17 octombrie este data la care se marchează, în toată lumea, „Ziua internaţională pentru eradicarea sărăciei”. Scopul acestei zile este acela de a atrage atenţia asupra nevoii de a transforma eradicarea sărăciei într-o prioritate globală.

Sărăcia se caracterizează nu numai prin lipsa resurselor monetare, dar şi prin ansamblul de lipsuri şi handicapuri care sunt cumulate pe parcursul unei traiectorii personale.

Sărăcia nu este o realitate nouă, problema nefiind numai de inegalitate între bază şi vârf pe o scară socială, ci și a distanţei dintre cei ce fac parte din grupul social şi cei care sunt marginalizaţi.

Sărăcia este o stare de lipsă permanentă a resurselor necesare pentru a asigura un mod de viaţă considerat decent, acceptabil la nivelul unei colectivităţi date. Săracii sunt cei care nu se bucură de un nivel minim de trai compatibil cu demnitatea umană. Este privită ca incapacitatea individului de a-şi exercita drepturile politice, economice şi sociale.

Direcţiile de acţiune trebuie să nu se reducă în nici un fel la suportul social al persoanelor aflate în sărăcie, ci trebuie să conţină posibilităţi de acţiune asupra factorilor generatori. Cu alte cuvinte, eliminând cauzele, ne protejăm de efecte nedorite, se ameliorează decalajul dintre săraci şi bogaţi.

În ţara noastră, sărăcia este percepută nu numai ca o stare a unui segment marginal, ci mai degrabă ca o stare a majorităţii colectivităţii. Este asociată cu grupuri sociale mari: pensionari, şomeri, familii cu copii, tineri fără un sprijin suficient din partea părinţilor şi chiar familii active cu un singur salariu sau cu două salarii mici.

Majoritatea populaţiei se simte afectată de sărăcie, îngrijorată de vulnerabilitatea generată de fluctuaţiile vieţii, considerând că resursele abia ajung unui trai la limita minimului necesar. Sărăcia este percepută pe fondul general al căderii economice, pandemia fiind considerată generatoarea unui proces de sărăcire în masă.

Colectivitatea consideră că sărăcia este gravă pentru că afectează majoritatea populaţiei.

Prin urmare, a combate sărăcia nu înseamnă în momentul de faţă pentru România doar ajutorarea celor săraci, ci a face ceva pentru standardul de viaţă al întregii colectivităţi, a familiilor, tinerilor și al vârstnicilor. Cu toții cer dreptul la o viață decentă și sănătoasă, pe care o merită pentru a trăi în armonie și liniște, în respectul pe care Statul trebuie să-l asigure fiecarui cetățean.

Miorița SĂTEANU