Un grup de elevi ai Colegiului Tehnic "Dimitrie Leonida" a asistat ieri la o lecţie inedită de istorie. De această dată, ora de istorie nu a mai fost ţinută în sala lor de clasă, ci într-o clădire care a devenit un simbol pentru românii, casa în care Transilvania şi-a dobândit independenţa de sub ocupaţia maghiară, în anul 1918. Evenimentul a fost organizat în întâmpinarea marii sărbători naţionale de peste câteva zile, subliniindu-se rolul pe care dr. Aurel Lazăr l-a jucat în înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie.

Cadrele didactice ale Colegiului Tehnic "Dimitrie Leonida" au iniţiat în cursul acestui an un proiect menit să sădească elevilor din clasele IX-XIII un profund sentiment de mândrie civică locală, prezentându-li-se rolul pe care diverse personalităţi marcante ale oraşului le-au jucat de-a lungul istoriei. Proiectul "Bihoreni iluştri: Aurel Lazăr, Iosif Vulcan, Ady Endre", realizat în parteneriat cu Muzeul Ţării Crişlurilor şi cu Deperatmentul de Istroie al Facultăţii de Istorie, Geografie şi Relaţii Internaţionale, îşi încheie în aceste zile prima parte a activităţilor din acest an, activităţi care l-au avut în centru pe Aurel Lazăr. În etapele următoare, activităţile specifice se vor desfăşura în jurul personalităţilor lui Iosif Vulcan şi Ady Endre. Pentru acest an, peste 120 de liceeni au participat la o serie de activităţi, de la ore de istorie, în sălile muzeelor orădene, la întâlniri cu diverşi specialişti în istorie ori excursii în principalele oraşe cu tradiţie istorică. Coordonatorii proiectului sunt profesorii Elisabeta Ungur, Rodica Sav, Alin Arendaş, respectiv Victor Szadai. Vizita de ieri a elevilor claselor a IX-a B şi D de la CT "Dimitrie Leonida" a avut loc şi în cadrul manifestărilor culturale dedicate Marii Uniri. Cel care le-a prezentat contextul politic în care acest eveniment s-a realizat a fost prof. univ. dr. Ioan Zainea, care a ţinut o altfel de lecţie de istorie în sala în care s-a semnat, pe 12 octombrie 1918, Declaraţia de Autodeterminare. Tinerii au admirat atât exponatele din muzeu, multe dintre ele aparţinând chiar lui Aurel Lazăr, gazdă fiind Emil Groza, custodele muzeului. "De-a lungul anului am avut mai multe întâlniri cu elevii, în cadrul acestor acţiuni am încercat să le oferim o imagine vie a vieţii politice de la început de secol XX. Am dorit ca elevii noştri să-şi cunoască istoria locală, să cunoască personalităţile vieţii orădene", ne-a declarat prof. univ. dr. Ioan Zainea, din cadrul Facultăţii de Istorie, Geografie şi Relaţii Internaţionale.