Consilierii judeţeni, incapabili să rezolve singuri problemele comunităţii
Lipsa de profesionalism a conducerii Consiliului Judeţean Bihor, luptele politice din cadrul acestei instituţii şi dezinteresul aleşilor faţă de cheltuirea banului public a dus la alocarea a aproape 20.000 lei pentru o firmă care să vină să le spună celor de la CJ Bihor ce trebuie să facă cu Aeroportul Oradea. Consilierii judeţeni, respectiv conducerea CJ Bihor dau din nou dovadă de neputinţă în gestionarea problemelor comunităţii, iar pentru a rezolva chestiunile curente ale judeţului apelează la firme specializate pentru a le indica ce anume trebuie să facă. Pe lângă salariile şi indemnizaţiile pe care conducătorii judeţului le încasează lunar, bihorenii trebuie să suporte şi cheltuielile pentru asistarea acestora.
În cei doi ani de mandat, consilierii judeţeni nu au fost în stare să găsească o strategie comună pentru dezvoltarea Aeroportului Oradea. Luptele politice au fost mai presus decât realizarea unei poziţii comune faţă de viitorul Aeroportului Oradea, care în martie 2011 trebuie să aibă dotările necesare pentru a fi autorizat ca aeroport internaţional. Lipsa de responsabilitate a aleşilor judeţului, plătiţi să gestioneze problemele comunităţii, a mers până acolo încât aceştia, recunoscându-şi neputinţa, au decis să-şi paseze responsabilitatea şi au hotărât să angajeze o firmă care să le indice ce anume să facă în ce priveşte Aeroportul Oradea. Astfel, ieri, a avut loc procedura de atribuire a unui contract de servicii pentru "Elaborarea unui studiu de oportunitate privind posibilităţile de dezvoltare şi modernizare a Aeroportului Oradea", valoarea estimată a contractului fiind de 20.000 lei. Patru firme (SC Airport Management Consultancies Bucureşti, Deloitt Bucureşti, SC Etape Advertiding Sibiu, Schnecker van Wyk & Pearson Pro Bucureşti) şi-au înregistrat ofertele. "Până pe data de 20 noiembrie a.c., firma câştigătoare va avea obligaţia să prezinte soluţia optimă în ce priveşte posibilităţile de dezvoltare a Aeroportului Oradea. Documentaţia va fi prezentată consilierilor judeţeni care se vor reuni la sfârşitul lunii noiembrie în şedinţa CJ Bihor", ne-a declarat Viorel Băican, şef Serviciu Investiţii din cadrul Aeroportului. Prin intermediul acestei analize prestatorul va trebui să identifice şi să analizeze opţiunile de finanţare a celor două obiective majore stabilite pentru Aeroport. Mai exact, prestatorul va trebui să le spună consilierilor judeţeni care sunt soluţiile cele mai viabile pentru a finanţa extinderea pistei de aterizare/decolare, respectiv construirea unui nou terminal de pasageri. Cele două investiţii se ridică la 70 milioane de euro, bani pe care CJ Bihor nu îi are. Iar pentru că mai marii judeţului nu ştiu de unde să ia aceşti bani, au cerut asistenţă şi consiliere, consultantul urmând să le indice care este calea cea mai bună pentru a face rost de aceşti bani: fie un împrumit bancar, fie o concesionare, un parteneriat public-privat, o asociere, o închiriere sau vânzare.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.