O afacere prosperă pe timp de criză
Casele de amanet s-au înmulţit în Oradea precum ciupercile după ploaie. Criza economică pare să facă bine acestui gen de instituţie financiară nebancară, operativitatea cu care se derulează împrumuturile fiind pe placul clienţilor. Înăsprirea condiţiilor de creditare la bănci şi instabilitatea locurilor de muncă sunt alţi factori care au stimulat acest gen de afaceri.
Gajuri să fie, că banii sunt destui
Rapiditatea cu care se obţine împrumutul este principala caracteristică a acestor tipuri de afaceri. Obiectul dat drept garanţie este evaluat la sediul casei de amanet, se cade la învoială asupra sumei, după care se încheie contractul de gaj pe o anumită durată de timp negociată de cele două părţi, după care se dau banii. În cazul în care împrumutul nu este returnat, obiectul amanetat devine proprietatea firmei respective care îl comercializează, de regulă, chiar la sediul casei de amanet.
Conform datelor trecute în registrul de evidenţă central al BNR, în Bihor funcţionează 39 de case de amanet, 31 dintre ele fiind în Oradea. Numai anul trecut au fost înregistrate în catastifele Băncii Naţionale 13 case de amanet, 11 dintre ele funcţionând în Oradea, iar celelalte două, în Aleşd şi Salonta.
În general, noile case de amanet au apărut în apropierea caselor de schimb valutar, în multe cazuri împărţind chiar acelaşi acoperiş. Vremurile tulburi pe care le traversează economia aduce cu ele şi practici inedite, astfel că unele case de amanet şi-au diversificat oferta. De regulă, garantarea împrumuturilor se face prin amanetarea unor obiecte de mici dimensiuni şi valoare certă, de genul bijuterii sau obiecte decorative din aur, platină sau argint. Acum există case de amanet care primesc şi electronice, fiind preferate laptopuri, camere video, aparate foto sau telefoane de lux.
Sub lupa BNR
Profitând de înăsprirea condiţiilor de creditare la bănci, unele case de amanet au acceptat drept garanţie chiar bunuri imobiliare, terenuri sau clădiri, deşi practica este interzisă prin lege. Sesizată de apariţia practicilor ilegale, Banca Naţională a României (BNR) a transmis un comunicat de presă în care atenţionează casele de amanet că nu pot face împrumuturi garantate cu ipotecă. „Condiţiile minime de acces la activitatea de creditare şi desfăşurarea acesteia pe teritoriul României sunt reglementate prin Legea nr.93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, care stabileşte că activitatea de creditare ce poate fi desfăşurată de casele de amanet se limitează la acordarea de credite cu primire de bunuri spre păstrare, ceea ce restrânge implicit categoriile de bunuri care pot face obiectul garanţiei creditului acordat de casele de amanet la bunurile mobile, ce pot fi primite şi păstrate de creditor până la rambursarea împrumutului", se arată în comunicatul Băncii centrale din 13 ianuarie.
Mai mulţi clienţi
Înfiinţată în 1994, Liandra Trading SRL, de pe strada Avram Iancu, este una dintre cele mai vechi case de amanet din Oradea. Patroana, Mirela Halacu, cu experienţă remarcabilă în acest gen de afaceri, spune că în ultima vreme a observat o creştere a numărului celor care îşi amanetează diverse obiecte pentru a obţine un împrumut. „Este adevărat, a crescut numărul celor care vin să se împrumute la noi. Ţine şi de criza economică, dar şi de avantajele pe care le oferim. Avem cea mai mică dobândă pe zi de pe piaţă şi lumea ne caută, pentru că nu e totuna să plăteşti o dobândă de 100 de lei sau una de 35 de lei", spune şefa casei de amanet. Patroana susţine că a redus dobânda la 0,35% pe zi tocmai din cauza greutăţilor financiare cu care se confruntă majoritatea populaţiei şi recunoaşte că înăsprirea condiţiilor de creditare la băncile comerciale a îndreptat mulţi clienţi către casele de amanet. De 16 ani în branşă, Mirela Halacu spune că la casa ei de amanet nu primeşte decât bijuterii şi că, în proporţie de 90%, cei care se împrumută îşi ridică la scadenţă obiectele lăsate drept gaj.
În general, la casele de amanet dobânda variază între 0,35% pe zi din suma împrumutată, ajungând în unele cazuri chiar la 1%. Perioada minimă pentru care se fac împrumuturile este de 5 zile, întinzându-se de regulă până la 30 de zile. Sunt rare cazurile în care termenul de o lună este depăşit la împrumuturile acordate de casele de amanet.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.