Poetul Lucian Scurtu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, a fost recent invitatul Seminarului de Poezie Contemporană al Cenaclului de la Bibliotecă. Evenimentul s-a dorit a fi un dialog al poetului despre sine şi poezia sa, la care a participat un public relativ numeros, format din poeţi, scriitori, precum şi iubitori de cultură din Oradea.

"Adevărata poezie, uneori, marea poezie, s-a scris şi se va scrie în cele mai contorsionate şi mai malefice perioade ale istoriei umane, aproape ca o sfidare la vremurile şi timpurile respective", crede Lucian Scurtu. Poezia, mai spune el, poate fi concepută la fel de uşor şi profund atât în vremuri de ciumă, mizerie, sărăcie, totalitarism, cât şi în cele de pace şi linişte, de opulenţă şi îndestulare. Pe de altă parte, imaginea idilică a poetului visător, hipersensibil, romantic, a cam dispărut din mentalul colectiv. "Dacă poezia este aceeaşi de la Homer încoace, şi când afirm acest lucru mă refer la marile teme ale poeziei (iubirea, moartea, natura, existenţa), în schimb poeţii nu mai sunt aceiaşi, obligaţi fiind, de voie, de nevoie, să-şi plieze felul de a fi, de a gândi, şi chiar de a muri, după cel al societăţii în care vieţuiesc", mai spune Lucian Scurtu. El consideră că nu de puţine ori există o incompatibilitate generatoare de conflicte majore, poetul găsind-o prost concepută, structural coruptă, amorală, stupidă, fapt care a şi dus la sinuciderea atâtor artişti, sau la eşuare lor în plan uman. Dacă adăugăm tot felul de frustrări materiale, sentimentale, creative, este aproape normal ca poetul să fie un perpetuu insurgent, spre indignarea spiritului burghez, a orăşenimii parvenite, care vede în el un tulburător al liniştii şi ordinii publice.

"Mi-a plăcut întodeauna celebra formulare eu mă revolt, deci noi suntem! Prin urmare, să acceptăm revolta poetului şi în numele benefic al celorlalţi", a conchis invitatul.