Cel de-al treilea volum al monografiei istorice a oraşului Beiuş, sub coordonarea lui Ioan Degău şi Nicolae Brânda, debutează cu un capitol despre Dictatul de la Viena (din 30 august 1940) şi urmările pe care le-a avut acesta asupra Bihorului şi, în special, a Depresiunii Beiuşului.

Până în anul 1945,
Beiuşul a devenit "capitală" a părţii din judeţul Bihor care a rămas în România, nordul acestui întins şi important judeţ căzând sub stăpânire horthystă, până la 12 octombrie 1944. În cadrul acestei noi realităţi istorice, pentru mulţi locuitori români şi evrei de o factură dramatică, au fost reconstituite câteva aspecte de un real interes, cum sunt: reorganizarea teritorial-administrativă a judeţului Bihor (din cadrul României) "gestionarea crizei refugiaţilor ajunşi" la Beiuş, rolul avut - în aceste împrejurări dificile - de către Căminul de refugiaţi din Beiuş, contribuţia Prefecturii Bihor la "informarea" Comisiei mixte germano-italiene cu privire la "calvarul" românilor din Transilvania de Nord şi comportamentul minorităţilor etnice (îndeosebi a maghiarilor) din Bihorul de sud. În toamna anului 1944, zona Beiuşului a fost confruntată cu evenimente extrem de grave, între care şi pătrunderea trupelor germano-maghiare până în apropierea Vaşcăului, unde acestea au fost oprite de Divizia 3 Vânători de Munte. În acele aproximativ cinci zile, în care au ocupat acest teritoriu, militarii unguri au comis o mulţime de atrocităţi (ucigând persoane lipsite de apărare şi, desigur, nevinovate) şi jafuri, ca un fel de răzbunare împotriva locuitorilor. La 22 septembrie 1944, însă, Divizia 3 Munte, în sprijinul căreia au venit, din Transilvania, două divizii sovietice (337 şi 76) şi Divizia "Tudor Vladimirescu", a pornit acţiunea de eliberare a Beiuşului (fapt care a avut loc în ziua de 22 septembrie) şi a întregului Bihor, inclusiv oraşul Oradea (la 12 octombrie 1944).

Un întreg capitol
(cel de-al treilea) este destinat prezentării situaţiei organizaţiilor locale ale unor partide politice, pe perioada 1944-1953. Aflăm, astfel, date precise cu privire la activitatea în sudul Bihorului a formaţiunilor politice care s-au afirmat pe plan naţional, cum au fost: Partidul Naţional Ţărănesc, Partidul Naţional Liberal, Partidul Social Democrat, Partidul Comunist din România, Mişcarea Legionară, Apărarea Patriotică, Uniunea Patrioţilor, Frontul Plugarilor, Uniunea Populară Maghiară, Comitetul Democrat Evreiesc, Partidul Naţional Popular, Uniunea Femeilor Antifasciste din România, Uniunea Femeilor Democrate din România, A.R.L.U.S., tineretul şi organizaţia de pionieri. Un moment care a contribuit la schimbarea destinului României au fost alegerile din 19 noiembrie 1946, care au fost falsificate de comunişti. Acestora li se consacră un spaţiu adecvat, fiind făcute comentarii referitoare la strategiile electorale ale Blocului Partidelor Democratice (printre care practicarea delaţiunii şi a denigrării fruntaşilor naţional-ţărănişti, care aveau în sudul Bihorului o puternică bază electorală). Una dintre măsurile represive pe care le-au adoptat, în acest timp, autorităţile statului democrat-popular a fost desfiinţarea P.N.Ţ.-Maniu, după care au urmat ameninţările şi arestările celor care încă mai sperau să oprească marşul spre acapararea puterii de către comunişti, care - ghidaţi ferm de la Moscova - au constituit factorul fundamental în procesul de bolşevizare a ţării. Acesta a înregistrat o altă "victorie" în urma alegerilor din 28 martie 1948, când s-a produs o adevărată "eliminare a tovarăşilor de drum", în acest mod comuniştii putând să acţioneze, fără niciun impediment, pentru "transformarea socialistă" a României.

Anul 1948 a fost unul de răscruce,
după ce, la 30 decembrie 1947, regele Mihai a fost obligat să abdice, iar în anul 1948 s-a produs fuziunea P.C.R. şi P.S.D. (din care s-a născut "partidul unic al clasei muncitoare": P.M.R.) şi au fost adoptate legi care au modificat, pentru patru decenii, viaţa economică a statului român.
Procesul de colectivizare a agriculturii, ca experienţă economică iniţiată de comunişti în anul 1949 şi încheiată în 1962, a cuprins şi Depresiunea Beiuşului, cu toate că pământul din această zonă era de categoriile a patra şi a cincea, deci inadecvat ideii de productivitate şi eficienţă prin exploatare colectivă. Şi aici s-au depus, de către oamenii regimului, stăruitoare eforturi pentru a efectua transformarea socialistă a agriculturii, procedându-se, mai întâi, la pauperizarea locuitorilor înstăriţi şi mijlocaşi (prin cotele aplicate, care au împovărat cele mai harnice familii), ca şi măsurile coercitive prin care i-au determinat să se înscrie în gospodării colective şi întovărăşiri. Dezvoltarea liberă a economiei a fost eliminată prin măsuri de control ale statului asupra acesteia. În locul economiei de piaţă, care se baza pe libera concurenţă (şi pe eficienţă), a apărut economia planificată. Realităţile economiei din Beiuş (în anii 1948-1989), care au fost supuse unor "modificări structurale" în funcţie de evoluţia statului socialist român, sunt reconstituite, cu minuţie, într-un întreg capitol al cărţii (cel de-al unsprezecelea). Un loc pregnant în acesta îl au băncile care au funcţionat în Beiuş, ca şi prezentarea târgului de la Beiuş, care şi-a menţinut până astăzi unele particularităţi locale.


Învăţământul şi viaţa culturală
din Beiuş beneficiază de o tratare sistematică, cu accent pe ceea ce a constituit tradiţia de aici, desigur, pe elementele de continuitate. Astfel, sunt reconsiderate cele mai importante şcoli din Beiuş, după care ni se oferă informaţii despre societăţile şi cenaclurile literare, ca şi despre revistele şcolare, bibliotecile publie, muzeul din localitate, mişcarea "ex-libris" şi cea artistică de amatori, precum şi în legătură cu activitatea de educare a adulţilor prin intermediul Universităţii populare din Beiuş, care a purtat amprenta trecutului, dar a avut şi o contribuţie reală la opera de culturalizare a multor locuitori. Despre confesiunile religioase din Beiuş în anii comunismului aflăm din cel de-al treisprezecelea capitol al cărţii, în care sunt evidenţiate formele de manifestare ale bisericilor locale (ortodoxă, greco-catolică, romano-catolică, evanghelică, reformată, baptistă, şi penticostală).

Aşadar, toate aspectele istorice ale vieţii locuitorilor din Depresiunea Beiuşului, care au o vastă importanţă (de la cele politice şi economice la cele culturale şi artistice), sunt reflectate în paginile acestui volum la fel de impunător şi consistent (în multe cazuri cu informaţii noi şi interesante) ca şi precedentele.