În România sunt peste 6.000 de oameni, columbofili, care practică sportul cu porumbei călători. În ţară şi în Bihor, la baza a multor crescătorii cu rezultate stau porumbeii proveniţi de la crescătorul Ştefan Butucanu, din Galaţi. În această săptămână, la invitaţia crescătorilor din zona Vadu Crişului şi Beiuş gălățeanul a făcut o vizită în Bihor.

Dar ce este columbofilia? Este, pe de o parte, o mare pasiune, iar, pe de altă parte, o adevărată ştiinţă. A fi cu adevărat columbofil înseamnă a cunoaşte aceste fiinţe, comportamentul, nevoile şi modul lor de viaţă.

Sportul columbofil, această artă a zborului, este un sport care, pe cât este de frumos şi de captivant, pe atât este de complex. Pentru ca un porumbel să poată zbura în concursuri, dar, şi mai mult, pentru a obţine anumite performanţe, este nevoie de multă muncă, răbdare, de mult timp petrecut în preajma acestuia şi, nu în ultimul rând, de cunoaştere. Aceşti porumbei au nevoie de o atenţie şi de o îngrijire specială încă din prima zi de viaţă, dacă nu chiar mai devreme. Şi această îngrijire se referă de la mediul în care trăiesc, alimentaţie, reproducţie, antrenamente şi la programul zilnic care trebuie să fie riguros stabilit.

De-a lungul timpului, Asociaţia Columbofilă din Bihor, a cărei temelie a fost pusă după București şi Brașov – sub denumirea de Asociaţia Columna, în anii 1950, de către pasionaţii de atunci: Ádám László, Kiss Miklós, dr. Munteanu Mircea, Kertész Viktor, Szőke Elemér, Novák Zoltán, Szerző Zoltán, Teotu Mircea sau Magyari Ernő – a dat crescători de elită şi porumbei de excepţie.

Ne aducem aminte cand întreaga ţară cunoştea linia de porumbei negri ai profesorului Octavian Coste, din Oradea, auzise de pasărea lui Tunyogi Zoltan, care a zburat de la Liege (1.200 km), de rezultatele porumbeilor lui Pető János, care în anul 2005 au parcurs distanţa Barcelona – Oradea (1.697 km), sau cu ocazia Olimpiadei de la Londra, distanţa Londra – Oradea, aproape 1.700 km. Concursurile pe distanţe lungi (maratonul) reprezintă o adevărată pasiune; este cea mai frumoasă parte a sportului columbofil. Este ca şi cum un om ar fi în stare să alerge un maraton într-un timp cât mai bun, în condiţii care nu mai depind de el, vânt, căldură, ploaie. Şi să ne mai gândim că pe traseu porumbelul trebuie să se ferească de răpitori, nu are alimentaţie pe traseu etc.

Terminând facultatea în 1989, am fost repartizat inginer stagiar în satul Vameşu, comuna Piscu, judeţul Galaţi (localitatea de naştere a marelui campion la haltere Nicu Vlad). Atunci am avut ocazia să mă-ntâlnesc pentru prima oară cu Ştefan Butucanu, care deja la acea dată avea rezultate foarte bune, având porumbei la un an care zburau de la Varşovia, 932 de km. În acea vreme cei mai buni crescători din Bihor lansau păsările maximum de la distanţe medii (sub 500 km),  majoritatea participau la concursuri de fond doar cu porumbei în vârstă de doi ani. Desigur, după revoluţie, eu am revenit în Ardeal, dar prietenia cu domnul Butucanu a rămas.

Pasiunea pentru porumbei am moştenit-o din familie, atât tata, cât şi cei doi bunici erau pasionaţi de porumbei.

„Sportul columbofil l-am început la Bârlad şi l-am continuat la Galaţi, acolo unde m-am stabilit”, ne mărturiseşte domnul Fănică.

„Am început cu porumbeii din liniile Arthur Bricoux şi I. Mohr, porumbei ce dominau crescătoriile în anii 60 – 70 şi pe deasupra erau şi foarte frumoşi. Aceşti porumbei erau ambiţioşi, dar nu rezistau la concursuri săptămână de săptămână.

Lucrez porumbeii cei mai valoroşi în consangvinitate, după care practic hibridarea timp de 2 maxim 3 generaţii, după care fac iarăşi consangvinizare cu cei mai reprezentativi porumbei şi tot aşa. În decursul anilor am obţinut o serie de rezultate atât pe concursuri, cât şi în campionatul naţional.

Peste 20 de ani a avut porumbei în campionatul naţional la categoria fond şi maraton, plus 2 porumbei în Olimpiada din Spania, zburând etape ca Gdansk - 1197 km, Suwalki - 1031 km, Varşovia - 932 km.

„De ceva timp, fiind pensionar, am câteva proiecte pe care aş dori să le realizez, dar totul depinde de timp. Unul dintre proiecte este selecţia continuă şi la un nivel ridicat privind etapele de peste 1.000 km a porumbeilor. Iar ultimul proiect (este un vis de copil) va fi vopsirea viitorilor porumbei în culoarea roşie. Aş vrea să găsesc o vopsea trainică care să nu se ia la prima ploaie, iar viitorul va arăta dacă am reuşit sau nu. În Ungaria anilor 1960/70, Anker Alfonz a fost un genetician, care şi-a lăsat amprenta asupra columbofiliei din ţara vecină, prin crearea unor linii de porumbei genetic stabile, care au stat la baza multor crescătorii cu rezultate. Azi, majoritatea porumbeilor voiajori sunt albaştri şi guți. Este o realitate, din punct de vedere genetic este greu să reuşești ca din porumbeii roşii să ajungi să se reproducă generaţii la rând porumbei de culoare roşie, păstrând şi calităţile de zbor ale acestor păsări. Un mare genetician spunea că una e să te uiţi şi alta e să vezi. Cred că acest lucru face diferenţa între un tânăr columbofil (fără experienţă) şi un columbofil cu vechime, care s-a străduit să-şi noteze toate aspectele şi amănuntele care au apărut de-a lungul anilor. În ziua de azi mai puţin auzi întrebarea cum ai scos această valoare, din cine este reprodus? Acum toţi columbofilii întreabă: cum ai jucat această valoare, ce i-ai dat acestui porumbel de a venit aşa de bine?

Mulţi uită că un porumbel ajutat nu va putea da pui ajutaţi, ci doar valoarea lui reală!”