Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) din cadrul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost reorganizată ca structură cu personalitate juridică, iar procurorul şef al direcţiei va fi ordonator secundar de credite, a decis Guvernul. DIICOT va păstra competenţe numai pentru infracţiuni considerate a fi foarte grave, precum terorismul, acţiuni împotriva siguranţei naţionale, traficul de persoane şi traficul de droguri sau care au fost săvârşite de persoane ce aparţin unor grupuri infracţionale organizate sau unor asociaţii ori grupări constituite în scopul săvârşirii de infracţiuni. Au fost eliminate din competenţa DIICOT infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa închisorii al cărei minim special este de cel puţin cinci ani, infracţiunile de corupţie, infracţiunile asimilate acestora, precum şi infracţiunile în legătură directă cu infracţiunile de corupţie. Măsura a fost luată pentru că dintre aceste infracţiuni, cele care se pot califica drept corupţie la nivel înalt intră în competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, celelalte fiind investigate de structurile obişnuite de parchet. Procurorii din cadrul DIICOT pot folosi, în condiţiile prevăzute de ultimele modificări aduse Codului de procedură penală, mijloace specifice de investigaţie, precum punerea sub supraveghere a conturilor bancare şi a conturilor asimilate acestora, punerea sub supraveghere, interceptarea sau înregistrarea comunicaţiilor, accesul la sisteme informatice. De asemenea, se constituie, anual, un depozit în valoare de un milion lei pentru acţiuni privind organizarea şi constatarea infracţiunilor flagrante sau ocazionate de folosirea investigatorilor sub acoperire, a informatorilor ori colaboratorilor acestora, la dispoziţia procurorului şef al Direcţiei. La înfiinţarea DIICOT, competenţa sa a inclus un număr foarte mare de infracţiuni, fapt ce a generat supraîncărcarea diferitelor structuri ale acesteia, cu consecinţa îndepărtării de la scopul iniţial de structură specializată în combaterea infracţiunilor grave de criminalitate organizată şi terorism.