Un grup de foşti angajaţi ai Interoil au dat de pământ cu o multinaţională extrem de puternică. Cei 61 de foşti sindicalişti reprezentaţi de avocatul Gavril Daniel Olar au câştigat procesul deschis în 2007 gigantului Bunge Company, lider mondial în producţia de uleiuri vegetale comestibile. Judecătorii de la Curtea de Apel Oradea au hotărât, prin decizie definitivă şi irevocabilă, că multinaţionala nu s-a achitat în mod corect de obligaţiile sale atunci când a decis închiderea fabricii de ulei şi concedierea angajaţilor.

 

 

Scurt istoric

Procesul dintre foştii angajaţi şi Bunge începe în noiembrie 2007, dar istoria fabricii de ulei orădene Interoil este mult mai veche. Înfiinţată în jurul anului 1940, fabrica a funcţionat neîntrerupt în întreaga epocă comunistă. După 1990, a început procesul de privatizare, statul începând treptat să se retragă din economie. Fabrica de ulei a fost printre primele unităţi economice orădene privatizate, salariaţii preluând controlul prin celebra metodă MEBO, în anii 1993-1994 (salariaţii şi persoanele din conducere putând dobândi contra certificate de proprietate şi bani acţiuni de la societatea unde munceau). Bineînţeles, cei care şi-au tras partea leului au fost directorii, unul dintre principalii beneficiari ai privatizării fiind Coriolan Vuşcan, directorul general. Prin cumpărări repetate de acţiuni a devenit acţionar majoritar, în perioada 1998-2000 scandalul "ingineriilor" cu acţiuni de la Interoil ţinând prima pagină a presei locale. În fine, fabrica merge pe profit şi intră în retehnologizări repetate în anii 1993, 1996, 1998 şi 2005. Perioada de vârf se încheie odată cu mişcările neinspirate ale patronului Vuşcan, care a contractat credite şi împrumuturi uriaşe punând drept garanţie activele fabricii. Neputând plăti datoriile, Interoil este preluată de surata ei din Bucureşti, fabrica de ulei Muntenia, iar o parte din terenul fabricii, pe care se afla şi un depozit, intră în proprietatea Tiger Amira. Cum societatea Muntenia a fost preluată, la rândul ei, de compania similară din Iaşi, deţinută de americanii de la Bunge, cercul se închide şi multinaţionala este cea care va decide de acum înainte în afacerile cu ulei de floarea soarelui sau alt tip de ulei vegetal. La ora actuală, în ţară, Bunge are o singură unitate de producţie, cea de la Buzău, unde au fost relocate o parte dintre utilajele de la Oradea, Bucureşti şi Iaşi, fabricile de aici fiind închise. Compania din România deţine o cotă de piaţă de 40% şi a înregistrat în anul 2008 o cifră de afaceri de 214 milioane euro.

 

Închiderea fabricii şi sentinţele judecătoreşti

După preluarea de către americani, la sfârşitul lui 2004, fabrica de ulei orădeană mai produce încă aproximativ trei ani. Funcţionează pe profit, însă, după finalizarea investiţiilor de la Marfu (Ungaria), americanii decid, pe 18 iulie 2007, închiderea Interoil. Paşii globalizării sunt urmaţi întocmai, la Marfu fiind ridicat un colos cu o capacitate de procesare de 1.500 tone/zi de floarea soarelui, faţă de 200 cât putea prelucra pe zi fabrica orădeană. Din Ungaria este aprovizionată în momentul de faţă aproape jumătate din populaţia României cu mărcile cunoscute de ulei de pe rafturile supermarketurilor.

Directorul general al Bunge România şi Interoil, Michael R.L. Whitney, aduce la cunoştinţa angajaţilor şi autorităţilor un "Proiect de concediere colectivă", din 195 de persoane fiind păstrate doar trei. Pentru cei daţi afară conducerea propune acordarea diferenţiată a şase salarii nete compensatorii, respectiv 18 salarii brute. Cele şase salarii nete erau destinate majorităţii angajaţilor, pe când cele 18 erau destinate pentru opt persoane "pensionabile", printre care şi membrii din conducerea firmei. Discrepanţa evidentă şi tratamentul preferenţial îi nemulţumeşte salariaţii, o parte dintre sindicaliştii, în frunte cu liderul Pavel Maghiar, cheamă în judecată patronatul. Primul act în justiţie este pierdut la Tribunalul Bihor, după tergiversări şi alte şicane din partea conducerii Bunge.

"Am apelat după ajutor inclusiv la Federaţia Naţională a Sindicatelor din Industria Alimentară, la care am cotizat ani de-a rândul şi care, prin statut, avea obligaţia să ne reprezinte. Cât am plătit am fost buni, dar când am dat de greu ne-au abandonat pur şi simplu", ne-a declarat Pavel Maghiar, fostul lider de sindicat, care îi sfătuieşte pe cei afiliaţi la Federaţia respectivă să tragă învăţămintele de rigoare din păţania celor de la Interoil.

 

 

Pe cont propriu

Cei 61 de sindicalişti care au dat în judecată patronatul au decis să continue lupta pe cont propriu şi, reprezentaţi de avocatul Gavril Olar, au întors soarta în favoarea lor. Pe 13 noiembrie o instanţă de trei judecători ai Curţii de Apel admite recursul formulat de reclamanţi apreciind că au fost încălcate atât prevederile Codului Muncii, cât şi Directiva 2000/78 a Consiliului Europei. Drept urmare, "admite acţiunea reclamanţilor (...) şi obligă pârâta să le achite despăgubiri reprezentând echivalentul diferenţei de 12 salarii brute, la nivelul de la data desfacerii contractelor individuale de muncă, constând în plăţi compensatorii", după cum se arată în Decizia civilă nr. 1552/2009, definitivă şi irevocabilă, primită de foştii angajaţi la începutul acestui an.

 

Avocatul celor 61 de orădeni a întocmit deja toate actele necesare pentru executarea silită a societăţii, dar foştii angajaţi speră că Bunge îşi va onora obligaţiile în termenii legali stabiliţi de instanţă.