Este sărbătoarea din Săptămâna Luminată care ne arată poziţia şi rolul Maicii Domnului în lucrarea mântuirii, deci este închinată Fecioarei Maria. Din punct de vedere istoric, Izvorul Tămăduirii ne aminteşte o minune. Împăratul Leon cel Mare, înainte de urcarea pe tron, mergând printr-o pădure, a întâlnit un orb rănit care îşi căuta drumul. Leon l-a luat de mână ca să-l conducă, dar, la cererea orbului de a-i da apă, a plecat să caute. Negăsind, a auzit un glas care i-a indicat locul unde va găsi apă pentru a potoli setea orbului şi pentru a-i unge ochii lipsiţi de vedere. Urmând cele auzite, Leon a găsit izvorul, care s-a dovedit a fi tămăduitor. Orbul şi-a astâmpărat nu numai setea, dar şi-a recăpătat şi vederea. După ce a ajuns împărat, Leon a ridicat în acel loc o biserică, iar cu apa acelui izvor s-au vindecat mulţi bolnavi de-a lungul timpului, prin mila şi lucrarea Maicii Domnului, care i s-a descoperit. În acelaşi fel, din anul 1858, cunoaştem minunea izvorului de la Lourdes, din Franţa. Maica Domnului s-a arătat de câteva ori tinerei Bernardette. Odată, la sugestia Fecioarei Maria, copila a săpat cu mâinile ei pământul şi de acolo a ţâşnit un izvor bogat, cu apa căruia, mai bine de 100 de ani, s-au făcut nenumărate minuni şi vindecări celor care au crezut în puterea Preacuratei Fecioare. Izvoarele menţionate sunt însă doar dovezi, preînchipuiri care ne arată Izvorul cel viu al mântuirii noastre: pe Maica Domnului. Dincolo de aspectele dogmatice ale lucrării Fecioarei Maria în istoria mântuirii neamului omenesc, Izvorul Tămăduirii ne arată puterea sa harică de a înfăptui minuni cu ajutorul lui Dumnezeu, faptul că ea este Maica noastră, a celor care ne încredinţăm ei pentru a-i cere ajutorul, că este Rugătoarea şi Mijlocitoarea noastră înaintea lui Hristos, după cum o numeşte Biserica.