Înfrângerea mişcărilor revoluţionare europene de la 1848-1849 prin coalizarea Imperiilor austro-ungar şi ţarist nu a însemnat însă şi înfrângerea spiritului paşoptist. Pentru românii transilvăneni programul revoluţionar, în care emanciparea naţională însemna totul, a constituit o sursă permanentă de inspiraţie pentru toate iniţiativele naţionale. De aceea, atunci când românii de peste Carpaţi puneau temelia statului naţional modern prin alegerea la 24 ianuarie 1859 a lui Alexandru Ioan Cuza domnitor în cele două Principate române, evenimentul a avut un impact electrizant şi în Bihor.

 

În toamna anului 1849 habsburgii victorioşi îşi instaurează dominaţia absolută asupra imperiului, centralizând toate firele puterii politice şi administrative în Viena. Prima măsură luată a constat în divizarea populaţiilor care trăiau în provinciile monarhiei. Teritoriile unde locuiau românii au fost împărţite între trei provincii: Transilvania, Banatul şi Ungaria, în aceasta din urmă intrând şi Bihorul, situaţia românilor de aici devenind astfel mai grea decât a conaţionalilor din Imperiul Habsburgic. Cu tot regimul strict impus de imperiali, mişcarea naţiunii române de emancipare naţională continuă, astfel că, peste zece ani, la alegerea lui Alexandru Ioan Cuza domn al Principatelor Române, vestea a avut un puternic ecou şi în Bihor. În special dascălii sunt cei care au lăsat urme scrise despre starea de spirit care îi cuprinsese pe românii bihoreni la aflarea unirii celor două principate. Profesorul George Marchiş de la Gimnaziu Superior "Samuil Vulcan" din Beiuş a trimis ziarului "Naţionalul" din Bucureşti o scrisoare care apărea publicată pe 30 ianuarie 1859, la numai câteva zile de la eveniment. În epistolă, dascălul beiuşean dedica o poezie "cătră fraţii din Principate după alegerea aceluiaşi domn în ambele ţări." Poezia intitulată "Un glas de peste Carpaţi" era pătrunsă de un autentic spirit patriotic, iar versurile denotă o entuziastă stare de spirit care, în mod cert, îi cuprinsese pe românii bihoreni: "Aşa inima-mi saltă de-o dulce bucurie / Şi frageda mea liră răsună-n vesel cânt, / La a voastră fericire, ce astăzi vi se îmbie / La mândra primăvară pe-al vostru scump pământ. / Şi cum să nu mă bucur şi eu şi-orice român, / O, fraţi de-acelaşi sânge, ai Romei strănepoţi! / Şi cum să nu sălteze a mea inimă-n sân, / Şi cum să nu esalte voioşi românii toţi: / Când orizontul vostru de nori acoperit / De-odată înseninează şi-n loc de nori apare / Pe el cu voioşie un soare strălucit, / De-al cărui raze calde fuge orice supărare." (Apud Iudita Căluşer - "Un document inedit despre ecoul Unirii de la 1859 în Bihor", 1981). Profesorul Iustin Popfiu din Oradea a dedicat şi el o "Odă" unirii din 1859, considerând-o un veritabil "fulger", ce a trecut peste Carpaţi şi a avut "răsunet mare la fraţii despărţiţi." De asemenea, Iosif Vulcan publica, mai târziu, în ziarul "Concordia" din 25 ianuarie 1862 poezia "La unirea Principatelor", insistând asupra importanţei acesteia pentru românii transilvăneni. "Deşi au practicat din motive lesne de înţeles forma exprimării versificate a bucuriei, românii bihoreni au trăit cu similară intensitate clipele istorice ale constituirii statului naţional român modern, care le va sprijini în deceniile viitoare strădaniile de emancipare naţională", arată prof. univ. dr. Viorel Faur în lucrarea "Viaţa politică a românilor bihoreni 1849-1919."

Puterile europene au fost nevoite să accepte faptul împlinit de români. Cuza a fost recunoscut ca domn al Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei, recunoaştere limitată, însă, numai la durata vieţii acestuia. După o domnie de şapte ani, Cuza este silit să abdice în noaptea de 10/22 -11/23 februarie 1866. Pe tronul ţării este adus Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Având binecuvântarea casei imperiale prusace şi a împăratului Napoleon al III-lea al Franţei, principele preia conducerea ţării pe 10 mai 1866, când a fost proclamat "domnitor al României". Astfel, se consfinţea pe mai departe Unirea din 1859, ţării fiindu-i recunoscută independenţa după Războiul din 1877-1878. Pe 15 mai 1886 România devenea Regat prin încoronarea lui Carol I drept rege al ţării.