Într-adevăr, întâlnirea de 50 de ani de la absolvirea liceului a fost prilej de bucurie pentru cei 28 de foști elevi ai Liceului Teoretic din Tinca, promoția 1966-1967, care s-au reîntâlnit, cu emoție și plini de așteptări, în fosta clasă a  secției umane, clădirea veche.

         

Această promoție a Liceului Teoretic din Tinca a fost prima din istoria școlii care a pornit cu două clase paralele, secția reală și umană, totodată fiind ultima promoție care a terminat ciclul liceal cu 11 clase, urmând ca celelalte promoții, până în prezent, să termine ciclul liceal cu absolvirea a 12 clase.

După momentele fericite ale revederii, când unii colegi nu s-au mai recunoscut, pentru că nu s-au văzut deloc de la absolvire, alții s-au îmbrățișat ca „vechi cunoștințe”, chiar dacă părul a devenit mai alb și s-au înmulțit ridurile. Apoi, au intrat profesorii, cei care mai sunt în viață, în frunte cu dirigintele clasei reale, prof. Alexandru Gal-Chiș. După intonarea „imnului absolvenților”, Gaudeamus igitur, s-a ținut un moment de reculegere în amintirea profesorilor și colegilor decedați.

Din partea liceului a participat la festivitate dna director adjunct, prof. Alina Știube, care a adresat celor prezenți cuvinte de bun-venit și de bucurie, punctând că această întâlnire este un prilej de mândrie și pentru școala care găzduiește absolvenții săi de acum 50 de ani veniți din toate colțurile țării, mânați de dragoste și recunoștință față de „Alma mater”.

A urmat o scurtă prezentare a istoricului liceului, după care doamna director a înmânat celor prezenți diplome omagiale și i-a felicitat pe organizatorii Lenke Fofiu (Orban) și Ileana Ardelean (Bolog) pentru implicarea lor în realizarea acestui moment deosebit.

În continuare, s-a trecut la citirea cataloagelor, când fiecare „elev” și-a prezentat gândurile, preocupările și realizările din cei 50 de ani. Colegii s-au bucurat împreună de succesele unora și s-au întristat la auzul unor evenimente dramatice din viața unor colegi. Deoarece această promoție a fost cea mai „activă” din istoria liceului, organizând la fiecare 10 ani întâlnirea colegilor, având un colectiv puternic și bine închegat din anii de liceu, cei prezenți au hotărât să se întâlnească de acum înainte anual, la o dată fixată și acceptată de toți.

La sfârșitul orei de dirigenție, cei prezenți s-au despărțit cu regrete că n-au putut să stea mai mult împreună, dar și cu satisfacție că s-au revăzut după ani și ani.