Eveniment cultural de excepţie la Palatul Baroc
Complexul "Muzeul Ţării Crişurilor", în parteneriat cu Episcopia Romano-Catolică de Oradea, a organizat ieri un eveniment cultural de excepţie, prilej cu care a fost lansată cartea "Artişti plastici la Oradea (1850-1950)", având-o ca autoare pe Maria Zintz, şi a fost vernisată o expoziţie pusă sub acelaşi generic. Cartea a fost prezentată de prof. univ. dr. Aurel Chiriac, prof. univ. dr. Negoiţă Lăptoiu, conf. univ. dr. Ramona Novicov şi de către autoare. Momentul muzical a fost susţinut de prof. univ. dr. Agneta Marcu şi Tokaji Agneta, care au interpretat câteva piese de Joseph Haydn.
"Este un eveniment cultural special, deoarece lansează o carte dedicată artei plastice orădene, respectiv etapei dintre 1850 şi 1950, de când putem vorbi la Oradea despre coagularea unei lumi de artişti dedicaţi oraşului şi deschişi spre manifestări expoziţionale constante", a arătat Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor. Cartea, a mai spus el, reprezintă, totodată, pretextul pentru a oferi publicului orădean o expoziţie care reuneşte valorile importante din domeniu în cei 100 de ani evocaţi. Aşadar, timp de o lună, pe simeze vor putea fi admirate atât lucrări de pictură şi grafică din colecţia Muzeului, cât şi aparţinând unor colecţionari de artă, între care: Rodica şi Paul Indig, Laszlo Indig, Gavril Indig, Andy Damian şi Hajdu Laszlo. Orădenii sunt invitaţi să viziteze această expoziţie care, pentru prima dată, ne propune o istorie a artelor plastice orădene de după constituirea oraşului modern Oradea. În plus, este pentru prima oară când cei interesaţi pot procura cartea dedicată perioadei respective.
Densă, substanţială, de-o impresionantă amploare a datelor vehiculate şi a comentariilor elevate, corecte, cartea dr. Maria Zintz se lecturează cu interes şi plăcere, cu surpriza şi bucuria angajării într-un pelerinaj prin labirintul unor mereu proaspete dezvăluiri şi revelaţii.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.