se adaugă zeci de premii obţinute la festivaluri naţionale şi internaţionale de muzică populară, precum şi participări la o serie de emisiuni folclorice pe diferite posturi de televiziune şi radio.

 

Mesageră a folclorului bihorean, la doar 14 ani

Paula s-a născut la Beiuş, pe 31 ianuarie 1996, iar în prezent locuieşte în comuna Remetea. Este elevă în clasa a VII-a la Liceul Pedagogic "Nicolae Bolcaş", din Beiuş, şi anul III la Şcoala Populară de Artă "Francisc Hubic" Oradea, secţia canto popular, prof. Florin Mariş. Individual, studiază pianul cu profesorul Remus Lazea. A debutat când avea numai 10 ani, într-un spectacol organizat de 8 Martie, la Primăria Beiuş. În prezent este membră a Ansamblului folcloric "Auşana", condus de Silviu Botiş, precum şi colaboratoare la Casa de Cultură "Miron Pompiliu" Ştei. De-a lungul timpului, a participat la peste 50 de spectacole, împreună cu Ansamblul folcloric "Auşana", atât în judeţ, cât şi în ţară, şi în Ungaria. Primul premiu obţinut a fost în 2006, placheta "Mugur de tezaur", la Festivalul "Moştenitorii", în cadrul emisiunii "Tezaur folcloric" de la Oradea, realizată de Marioara Murărescu. Au urmat: premiul I, în 2008 şi 2009, la etapa judeţeană, secţiunea Folclor, a unui concurs şcolar organizat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării; tot în 2009, premiul I la Festivalul-concursul "Varietăţi bihorene" la Bulz, Vaşcău şi Ştei; premiul I la Festivalul internaţional de folclor "La fântâna dorului", la Şimleu Silvaniei; premiul III, la Festivalul Naţional "Floarea dorului", la Hunedoara; tot anul trecut a obţinut menţiune la Festivalul-concurs naţional "Alină-te, dor, alină", de la Cicârlău, Maramureş, unde preşedinta juriului a fost Marioara Murărescu.

 

O tânără ambiţioasă şi dornică de afirmare

Duminică, 31 ianuarie, chiar de ziua ei de naştere, în cadrul Festivalului-concurs "Varietăţi bihorene" de la Ştei, Paula a obţinut diploma de excelenţă din partea Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, respectiv o diplomă personalizată, de fidelitate, din partea primarului oraşului Ştei, Ioan Lucaciu. Pe această cale, tânăra a ţinut să-i mulţumească primarului, precum şi doamnei Livia Fodor. Mă simt foarte bine când sunt pe scenă în faţa publicului, mai ales atunci când, la final, publicul mă răsplăteşte cu aplauze", mărturiseşte tânăra solistă. Silviu Botiş, directorul Ansamblului folcloric "Auşana", spune despre Paula că este "mica privighetoare a Bihorului", considerând că este un talent autentic al cântecului popular bihorean. "Cred că în doi, trei ani, Paula va fi una dintre solistele cunoscute ale României, întrucât e foarte ambiţioasă şi dornică de afirmare", a adăudat acesta. Pe 13 februarie, împreună cu ceilalţi membri ai Ansamblului "Auşana", Paula va participa la un spectacol de gală, organizat în Ungaria, la Micherechi. "E mezina ansamblului nostru, fiind iubită de toată lumea. La fel se întâmplă însă la toate spectacolele sau festivalurile la care participă", a adăugat Silviu Botiş, care a ţinut să-i ureze din partea colegilor săi de la ansamblu un sincer "La mulţi ani", cu ocazia zilei sale de naştere.

 

Pentru viitor, Paula, împreună cu Ansamblul folcloric "Auşana", pregăteşte lansarea primului CD al ansamblului, în primăvara acestui an, pe care se vor regăsi toţi membrii ansamblului. Trebuie spus că un merit deosebit în susţinerea şi promovarea tinerei o au părinţii ei, directorul ansamblului, Silviu Botiş, precum şi profesoara Daniela Rada de la Beiuş.

Îi dorim mult succes în continuare!