Președintele Klaus Iohannis a decretat stare de urgență începând de azi, pentru a permite autorităţilor să ia cele mai potrivite măsuri pentru gestionarea şi prevenirea infecţiei cu noul coronavirus (Covid-19). Pe teritoriul României, au fost confirmate până duminică 139 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus.

„Această stare de urgență va face posibilă alocarea de noi resurse importante pentru gestionarea crizei. În acest fel, Guvernul va avea posibilitatea să aloce mai mulți bani domeniului sănătății, mai mulți bani pentru medicamente, mai mulți bani pentru aparatura medicală absolut necesară. În același fel, această situație va permite să se realizeze achiziții într-un timp foarte scurt, cu proceduri simplificate, punând astfel la dispoziția Guvernului toate instrumentele necesare pentru a gestiona în modul cel mai eficient criza generată de coronavirus”, a precizat Iohannis după ce a anunţat decretarea stării de urgenţă începând de azi, 16 martie.

Starea de urgenţă este reglementată de Constituţia României, de Legea nr. 453 din 1 noiembrie 2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă şi de Ordonanţa de Urgenţă nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă.

Potrivit articolului 93 din Constituţie – „Măsuri excepţionale”, Preşedintele României poate institui, ca măsură excepţională, starea de urgenţă în întreaga ţară sau în unele unităţi administrativ-teritoriale. Preşedintele trebuie să solicite Parlamentului încuviinţarea instituirii stării de urgenţă, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia. În cazul în care Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora.

Starea de urgenţă se instituie pe o perioadă de cel mult 30 de zile, potrivit art. 5 din Ordonanţa de urgenţă nr. 1/1999. La instituirea stării de urgenţă, unele atribuţii ale administraţiei publice centrale de specialitate şi ale administraţiei publice locale trec în competenţa autorităţilor militare şi a altor autorităţi publice centrale, prevăzute în decretul de instituire a stării de asediu sau de urgenţă.

Pe durata stării de urgenţă, instituită ca urmare a producerii unor calamităţi sau dezastre, gestionarea măsurilor dispuse revine Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, sub conducerea ministrului Administraţiei şi Internelor şi în coordonarea prim-ministrului, aşa cum prevede art. 19 din Legea nr. 453/2004.

Ministrul de Interne, al doilea om în stat

În situația declarării stării de urgență, ministrul de Interne, Marcel Vela, care conduce DSU, va putea emite ordine cu valoare de lege, a explicat vicepremierul Raluca Turcan. Astfel, se vor facilita procedurile de achiziție și aprovizionare pentru combaterea coronavirusului.

„Departamentul pentru Situații de Urgență, care este coordonat de ministrul de Interne, capătă puteri speciale, pentru ca ordinele pe care ei le emit să aibă valoare de greutate de lege. Asta înseamnă că flexibilizează intervenția instituțiilor statului, flexibilizează tot ceea ce înseamnă procese, achiziție de aprovizionare și practic îți gestionează mai bine tot ceea ce înseamnă coordonare pe partea de prevenție și de diminuare a unui dezastru, infecției de coronavirus. Ăsta e procedeul, că devine al doilea om, Departamentul pentru Situații de Urgență este condus de ministrul de Interne, însă este coordonat de prim-ministru”, a declarat vicepremierul Raluca Turcan.

„Evitați deplasările, dacă nu sunt necesare”

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat duminică, după anunțul legat de instituirea stării de urgență începân de azi, că un grup de lucru a făcut propunerea către premier cu măsurile ce se impun. Totodată, ministrul a cerut ca deplasările să fie făcute doar dacă sunt neapărat necesare.

„Începând de aseară (sâmbătă seara – n.r.) o echipă de la toate ministerele a lucrat non-stop pentru a trimite premierului pentru aprobare notă de fundamentare ce va fi prezentată președintelui în vederea emiterii decretului. Vreau să fac un apel a calm, este momentul să fim uniți, toleranți, suntem și vom fi la datorie, starea de urgență ne permite să luăm cele mai potrivite măsuri pentru gestonarea situației”, a spus ministrul.

Acesta a completat: „fiecare dintre noi poate contribui la reducerea riscului de propagare și de îmbolnăvire. Vă rog să evitaț deplasările care nu sunt necesare, contactul cu alte persoane, informați-vă din surse oficiale, a mesajelor scrise de oameni inconștienți sau care au interese obscure. Situația este sub control, am suspendat transporutrile din Italia, am închis școlile, am limitat întâlnirile publice”.

Toate persoanele care vin din zone cu infectări-în izolare

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat, duminică, măsurile care urmează instaurării stării de urgență: toate persoanele asimptomatice care revin în România din țări cu cel puțin 500 de cazuri confirmate intră în izolare. Vela a explicat, într-o declarație de presă, ce înseamnă starea de urgență, spunând că este o măsură pe care multe țări europene afectate de coronavirus au luat-o deja în interesul oamenilor.

„Știu că presupune schimbarea modului de viață. Trebuie să conștientizăm că este spre binele nostru, al tuturor”, a spus ministrul.

Potrivit acestuia, starea de urgență permite autorităților să ia cele mai potrivite măsuri pentru gestionarea răspândirii coronavirusului. În acest context, Vela a spus că una dintre măsuri presupune ca toate persoanele asimptomatice care intră în România din țări cu cel puțin 500 de cazuri confirmate merg în izolare. De asemenea, inspectoratele teritoriale de muncă vor verifica dacă este respectată măsura decalării programului de lucru pentru reducerea riscului de contaminare pe timpul deplasării la serviciu.

Totodată, se suspendă până în 31 organizarea târgurilor de mașini. „Dvs. puteți sprijini efortul nostru rămânând acasă. (...) Suntem o națiune puternică, haideți să arătăm împreună acest lucru”, a afirmat Vela.