În luna octombrie 2017, Comisariatul Judeţean Bihor al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat 161 inspecţii, prin care s-au stabilit 255 de măsuri, dintre care 98 de inspecţii planificate, conform planului anual de controale, şi 63 de inspecţii neplanificate.

 

Într-un comunicat de presă transmis miercuri de Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean Bihor, în cadrul inspecţiilor neplanificate, au fost înregistrate 36 de controale dispuse de Comisariatul General al Gărzii Naţionale de Mediu, nouă controale efectuate în urma sesizărilor, patru controale de verificare a modului de respectare a condiţiilor impuse în actele de reglementare, șase controale cu alte autorităţi, în urma protocoalelor încheiate în acest sens cu instituţii la nivel judeţean, patru controale în urma autosesizării și patru controale de verificare a realizării măsurilor stabilite anterior.

Potrivit documentului, principalele neconformităţi constatate în urma controalelor efectuate în perioada menţionată au fost: nerealizarea în totalitate şi la termen a măsurilor stabilite în timpul controalelor anterioare; nerespectarea prevederilor Autorizaţiei de Mediu; neîntocmirea evidenţei gestiunii deşeurilor şi neutilizarea codurilor de deşeu; lipsa actului de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului; lipsa evidenţei gestiunii deşeurilor.

„În urma acestor controale, au fost aplicate nouă amenzi contravenţionale, în valoare totală de 235.500 lei. Cea mai mare sancţiune aplicată de comisarii GNM - CJ Bihor a fost în valoare de 80.000 lei, care a fost aplicată pentru nerespectarea prevederilor autorizaţiei de mediu”, se menționează în comunicatul de presă.

De asemenea, în document se mai precizează că inspecţiile realizate au avut ca prioritate verificarea respectării condiţiilor impuse în actele de reglementare, a măsurilor impuse cu ocazia controalelor anterioare, dar şi a verificării reclamaţiilor.

În luna octombrie, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Bihor au intensificat verificările efectuate în zonele turistice din judeţul Bihor în speţă zona Padiş şi satul de vacanţă Boga, fiind stabilită unităţilor teritorial administrative, ca măsură de prevenire a depozitărilor necontrolate de deşeuri, obligativitatea asigurării colectării deşeurilor din aceste areale.

Pe de altă parte, cu prilejul acţiunii intitulate „Săptămâna nutriției”, desfăşurată în cadrul Programului “Școala Altfel 2017 - Să știi mai multe, să fii mai bun!” din cadrul Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu” Oradea, comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Bihor au întreprins acţiuni de conştientizare prezentând elevilor din ciclul gimnazial și liceal materialul „Efectele poluării mediului înconjurător asupra sănătăţii umane”. În cadrul acestei acţiuni, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Bihor au fost invitaţi să participe şi la atelierul de lucru alături de elevii claselor a III-a şi a IV-a.

„De menționat că în perioada 1-31 octombrie 2017 nu au fost înregistrate poluări, accidente sau incidente care să ducă la afectarea gravă a factorilor de mediu (apă, aer, sol)”, se mai precizează în document.