Proiectul privind exproprierile de pe traseul viitorului inel metropolitan figurează din nou pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Judeţean Bihor de joi, 22 septembrie. Conducerea CJ le-a pregătit consilierilor o filmare cu drona din zona satului Cheriu, pentru a le demonstra că traseul propus ocoleşte localitatea.

„Traseul nu traversează localitatea, ci o ocoleşte. Trece printr-o zonă de vale şi intră într-o zonă de păşune, trece prin spatele unei proprietăţi, pe lângă nişte solarii. Acest drum caută să evite orice fel de construcţii. Nu se demolează nicio construcţie şi nu se pune problema să intre printre case”, a afirmat preşedintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, la prezentarea filmării făcute cu drona pe traseul inelului metropolitan din zona Cheriu, pe care îl va prezenta şi consilierilor, în speranţa că îi va convinge pe social-democraţi şi pe aleşii UDMR să aprobe exproprierea. El a mai menţionat că traseul a fost stabilit după două tipuri de analize efectuate: de mediu şi multicriterial. Bolojan consideră că este imoral şi ilegal să votezi o variantă mai scumpă de traseu, dacă există o variantă care îndeplineşte toate criteriile şi este mai ieftină. În plus, prin modificarea traseului astfel încât „să nu deranjeze grădina cuiva”, creează un precedent, orice persoană căreia îi va fi afectată proprietatea pentru realizarea unor investiţii se va întreba de ce nu se modifică traseul şi în cazul lor. Ilie Bolojan a amintit, totodată, că licitaţia pentru executarea lucrărilor a fost demarată deja, în octombrie fiind termenul pentru depunerea ofertelor.

„Ne mai trebuie doar documentaţia legată de proprietate. Având aprobată finanţarea şi pornită licitaţia, este anormal să tergiversăm lucrurile”, a afirmat Bolojan, care speră că în şedinţa de joi, 22 septembrie, proiectul privind exproprierile va obţine voturile a două treimi dintre consilieri, pentru a putea derula investiţia.

Reamintim că traseul inelului rutier metropolitan are o lungime de 17 kilometri, două benzi și va traversa comunele Nojorid, Sânmartin și Oșorhei. În proiect se prevede construirea a cinci girații, două poduri și două viaducte. Proiectul are asigurată o finanţare de 201 milioane lei (aproximativ 40 milioane euro) prin Programul Național „Anghel Saligny”, din alocările pentru Municipiul Oradea și Consiliul Județean Bihor. Proiectul inelului rutier metropolitan este contestat de proprietari de terenuri din satul Cheriu, aceştia înregistrând 23 de plângeri prealabile prin care se cere anularea Hotărârii Consiliului Județean prin care au fost aprobați indicatorii tehnico-economici și traseul drumului. Ei acuză faptul că stabilirea traseului s-a făcut cu încălcarea legii şi susţin că sunt variante de traseu mai bune.